The end of an era
Ce ne rămâne când simțim că nu ne mai rămâne nimic din noi cei de ieri? Ce se întâmplă cu experiențele noastre încheiate la care ne-am raportat într-un anume fel și fără de care nu ne mai simțim noi? Cum deplângem ceea ce-am fost ieri și în ce mod ne permitem să fim cei de azi, de mâine?
Tratăm totul ca pe o pierdere și purtăm doliu o perioadă sau privim cu seninătate către ce-am fost pentru că știm că reprezintă o parte din ceea ce suntem în prezent?
Heraclit spunea că singura constantă în viața unui om este schimbarea. Omul, contrar așteptărilor și dorințelor sale, se află într-o continuă transformare. Deși creierul nostru preferă să rămână într-o zonă „sigură” definită de familiaritate, schimbarea deși indezirabilă, este inevitabilă.
Astfel îmi pun întrebarea: de ce fugim de schimbare? De ce suportăm un rău familiar în detrimentul unei schimbări ce aduce noutate? Din cauza provocărilor care ar putea adăuga complexitate vieților noastre? Înțeleg faptul că creierului îi place rutina și va alege întotdeauna ceva ce cunoaște deși acel lucru nu reprezintă neapărat cea mai bună alegere. Însă, la nivel rațional, cum de este atât de dificil să luăm decizia de a ne îndepărta de răul cunoscut? Să fie teama atât de mare?
Oamenii au fost dintotdeauna conduși de teamă. Teama de a nu supraviețui, teama de a pierde ceva, teama de a nu fi respectați, iubiți. Nu alegem schimbarea pentru că teama ne spune că cel mai bun mod de autoconservare este evitarea necunoscutului, a conflictului și a situațiilor incomode. Nu ne întrebăm ce ne dorim cu adevărat, însă luăm din start decizia că dacă doar am îndrăzni să ne imaginăm un alt traseu, lucrurile ar deveni prea dificile pentru a justifica alegerea.
Ani la rând suportăm și ne complacem în situații care ne aduc doar nefericire din simplul motiv că teama ne împietrește și ne împiedică să reacționăm. Fie că vorbim despre o relație toxică, familială sau de cuplu, de un job în care nu suntem respectați sau de dorința noastră continuă de a-i mulțumi pe ceilalți, teama ne împiedică să spunem stop și să ne eliberăm. Ne este prea teamă să ne alegem și continuăm să trăim ghidați de forțe exterioare care se folosesc de noi după cum consideră.
Alergăm zilnic pentru a-i mulțumi pe toți, fără a ne lua răgazul de care avem nevoie și fără să ne întrebăm ce ne dorim de fapt. Viața cui o trăim? De ce ne temem?
Nimic nu poate fi mai frumos decât să te alegi pe tine zilnic. Te trezești dimineața și te întrebi: „Ce-mi doresc să fac astăzi și de ce?”. Schimbarea vine prin alegeri conștiente zilnice. Fiecare dintre noi funcționează ca rotițele unui mecanism complex, însă mecanismul exact este alegerea fiecăruia.
M-am simțit inspirată de alegerile a două dintre prietenele mele dragi să scriu acest mini-articol al cărui rol este doar de a vă pune pe gânduri. Prietenele mele au ales să spună stop și au ales să se pună pe ele pe primul loc. Au fost suficient de curajoase încât să spună „nu mai pot” și pentru asta le aplaud. Sunt atât de mândră de ele că au descoperit că schimbarea nu reprezintă ceva negativ, ci dimpotrivă. Ele sunt ființele curajoase care mă inspiră să am un dialog zilnic cu mine și să-mi dau seama că atâta vreme cât eu îmi scriu propria-mi viață, atunci totul va fi bine.
Alegerea a ceea ce-ți dorești cu adevărat te poate arunca în afara zonei tale de confort și îți poate neliniști creierul pentru o vreme. Însă atât timp cât decizia ți-a aparținut în totalitate, atunci trebuie să ai încredere în tine că totul va fi bine. Schimbarea aduce transformări pozitive și o mai mare putere de înțelegere.
Așadar, când lucrurile se încheie nu trebuie să vă fie teamă că veți dispărea. După ce vă veți plânge pierderea și veți înfrunta valul de emoții neplăcute prin care veți fi nevoiți să treceți, să vă amintiți că această schimbare nu reprezintă un final, ci un nou început.
Voi ce părerea aveți despre schimbare? Prin ce tipuri de emoții treceți în momentul în care vă doriți să schimbați ceva în viețile voastre?
