-
Clitemnestra, Costanza Casati (partea a II-a)
„Picioarele ei sunt îmbibate de sângele lui Tantal. Simte un miros, mirosul durerii care împânzește palatul, impregnându-i pereții. Clitemnestra știe că mirosul nu va dispărea niciodată: a pătruns prea adânc. Îngropat undeva sub duhoarea sângelui, parfumul soțului ei piere. Îl ține strâns în brațe, dar îl pierde, iar sângele care-i curge din piept îi pătează tunica. Plânge. Vede doar tăietura stacojie de pe trupul lui Tantal. Un glas duios îi vorbește de undeva de departe. Glasul Elenei, probabil. Abia îl aude, în vreme ce trupul său neînsuflețit e luat de lângă ea, ca o păpușă stricată și nefolositoare. Leșină, doborâtă de durere, în vreme ce glasul Elenei, ca un cântec…
-
Clitemnestra, Costanza Casati (partea I)
„Va veni o vreme când se va cânta despre ea, despre cei pe care i-a iubit și cei pe care i-a urât. Se va cânta despre mama ei, regina sedusă de un zeu, Despre frații ei, luptători și îmblânzitori de cai, Despre sora ei, o femeie atât de vanitoasă, care n-a putut rămâne în patul soțului ei, Despre Agamemnon, mândrul leu din Micene, Despre Odiseu cel înțelept și cu multe fețe, Despre Egist cel trădător și blestemat, Despre Clitemnestra, regina nemiloasă și soția necredincioasă. Dar nu contează. Ea a fost de față. Ea știe că niciun cântec nu spune adevărul.”
-
The end of an era
Ce ne rămâne când simțim că nu ne mai rămâne nimic din noi cei de ieri? Ce se întâmplă cu experiențele noastre încheiate la care ne-am raportat într-un anume fel și fără de care nu ne mai simțim noi? Cum deplângem ceea ce-am fost ieri și în ce mod ne permitem să fim cei de azi, de mâine? Tratăm totul ca pe o pierdere și purtăm doliu o perioadă sau privim cu seninătate către ce-am fost pentru că știm că reprezintă o parte din ceea ce suntem în prezent? Heraclit spunea că singura constantă în viața unui om este schimbarea. Omul, contrar așteptărilor și dorințelor sale, se află într-o continuă…
-
Notre-Dame de Paris, Victor Hugo
„Construcțiile acestea hibride sunt interesante pentru artist, pentru amatorul de antichități, pentru istoric. Ele fac să se simtă în ce măsură arhitectura e primordială prin faptul că demonstrează ceea ce demonstrează și vestigiile ciclopice, și piramidele egiptene, și giganticele pagode indiene, și anume că marile ei produse sunt mai puțin opere individuale, cât opere sociale; că ele sunt, mai degrabă, născute din durerile facerii unor popoare, decât din sclipirea unor oameni de geniu; că ele sunt moștenirea pe care o lasă o națiune; că ele sunt straturile pe care le depun veacurile; că ele sunt reziduurile evaporărilor succesive ale societății umane; într-un cuvânt, că ele sunt niște specii de formații.…
S-ar putea să-ți placă și
Pe aripile vântului, Margaret Mitchell
Ghepardul, Giuseppe Tomasi di Lampedusa
Roșu și negru, Stendhal
-
Un om norocos, Octavian Paler
„Destinul ne urmărește ironic cum bîjbâim între scuze, cerșind o amînare, apoi alta, din ce în ce mai înfricoșați, până ce, brusc, se plictisește, devine nerăbdător, se încruntă și poruncește, «acum, salt!», și cu un suspin intrăm în neant.”
S-ar putea să-ți placă și
Splendida cetate a celor o mie de sori, Khaled Hosseini
-
Pe aripile vântului, Margaret Mitchell
„Soarele dispăruse și lumina roșie care cuprindea marginea lumii devenea trandafirie. Deasupra, cerul își schimba încet culoarea, din azuriu într-un albastru-cenușiu, ca oul de prigoare, și liniștea nepământească a asfințitului de țară se întindea pe nesimțite în jurul ei. Văluri de umbră lunecau pe câmpie[…]Fără să-și dea seama, îi era drag acest pământ, cum îi era drag chipul mamei ei sub lampă, seara, la ora rugăciunii.”
S-ar putea să-ți placă și
„Firmanul orb”, Ismail Kadare
Surâsul Caterinei, Carlo Vecce
Băieții de la Nickel, Colson Whitehead
-
Camping, Lavinia Braniște
„…el nu înțelege cât de greu e să faci un pachet și să-l trimiți peste cinci granițe, deși a primit o groază de pachete de la ea. Că refuză nu doar s-o ajute ducând o cutie goală până acasă, ci îi refuză nevoia de a-și trimite lucrurile, agoniseala, viața, nevoia de a duce cu ea înapoi în România o parte din aceste castele de nisip alcătuite din obiecte mici care stau unele peste altele în echilibru precar, în spațiul ei minuscul. Că aceasta nu e o întoarcere, ci încă o dezrădăcinare, dublată de ceea ce se numește «scoaterea din sistem», și că ea are nevoie să vadă obiectele ca să…
S-ar putea să-ți placă și
Câine negru, porumbel rătăcitor, Radu Găvan
Ochii Monei, Thomas Schlesser
Îți place mai întunecat, Stephen King
-
Oameni anxioși, Fredrik Backman
„Se spune că personalitatea unui om este suma experiențelor sale de viață. Dar nu e întru totul adevărat, căci, dacă trecutul nostru ar fi tot ce ne definește, nu ne-am putea suporta pe noi înșine. Trebuie să ne convingem că suntem mai mult decât greșelile noastre de ieri. Că suntem și cele mai bune alegeri pe care le vom face, că suntem și toate zilele noastre de mâine încolo.”
S-ar putea să-ți placă și
Zavaidoc in anul iubirii, Doina Ruști
O căsnicie americană, Tayari Jones
Intermezzo, Sally Rooney
-
Cartea nopților, Sylvie Germain
„… pământul și carnea se confundau într-o unică materie, noroiul. Linia li se arată de departe. Cerul era de un cenușiu murdar, sfâșiat la bază de flăcări țâșnind ca dintr-o cârpă uriașă care ar fi luat foc. Această linie de fractură deschisă între cer și pământ se sublinia și mai tare printr-o neîncetată hărmălaie, bubuituri de tun, explozii de obuze și de mitralii.”
-
Desculț, Zaharia Stancu
„- Dacă pământul ar fi al nostru, îl aud pe tata, am trăi cu totul altfel. Am trăi mai bine. Dar pământul e al boierilor, al ciocoilor. Trăiesc boierii bine. Trăiesc ciocoii bine. Noi ne alegem cu oasele rupte de muncă. A dat ceva pământ rumânilor Cuza, demult. L-au scos din scaun boierii. A venit în capul țării un neamț mărunt. S-a dat cu cei ce l-au adus. A uitat de prostime.”
S-ar putea să-ți placă și
Noaptea, Elie Wiesel
Noi, copiii din Bahnhof Zoo, Christiane F.
Ileana, principesă de România, „Trăiesc din nou”
