„Apăsată de grinzile grele, coapte de fum, de țigla veche, roasă, de coșul crăpat al sobei, de legăturile de mere și prune uscate, de știuleții de porumb, ramele de miere – fagurii se crăpaseră, și mierea de munte dulce-acrișoară, auriu-chihlimbarie, lipicioasă îi curgea pe pletele cărunte, pe spinare și pe picioare -, de toate fleacurile inutile pe care le păstra și de care nu se îndura nicicum să se descotorosească, fiindcă fiecare lucru era o amintire..”
Sinopsis
Treizeci și una de povestiri înlănțuite despre locuitorii orășelului armean Berd, aflat la granița cu Azerbaidjanul, a căror viață e schimbată pentru totdeauna de războiul (cât se poate de real) care abia s-a încheiat (sau poate nu). Aici, oamenii încă mai pun carne la garniță, adună mierea, coc pâine și țes covoare, dar viața fiecăruia se împarte în „înainte“ și „după“. Aproape fiecare dintre ei a pierdut pe cineva apropiat. Dar învață să trăiască mai departe și sunt încredințați că atâta timp cât mai ai un strop de putere trebuie să-i ajuți pe cei care au mai multă nevoie decât tine. Uneori, chiar pe un inamic.
Astăzi, orașul e același – cu ninsori în februarie și aromă de miere pe câmpurile din împrejurimi în septembrie, cu bătrâni buni la suflet și încăpățânați. Numai viața e altfel. (sursa libhumanitas.ro)
Duminică, datorită cluburilor de carte clubuldecarteemiliachebac și clubul_cartiledenisei și editurii humanitas_fiction am avut ocazia de a participa la lansarea cărții „Viața e mai dreaptă decât moartea” a lui Narine Abgarian, o autoare pe care am descoperit-o cu ceva timp în urmă când am citit „Simon”.
A fost primul roman al autoarei la a cărei lansare am participat și parcă felul ei de-a fi se potrivește în totalitate cu modul ei de a scrie. Am aflat o grămadă de povești din spatele cărților, unele triste, altele amuzante, iar Narine este genul de autor a cărui prezentă întregește experiența avută cu romanele sale.
Romanele sale sunt pline de speranță pentru că și autoarea lor crede în asta. Aceasta este atât de caldă, deschisă, amuzantă și empatică, încât după ce o cunoști nu ai cum să nu-ți dorești să-i citești toate cărțile.
În „Viața e mai dreaptă decât moartea” temele principale sunt moartea, cruzimea, nedreptatea în perioada războiului, suferința, dar și speranța despre care am amintit anterior. Realismul celor treizeci și unu de povestiri este unul brutal, greu de imaginat din cauza ororilor petrecute, Narine având un talent ieșit din comun de a lua o idee și de a o aduce la viață. Fiecare dintre aceste povestiri, spunea Narine, a pornit de la o propoziție sau o frază, însă dimensiunile emoționale căpătate și crearea decorurilor îi aparțin în totalitate. Atenția sa pentru detalii este uimitoare, așa încât transpune cititorul în realitatea unei lumi altfel greu de înțeles sau vizualizat.
Atmosfera acestei colecții de povestiri, ce poate fi cu ușurință văzută ca un roman datorită cursivității și legăturii dintre ele, este una apăsătoare, tristă și copleșitoare. Suferința oamenilor este redată cu multă empatie, poveștile lor par a fi depănate cu grijă, fiecare dintre ei fiind îmbrățișați sincer și înțeleși atât de autoare, cât și de cititori. La final, toți avem lacrimi în ochi. Speranța continuă să dăinuie în sufletele oamenilor chinuiți de soartă.
„ …aș vrea să fie veșnic vară. Să merg pe ulițe și să adun, ca pe niște flori de mușețel, zâmbetele oamenilor. În fiecare zâmbet e soare. Mănunchiuri de soare. Nimeni nu se zgârcește, toți le dăruiesc. Eu nu plâng, le adun. Nu mi-e greu, pot!”
Fiecare dintre aceste personaje devine memorabil pentru acei cititori în ale căror povești se oglindesc. Îmi este greu să aleg un singur personaj sau o singură povestire, care deși au în comun realități tragice, sunt singulare în percepții, situații și suferințe. Toate m-au copleșit, pentru toate am suferit. Este interesant de observat faptul că autoarea a decis să împărtășească cu cititorii povestea unui membru al familiei sale, decizie ce adaugă profunzime și ancorează, totodată, în realitate întreaga colecție de povestiri.
Intenția autoarei cu „Viața e mai dreaptă decât moartea” a fost aceea de a sugera existența speranței în situațiile tragice ale vieții, ce nu pot fi controlate, doar acceptate și trăite. Narine spunea că acest mod de a aborda viața caracterizează poporul armean care, de-a lungul timpului a fost supus voinței unor forțe externe violente și nimicitoare. Umorul și speranța cu care poporul armean se protejează împotriva agresiunilor și intruziunilor reprezintă atribute demne de a fi admirate și de a fi adoptate de oricare dintre noi.
În ceea ce mă privește, această carte m-a ajutat să reflectez asupra lucrurilor pe care le pot controla și pe care le pot modela cu umor și speranță.
Într-o societate sensibilizată de nevoi neîmplinite și de dorințe și așteptări nerealiste proiectate asupra celor cu care ne împărțim viețile, dar și asupra străinilor, conștientizarea, că până și cele mai îngrozitoare întâmplări pot fi acceptate cu speranță și umor, poate avea un rol important în găsirea liniștii interioare.
Mi-a plăcut mult atât de Narine, cât și această carte „Viața e mai dreaptă decât moartea” și aștept cu nerăbdare să văd care va fi subiectul următorului roman și, de ce nu, să o reîntâlnesc pe autoare și să-i ascult poveștile despre acest popor armean, pe care am ajuns să-l îndrăgesc și să-l admir.
Dacă v-am făcut curioși, găsiți cartea aici:
Despre autor
NARINE ABGARIAN s-a născut în 1971 la Berd, în Armenia, într-o familie de intelectuali, bunicul patern fiind supraviețuitor al genocidului armean. A absolvit Universitatea Lingvistică de Stat V. Briusov din Erevan, din 1993 mutându-se la Moscova. S-a remarcat cu un blog pe care l-a ținut mai mulți ani. Textele sale despre o fetiță numită Maniunia au suscitat un mare interes, iar în 2010 a publicat prima carte pentru copii dedicată acestui personaj, pentru care, în 2011, i s-a decernat Premiul Național Rukopis Goda (Manuscrisul Anului). Au urmat Maniunia pișet fantasticeski roman (Maniunia scrie un roman fantastic, 2011) și Maniunia, iubilei Ba i procie trevolnenia (Maniunia, aniversarea lui Ba și alte peripeții, 2012). Pornind de la trilogia ei, s-a realizat un serial TV de zece episoade. Culegerea de povestiri Semion Andreici. Letopis v karakuliah (Semion Andreici. Letopiseț în mâzgălituri, 2012) a fost desemnată cea mai bună carte pentru copii a deceniului în Rusia și i s-a decernat premiul BABY-NOS în 2013. Romanele și volumele sale de povestiri au impus-o drept una dintre cele mai importante voci ale literaturii ruse actuale; dintre acestea amintim: Ponaehavșaia (Imigranta, 2011), Liudi, kotorîe vsegda so mnoi (Oameni care sunt mereu cu mine, 2014), roman nominalizat la Premiul Bolșaia Kniga, Zulali (2016), ecranizare în 2021, Liudi nașego dvora (Oameni din curtea noastră, 2016), Viața e mai dreaptă decât moartea (Dalșe jit, 2018; Humanitas Fiction, 2024). A cunoscut succesul internațional odată cu traducerea în peste 20 de limbi a bestsellerului Din cer au căzut trei mere (S neba upali tri iabloka, 2015; Humanitas Fiction, 2021), distins, în 2016, cu Premiul Iasnaia Poliana. În 2020 a publicat Simon (Humanitas Fiction, 2023), roman câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor, devenit, de asemenea, bestseller, iar în 2022, volumul de povestiri Molceanie țveta (Tăcerea culorii). În 2015, lui Narine Abgarian i s-a acordat Premiul Literar Aleksandr Grin pentru contribuția excepțională la dezvoltarea literaturii naționale, iar în 2020 The Guardian a inclus-o pe lista celor mai buni șase autori contemporani europeni. În 2022 s-a mutat din Rusia în Armenia natală, iar în prezent trăiește în Germania. (sursa humanitas.ro)
