„Oceanul care înainta. Cerul care se căsca. Lumea imensă. Unde să-l regăsesc. Amețeala mi-a tăiat răsuflarea. Umbrele din jurul meu se mișcau odată cu vântul. Copaci morți. Mi-era frică. Vuietul oceanului părea amplificat de noapte. Cerul se deschidea ca un hău. Am crezut că aud țipătul dureros al cufundarului străbătând noaptea. Venea de așa departe…Totul îmi scăpa. Totul era exagerat și voia să mă zdrobească. Eram singură și goală. Râsetul dement al păsării a răsunat în vuietul lumii, ca și când ar fi fost inima lui. Găsisem ce căutam. În sfârșit îl regăsisem, țipătul cufundarului în noapte. Am adormit.”