Tăcerea Șeherezadei, Defne Suman

„ … la vremea aceea, oameni a căror singură vină era că aveau nume străine — oameni care adesea nici măcar nu puteau vorbi limba de unde le provenea numele — erau forțați să plece din casele în care trăiau de două mii de ani, din satele lor, nevoiți să-și abandoneze animalele, mormintele strămoșilor și să plece în pribegie.”

Sinopsis
Există povești care nu se lasă spuse…
În inima Imperiului Otoman, în străvechiul și cosmopolitul oraș Smirna, destinele a patru familii se întrepătrund într-o succesiune fascinantă de întâmplări fericite și tragice.
Într-o seară din septembrie 1905, o adolescentă amorțită de hașiș naște în taină o fetiță din flori, care nu e menită să trăiască, iar o mama grecoaică stă să piară în chinurile facerii. În același moment, Avinash Pillai, un spion indian elegant, absolvent de Oxford, sosește în port cu o misiune secretă din partea Imperiului Britanic și rătăcește printre turle și minarete aurii, mirosuri de smochin și sicomor și strigătele vânzătorilor ambulanți care își laudă marfa. Șaptesprezece ani mai târziu, când va părăsi Smirna, alături de iubita lui pe jumătate grecoaică, pe jumătate franțuzoaică, va simți mirosul greu de fum, în timp ce orașul și locuitorii săi sunt mistuiți de flăcări.
Multe se vor întâmpla între 1905 și 1922, pe măsură ce orașul, cu oamenii săi, va fi folosit ca monedă de schimb în urma Primului Război Mondial. Iar copleșitoarea lor poveste va putea fi deslușită mult mai târziu, doar dacă Șeherezada, supraviețuitoarea cumplitului masacru, va ieși din muțenie. (sursa libhumanitas.ro)

„Tăcerea Șeherezadei” de Defne Suman m-a intrigat încă de când am văzut-o în librării. Coperta superbă, numele Șeherezadei, sinopsisul — toate aceste ingrediente cu iz oriental promiteau o experiență ieșită din comun afectată de cronologii reale. Un Historical Fiction de toată frumusețea, exact genul meu.

Încă de la primele pagini, stilul autoarei m-a captivat întocmai ca poveștile Seherezadei și m-a transpus într-o lume pe care mi-aș fi dorit să o descopăr eu însămi. Am avut în fața ochilor orașul minune Smirna în care culturile se împleteau armonios și pacea domnea în mod natural. Am descoperit o imagine a Smirnei în care vecinii, greci și turci, se ajutau și se susțineau fără a fi influențați de credință, etnie sau limbă. Din păcate, acest mod de a conviețui nu avea să mai dureze mult. Smirna avea să prinsă în comploturi și alianțe în tipul perioadei interbelice, ca o consecință a Primului Război Mondial.

Războiul Greco-Turc declanșat din dorința de expansiune a naționaliștilor greci a însemnat sfârșitul unei ere de pace și de conviețuire multiculturală. Atrocitățile produse de grecii eliberatori în Smirna nu rămân fără răspuns — turcii contraatacă și-i expulzează pe toți de pe teritoriile lor, în ciuda faptului că acești locuitori greci erau acolo de generații întregi. Marile puteri europene, în special Marea Britanie, Franța și Italia, și-au urmărit propriile interese în Anatolia și, după ce au încurajat ocuparea Smirnei de către greci, i-au abandonat în fața ofensivei turce din 1922. Incendiul declanșat în cartierele creștine din Smirna marchează finalul unei armonii seculare. Exilul este îndurat cu greu, iar suferința este inimaginabilă.

„Ne-au pus la pământ casele, brutăriile și piațetele și peste ele au construit drumuri gigantice. Nu mai era cine să vorbească de Smirna. Într-o singură noapte, sute de mii de oameni care trăiseră acolo de veacuri au dispărut în neant. Patruzeci de zile și patruzeci de nopți mai târziu, nimeni nu le cinstea amintirea. Clopotele bisericilor amuțiseră pe veci. Numai fantomele care bântuiau ruinele își aminteau de trecut.
Și cu mine.”

Mi-au plăcut descrierile autoarei atât a locurilor, cât și a locuitorilor Smirnei, mâncarea și obiceiurile comune conturând perfect atmosfera acestui oraș minune. Este greu să ne imaginăm un astfel de loc astăzi, când amenințarea naționalismului extrem pare să planeze asupra Europei ca un demon venit din tenebrele sufletelor chinuite.

Defne Suman s-a concentrat în mod indirect asupra conturării locuitorilor Smirnei, cei mai mulți dintre ei contopindu-se cu atmosfera generală a orașului.
Edith Sofia Lamarck este un personaj central, o tânără dintr-o familie franceză influentă stabilită în Smirna. Este dependentă de hașiș și trăiește o poveste de dragoste complicată cu Avinash Pillai, spion indian trimis de Imperiul Britanic, educat la Oxford. Relația lor simbolizează intersecția dintre culturi și identități într-un oraș cosmopolit aflat în pragul colapsului. În timp ce Edith este puternic afectată de secrete de familie și de incapacitatea de a-și găsi sensul și individualitatea, Avinash este chinuit de iubirea sa pentru Edith și responsabilitatea rolului său în Smirna.

Pe parcursul romanului, Edith pare pierdută pe străzile Smirnei, întreaga poveste fiind parcă o cursă contra cronometru pentru ea. Din cauza secretelor, se simte dezrădăcinată, iar dragostea și susținerea lui Avinash nu sunt suficiente pentru a-i umple golul existențial. Presiunea pierderii o apasă constant, iar hașișul pare să fie singura ei salvare. Defne Suman ne-o prezintă încă din copilărie și până în prezent și parcă îi trasează un destin lipsit de speranță, irevocabil.

Șeherezada are o poveste complexă pe care nu-mi doresc să o dezvălui, însă voi spune doar că existența sa este influențată de schimbările politice pe care le va suferi orașul Smirna, întreaga sa viață fiind astfel delimitată prin înainte și după conflicte greco-turce.
Dacă la început făcea parte dintr-o familie de greci unde ducea o viață tipică unei copile de vârsta ei, cu dramele adolescentine obișnuite, după, asemenea orașului devastat, ea va rămâne un martor mut al schimbărilor care vor transforma Smirna în Izmir, anulându-i astfel identitatea culturală.

Titlul romanului este un oximoron puternic: Șeherezada, întruchiparea poveștii și a supraviețuirii prin cuvânt, este redusă la tăcere. Este simbolul unei lumi care nu mai poate vorbi despre sine, a unor femei a căror voce a fost pierdută în foc, exil și uitare. Poveștile nespuse ale femeilor din Smirna, memoria reprimată a unei lumi dispărute și identitățile negate par să reprezinte fundația noului oraș. Suferința este prezentă până aproape de final, când Șeherezada își recapătă speranța.

Mi-a plăcut povestea romanului, dar și momentul istoric în care a fost plasată. Defne Suman are un talent de Șeherezadă în ceea ce privește poveștile captivante, iar faptul că această carte a venit și cu o hartă a Smirnei m-a bucurat nespus. Deși am înțeles simbolistica muțeniei Șeherezadei, sunt de părere că ceva a lipsit acestui personaj în perioada de după incendiu. Am înțeles că este vorba de foarte multe traume și suferință, însă versiunea Șeherezadei de după nu m-a convins în totalitate, astfel că nu m-am putut atașa de personaj.
Mi-au plăcut personajele, însă nu le-am iubit. Am iubit mai mult orașul.

Dacă v-am făcut curioși, găsiți cartea aici:

---

Despre autoare
DEFNE SUMAN s-a născut la Istanbul în 1974 și a crescut pe insula Büyükada. A urmat un master în sociologie la Universitatea Boğaziçi și apoi a lucrat ca profesoară în Thailanda și Laos, unde a studiat Hatha Yoga și a stat în mănăstiri budiste, iar ulterior și-a continuat studiile în Oregon, SUA. În prezent locuiește la Atena împreună cu soțul ei. După anii petrecuți în Asia de Sud-Est, publică prima ei carte, Mavi Orman (Pădurea albastră), un jurnal inspirațional adresat femeilor, a cărui continuare este Insanlık hali (Condiția umană). Romanul Tăcerea Șeherezadei (Emanet zaman / The Silence of Scheherazade; Humanitas Fiction, 2024) a fost publicat pentru prima dată în Turcia și Grecia în 2016, iar în 2021 a devenit debutul scriitoarei în limba engleză. Al doilea roman al lui Defne Suman, Kahvaltı Sofrası (At The Breakfast Table), a apărut în limba engleză în septembrie 2022, iar în 2024 vede lumina tiparului versiunea în limba engleză a romanului Yaz Sıcağı (Summer Heat). Romanele și povestirile ei sunt traduse în peste douăzeci de țări. (sursa humanitas.ro)