Splendida cetate a celor o mie de sori, Khaled Hosseini

„Și-a amintit cum nana îi spusese odată că toți fulgii de zăpadă sunt oftaturi scoase de femeile îndurerate din cele patru colțuri ale lumii. Că toate oftaturile se ridică în văzduh, se adună sub formă de nori și apoi se sparg în bucățele care cad în tăcere peste oamenii de dedesubt.
Ca să nu se uite cum suferă femeile ca noi, spusese ea. Cum îndurăm toate câte ne cad pe umeri, în tăcere.”

Sinopsis
În același stil fermecător, inconfundabil, care a făcut din Vânătorii de zmeie un bestseller internațional, Khaled Hosseini spune în Splendida cetate a celor o mie de sori povestea unei iubiri coborâte parcă din vechile poeme persane, a unei prietenii care nu se dă în lături de la sacri­ficiul suprem și a unui oraș care, în ciuda tuturor vicisitu­dinilor, se încăpățânează să renască din propria-i cenușă.
În timp ce pe fundal se derulează evenimentele care au marcat istoria Afganistanului în ultimii treizeci de ani – ocupația sovietică, jihadul dus împotriva ei, războiul civil și teroarea instaurată de regimul taliban –, două femei foarte diferite descoperă cât de mare este puterea dra­gostei și ce orori pot fi îndurate în numele ei. (sursa niculescu.ro)

„Splendida cetate a celor o mie de sori” este cartea care m-a emoționat cel mai mult în 2025. Cu greu îmi pot imagina că voi citi o carte întocmai ca aceasta, care să trezească în mine un val de emoții atât de puternic. Khaled Hosseini a scris o carte în care și-a pus sufletul, în care iubirea și dorința de a proteja femeile se simt în fiecare pagină. Dacă nu aș fi cunoscut numele autorului aș fi putut jura că aceasta este o carte scrisă de o femeie. M-a răscolit, mi-a arătat o lume distopică inspirată nu din dorința de a imagina un astfel de univers, ci dintr-o realitate care dăinuie.

Cartea a apărut în 2007 și, deși atunci situația politică din Afganistan era una diferită oferind cărții speranța și finalul pozitiv după care tânjește orice cititor, în 2021 situația s-a schimbat transformând sfârșitul romanului „Splendida cetate a celor o mie de sori” într-o amintire frumoasă.

Khaled Hosseini surprinde în „Splendida cetate a celor o mie de sori” viețile a două femei, Mariam și Laila, pe fundalul unei situații politice aflate într-o continuă transformare.
Copilăria lui Mariam până la vârsta de 14 ani este dezvăluită prin intermediul momentelor definitorii ale vieții sale. Născută în 1959, Mariam este rezultatul unei pasiuni de moment între tatăl său bogat și mama sa care era angajată în casă. Pe atunci, Afganistanul era monarhie, iar în 1964 o nouă Constituție avea să le garanteze femeilor drepturi egale în societate, cel puțin pe hârtie. Aceasta este o perioadă în care femeile aveau acces la educație, puteau urma cariera pe care o doreau și nu erau obligate să poarte burqa.

Mariam își idolatriza tatăl. Deși le mutase pe ea și pe mama ei într-o colibă în Gul Daman, la doi kilometri de Herat și își vizita fiica o dată pe săptămâna pentru câteva ore, reușea cumva să pară eroul din povestea lui Mariam. Mama sa, suferind din cauza greutăților, încerca să o învețe pe Mariam că viața nu este roz și că realitatea este diferită, în special pentru femei. Deși suferința mamei a împiedicat-o să-i ofere iubire și înțelegere fiicei sale, lecțiile de viață transmise o vor călăuzi pe Mariam de-a lungul întregii sale vieți.

„- Bagă bine la cap, fata mea: precum acul unei busole care arată nordul, degetul acuzator al bărbatului va găsi întotdeauna femeia. Întotdeauna. Să ții minte, Mariam.”

În 1974, Mariam împlinește 15 ani, iar deja de un an monarhia fusese înlocuită de republică, Zahir Shah fiind răsturnat în mod pașnic de vărul său Daoud Khan. Acesta este momentul în care Mariam decide, în ciuda protestelor și amenințărilor mamei sale, să părăsească coliba care i-a fost singura casă și să meargă să își viziteze tatăl. Pentru ea, acesta este începutul unei noi vieți care va lua o turnură neașteptată.
În acest punct al romanului, Khaled Hosseini pune accentul pe teme precum abandonul, pierderea identității, dorința de apartenență și iubire, maturizarea forțată și suferință. Mariam vede viața prin ochii suferinzi ai mamei sale și înțelege că cei 15 ani de viață în coliba din mijlocul naturii reprezintă bula protectoare din care a ieșit de bunăvoie. Mariam se va căsători cu un bărbat cu 30 de ani mai în vârstă decât ea, Rasheed, care o va duce în Kabul, „Splendida cetate a celor o mie de sori”.

În copilăria lui Mariam, hogea Faizullah este un personaj extrem de interesant: „era un bătrân sfrijit, gârbovit și știrb și avea o barbă albă, care îi ajungea până la buric”. O vizitează des, o învață să citească din Coran și o încurajează să studieze în continuare. El reprezintă figura paternă care îi lipsește lui Mariam și, de fiecare dată când aceasta va avea nevoie de speranță în viața sa, se va gândi la el și la învățăturile din Coran.

„Cuvintele Domnului n-or să te înșele niciodată, fata mea.”

În 1978 regimul este răsturnat de comuniști, iar Afganistanul devine Republica Democrată Afgană. În 1979, în urma asasinatului primului ministru și a dorinței de a păstra controlul, armata sovietică invadează Afganistanul declanșând astfel un război ce avea să dureze 9 ani.

În 1987, în Kabul, Laila, o fetiță a cărei viață va fi marcată de conflicte politice puternice, împlinește vârsta de 9 ani. În anii ’90, după prăbușirea regimului comunist, începe un nou război, de această dată civil, între liderii diferitelor facțiuni mujahedine.
Laila crește într-o familie în care mama suferă de depresie în urma pierderii fiilor în războiul sovietico-afgan, iar tatăl încercă să-i ofere alinarea și educația de care are nevoie.

„Babi îi spusese foarte limpede Lailei, de la o vârstă fragedă, că cele mai importante lucruri din viața lui erau siguranța și educația ei.”

În anul 1987, femeile încă aveau voie să studieze, să muncească și să aleagă pentru ele însele.

„Khala Rangmaal (învățătoarea Lailei) nu se farda și nu purta bijuterii. Nu purta văl și le interzicea și elevelor să poarte. Spunea că femeile și bărbații sunt egali în toate privințele și că nu există niciun motiv ca femeile să se acopere, dacă bărbații nu o fac.”

Spre deosebire de Mariam, Laila a trăit în mijlocul unui oraș important, Kabul, având acces la educație, o familie iubitoare, un tată care să o susțină, dar și prieteni cu care să-și petreacă timpul. Deși absența și suferința mamei o vor împovăra uneori, ea va găsi alinare în comunitate și în învățăturile tatălui său pe care și le va reaminti întreaga viață.

„Laila, scumpa mea, singurul dușman pe care nu îl poate dovedi un afgan este el însuși.”

Venirea la putere a talibanilor în 1996 și înființarea Emiratului Islamic al Afganistanului au marcat începutul unei vieți de coșmar pentru femeile afgane. Drepturile lor se reduc la slujirea bărbaților, fiind condamnate să se transforme în umbre lipsite de voință și libertate ca sclave ale unui popor ce impune o interpretare extremă a șariei (legea islamică).

Începând cu acest moment, Khaled Hosseini se folosește de personajele sale, Mariam și Laila, pentru a ilustra viețile familiilor afgane în care bărbatul are drept de proprietate asupra femeii, iar cruzimea nu are margini. Violența la care sunt supuse cele două femei te marchează iremediabil, iar modul în care este folosită religia pentru a justifica asemenea atrocități consolidează convingerea conform căreia educația este singura care ne poate salva.
Este interesant de observat modul în care se vor dezvolta cele două personaje având în vedere copilăria fiecăreia. Educația Lailei o va împiedica să accepte totul supusă, dar cu ce preț?
Nu m-am îndoit nicio clipă că tot ceea ce este descris în această carte este real, că ororile la care sunt supuse cele două femei reprezintă poveștile altora care chiar în acest moment îndură asemenea atrocități.

În 2001 Statele Unite ale Americii au invadat Afganistanul, iar cu suportul majorității afganilor, talibanii au fost înlăturați de la putere. Guvernul democratic este instalat treptat și începe procesul de reconstrucție. La acel moment, starea Afganistanului după două decenii se război și de foamete acută era una deplorabilă, dar suportul global a ajutat la îmbunătățirea economiei țării, sistemului de sănătate, transportului și, cel mai important, al educației.

Citind cartea acum, în 2025, când deja de 4 ani talibanii au revenit la putere, am simțit un fior pe șira spinării. Finalul Afganistanului reconstruit se spulberă și este înlocuit de continuarea ororilor. Nu-mi pot reveni din șoc și, folosindu-mă de istorie și de puținele informații care vin din acea zonă, nu pot decât să-mi imaginez viața inumană la care sunt supuse femeile în continuare.

„Nici c-ai putea să socotești acele luni ce-i strălucesc pe-acoperișuri
Sau miile de sori splendizi ce i se ascund de după ziduri.” Sailb-e-Tabrizi, secolul al XVII-lea

„Splendida cetate a celor o mie de sori” de Khaled Hosseini este, din punctul meu de vedere, un must read, iar daca vă doriți să o citiți cât mai curând o puteți găsi accesând linkurile de mai jos.

---

Despre autor
KHALED HOSSEINI este unul dintre cei mai citiți și iubiți scriitori din lume, cu vânzări de peste 39 de milioane de cărți la nivel mondial. În 2013 i-a apărut al treilea roman, Și munții au ecou. Cele două romane publicate anterior – Vânătorii de zmeie și Splendida cetate a celor o mie de sori – au fost traduse în 57 de limbi și publicate în 70 de țări. În 2006, a fost numit Ambasador al Bunăvoinței din partea UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați. (sursa niculescu.ro)