John Steinbeck (1902-1968) s-a născut în Salinas, California, într-o familie cu o situație financiară modestă. Deși a studiat în cadrul universității din Stanford, acesta nu a absolvit niciodată. În 1925 se mută în New York, unde încearcă să-și consolideze, pe cont propriu, cariera de scriitor, dar eșuează și, după câțiva ani, se întoarce în California unde devine cunoscut în 1935 pentru „Tortilla Flat”, o serie de povești umoristice. (conform nobelprize.org)
Traducere din engleză de Dana Crăciun
Romanele lui Steinbeck pot fi caracterizate ca fiind romane sociale ce tratează probleme economice ale muncii din zonele rurale, într-un context de venerare a pământului și a libertății, pe care o poate da deținerea acestuia. În 1962, primește premiul Nobel pentru literatură „pentru scrierile sale realiste și imaginative, care combină umorul compătimitor și percepția socială fină”.
Condițiile de trai ale imigranților și ale lucrătorilor sezonieri a devenit o temă recurentă în scrierile lui Steinbeck, așa cum se poate sesiza și în „Șoareci și oameni”, unul dintre cele mai importante romane ale autorului.
Personajele principale, George Milton și Lennie Small, și condiția lor, arată impactul devastator pe care Marea Depresiune din America l-a avut asupra capacității oamenilor, din clasa de mijloc și cea inferioară, de a evolua financiar. Visul american intangibil și falsa promisiune de a prospera financiar reprezintă țelul comun al acestor oameni, un țel care nu va fi atins niciodată, așa cum bine remarcă grăjdarul, Crooks:
„Exact ca în rai. Toată lumea vrea o bucățică de pământ. Am citit o mulțime de cărți aici. Nimeni nu ajunge vreodată în rai și nimeni nu primește pământ. E doar în mintea lor. Tot timpul vorbesc despre asta, dar e doar în capul lor.”
Cartea începe cu George și Lennie, doi bărbați, ce ajung, ca mulți alții, de altfel, în perioada Marii Depresiuni, în California, pentru a munci la o fermă din Soledad. Încă de la început ne este atrasă atenția de discrepanța dintre cei doi, George este mai mic de statură, cu o privire ascuțită, iar Lennie poate fi descris ca „uriașul cu minte de copil”. Visul comun al amândurora este acela de a avea bucata lor de pământ unde să se îngrijească de animalele și recolta lor și unde să trăiască în pace până la sfârșitul zilelor. Singurătatea acestei vieți de lucrător sezonier și țelul comun al celor doi reprezintă motivele pentru care această alianță, cel puțin bizară, reușește să rămână închegată. Din nefericire, însă, pe lângă condiția precară de trai pe care o au amândoi, handicapul intelectual al lui Lennie nu face decât să-i îndepărteze de la țelul mult dorit, pentru ca, în final, să-i condamne la singurătate și moarte.
Deși este o lectură ușoară și scurtă, Steinbeck reușește să prezinte în mod autentic, situația marii crize economice din zona rurală a Americii. Visul american de a avea posibilitatea de a duce o viață frumoasă prin muncă este spulberat de realitatea dureroasă și de sărăcia continuă care îi urmărește pe acești oameni. În acest context, mi-e foarte greu să nu-i asociez ideii bulei de săpun americane motto-ul lagărului nazist de la Auschwitz, „Arbeit macht frei”, deși, dimpotrivă, munca nu te va elibera, și să o corelez cu imaginea unui șoricel, cu gândul la brânză, care aleargă pe o rotiță, fără să ajungă, de fapt, undeva.
În cazul în care v-a plăcut cartea, vă recomand adaptarea cinematografică din 1992, regizată chiar de Gary Sinise, care joacă rolul lui George Milton, în care John Malkovich îl aduce la viață pe Lennie Small, iar Ray Walston îl întruchipează perfect pe bătrânul Candy, un personaj foarte important, a cărui soartă o rezumă pe cea a tuturor oamenilor care îmbătrânesc în America.
Găsiți cartea pe:
Dacă doriți să citiți și alte articole, le puteți accesa aici: andreeajuvina.ro
