Narine Abgarian s-a născut în 1971 la Berd, în Armenia, într-o familie de intelectuali, bunicul patern fiind supraviețuitor al genocidului armean. În 1988 a terminat liceul in Berd, iar în 1993 a absolvit Universitatea Ligvistică Yerevan Brusov cu specializare în limba rusă, moment în care a ales să se și mute în Rusia.
Blogul despre o fetiță numită Maniunia pe care l-a ținut mai mulți ani, s-a bucurat de multă popularitate, iar în 2010 a publicat prima carte pentru copii dedicată acestui personaj, pentru care, în 2011, i s-a decernat Premiul Național Rukopis Goda (Manuscrisul Anului).
A cunoscut succesul internațional odată cu traducerea în peste 20 de limbi a bestsellerului Din cer au căzut trei mere (S neba upali tri iabloka, 2015; Humanitas Fiction, 2021), distins, în 2016, cu Premiul Iasnaia Poliana. În 2020 a publicat Simon (Humanitas Fiction, 2023), roman câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor, devenit, de asemenea, bestseller, iar în 2022, volumul de povestiri Molceanie țveta (Tăcerea culorii). În 2015 lui Narine Abgarian i s-a acordat Premiul Literar Aleksandr Grin pentru contribuția excepțională la dezvoltarea literaturii naționale, iar în 2020 The Guardian a inclus-o pe lista celor mai buni șase autori contemporani europeni. În 2022 s-a mutat din Rusia în Armenia natală, iar în prezent își împarte timpul între Armenia și Germania. (sursa: humanitas.ro)
Sinopsis (humanitas.ro)
Într-un orășel din Armenia, moare zidarul Simon. A avut o viață lungă, s-a bucurat de respect, dar a fost cunoscut și pentru numeroasele sale aventuri amoroase. La înmormântare se adună toate femeile pe care le-a iubit: Susanna, prima dragoste, fata cu o copilărie invadată de tenebre, Eliza, modestă și tandră, trădată de propriul soț, Sofia, frivolă și plină de viață, dar marcată de suferința numeroaselor sarcini pierdute, Silvia, internată cândva abuziv într-un spital de psihiatrie, fără dreptul de a-și mai vedea copilul. Pentru ele, iubirea lui Simon a fost vraja care le-a schimbat complet soarta. Și să nu uităm de Melania, soția care a învățat cu timpul să se resemneze cu aventurile lui, punând însă la cale din când în când câte un scandal cu țipete și veselă spartă, pentru a-și păstra demnitatea, sau de Sașia Vardanuș, personajul aproape magic, care însoțește ca un fel de cor antic povestea fiecăreia dintre femei.
Recenzie
Deși romanul este dat de numele personajului Simon, din punctul meu de vedere povestea este, de fapt, despre femeile din viața sa, acesta fiind doar ceva ce au în comun una cu cealaltă.
Silvia crescuse într-o familie iubitoare și se bucurase de o copilărie frumoasă. Lipsită de experiență în ale dragostei, se îndrăgostește puternic de Romik, își abandonează studiile și cariera și decide să se căsătorească.
Romik, provenind dintr-o familie bogată, era extrem de egoist și imatur, singura sa calitate reală, deși temporară, fiind „frumusețea sa masculină capricioasă care le tulbura pe femeile raționale”. Deși, cu timpul, Silvia va începe să-i descopere defectele, ea va trăi totuși cu certitudinea că îl va putea schimba.
Despre Romik: „ E ca o pată de benzină într-o băltoacă: frumos și fără sens.”
Cu timpul, Silvia va aduce pe lume o fetiță, dar va fi îndepărtată de aceasta în mod abuziv de către Romik și va fi închisă pe nedrept într-un spital de psihiatrie. Peste ani, întâlnirea cu Simon și scurta poveste de dragoste pe care o vor trăi o vor ajuta pe Silvia să se reintegreze în societatea restrânsă a Berdului și-i vor arunca o nouă perspectivă asupra vieții ei zadarnice de până atunci. La despărțire, acesta îi va oferi un medalion.
„Ea prețuia simțul umorului, alături de conștiință și loialitate, mai mult decât orice altă calitate. Nu putea să sufere zgârcenia, dar nu încuraja nici risipa. Evita oamenii invidioși, nu suporta bârfele, îi intrau pe-o ureche și-i ieșeau pe cealaltă. Nu vorbea despre dragoste – nici cu cei apropiați, nici cu rudele, deși nimeni nu se îndoia că ea știe despre dragoste mai multe decât oricine pe lumea asta.”
Eliza, ce mai mică din trei surori, sensibilă și impresionabilă, știa să detecteze o esență ascunsă în cele mai mărunte schimbări din glasul interlocutorului. După ce își pierduse soțul din cauza tuberculozei, mama Elizei a preluat responsabilitatea întregii case și și-a crescut fetele cu devotament, fiind nevoită să-și ia două slujbe. Deși a avut o copilărie cu multe lipsuri, Eliza s-a simțit în relativă siguranță alături de mama sa, acasă.
„natura o lipsise pe Eliza de orice înclinație spre cunoaștere, dar o dăruise cu hărnicie și calități gospodărești din belșug.”
Căsătorindu-se cu Tigran la șaptesprezece ani, ea va ajunge să sufere aproape toată căsnicia. Tigran, îndrăgostit iremediabil de frumoasa Șușan, își va înșela soția cu care va avea doi copii și o va lipsi pe Eliza de dragostea mult dorită.
Deciziile greșite ale Elizei se datorează în mare parte pierderii tatălui său la vârsta de trei ani, dar și răcelii mamei sale. Singurătate și nevoia de a fi iubită o aruncă pe Eliza într-o viață și mai grea, viață în care se va simți abandonată și insignifiantă.
După divorțul de Tigran și după plecarea copiilor săi în America, Eliza ajunge să se neglijeze total, singurul său refugiu fiind capela părăsită cu hacikarul cu „mucenic” unde își cântă durerea. Așa o va redescoperi Simon și se vor iubi pentru o perioadă scurtă, care le va schimba viața amândurora. La despărțire, acesta îi va oferi un parfum.
„A învățat multe de la el. Să fie ea însăși. Să nu se teamă de nimic. Să se dăruiască și să se iubească. Să nu se rușineze de propriul trup, ci să-l accepte și să-l prețuiască cu toate schimbările aduse de vârstă…Lui îi plăcea mirosul ei – dulceag, ușor, neagresiv – își îngropa nasul în subrațul ei și în adâncitura gâtului, inspirându-l, gâdilând-o cu respirația lui. Ea râdea, dar nu-l îndepărta.”
Povestea Sofiei începe cel mai inedit dintre toate: „s-a măritat nu din dragoste, ci dintr-un capriciu stupid: a vrut să se fandosească într-o rochie frumoasă de mireasă”.
Crescând într-o familie bună și având o copilărie frumoasă, Sofiei îi place moda, iubește hainele, materialele, motiv pentru care alege să se angajeze în atelierul talentatei croitorese Marina. „În ciuda excentricității ei, era un om fermecător și bun, așa că s-a adaptat imediat în atelier”.
Cum Sofia se îndrăgostise iremediabil de viitoarea sa rochie de mireasă, aceasta decide că este momentul să iasă cu fiecare dintre pretendenții ei, pentru a-l găsi pe cel cu care va avea să-și îndeplinească visul.
„Avoianț Beniamin: el se străduia cel mai puțin să-i facă impresie, în cea mai mare parte a timpului tăcea, în schimb îi dăruise o trusă de batiste decorate cu flori de mușețel și clopoței brodați cu fir de mătase.”
Aceștia se vor iubi sincer, însă distanța dintre cei doi și greutatea de a avea copii vor duce la întâlnirea dintre Sofia și Simon. Lucrurile vor lua o întorsătură cel puțin neobișnuită, însă, și în cazul Sofiei, totul se va termina cu bine, Simon reprezentând atât mărul discordiei, cât și salvarea sa. Sofia va primi de la Simon atât un șirag de perle artificiale, cât și un dar mult mai prețios.
„Pe la douăzeci și cinci de ani, Sofia se schimbase foarte mult – își pierduse arțagul și impetuozitatea din tinerețe, se liniștise și căpătase o strălucire lăuntrică, seducătoare, dar timid-vinovată, înăbușită de suferința că încă nu devenise mama. În mișcările ei apăruse grația unei femei tinere încrezătoare în frumusețea ei, trupul i se rotunjise și respira cu totul altfel, adânc și fără frică și, după spusele soțului îndrăgostit până peste urechi, scânteia blând în întuneric.”
Povestea Susannei nu te poate lăsa indiferent. Crescută într-un loc blestemat, alături de o bunică venită parcă din iad, o dihanie ce-ți devora sufletul, a fost marcată de răul pur din casa copilăriei sale. Ura bunicii pentru mama sa, a făcut-o pe aceasta din urmă să-și dorească să-și ia viața, încercarea eșuată condamnând-o la o viață greu de dus. Dorința de a-și proteja fratele și prietenia cu Melania, au ajutat-o pe Susanna să găsească speranța în viață, dar doar pentru o scurtă perioadă.
Îndrăgostită de Simon încă din copilărie, aceștia erau deciși să rămână împreună, dar un moment tragic le-a schimbat viețile total. Fiind răpită și batjocorită de un individ fără scrupule pe nume Karo și obligată astfel să se mărite cu el, visul frumos de a trăi veșnic cu Simon se spulberă definitiv.
Peste ani, se vor reîntâlni și-și vor trăi povestea de dragoste pentru scurt timp, Simon fiind acum căsătorit cu aceeași Melania. Această reîntâlnire îi va da Susannei puterea de care avea nevoie să-și vadă de viață și să-și regăsească speranța. Aceasta va primi de la Simon atât lecții de desen, cât și prețioasele sale desene.
„Eșarfele pictate cu rodii, caise și căpșuni erau foarte căutate de turiști, care erau din belșug la Ecimiadzin, unde se găsește Catedrala Bisericii Apostolice Armene, în orice anotimp al anului.”
Poveștile acestor patru femei îl au, într-adevăr, în comun pe Simon. El este omul care a readus iubire în viața fiecăreia dintre ele, dar reprezintă doar o rotiță din mecanismul complex a ceea ce însemnă patru destine a unor femei puternice. Acest roman este, de fapt, despre ele, Silvia, Eliza, Sofia și Susanna.
Nu o pot uita pe Sașia Vardanuș, care, deși nu este luată prea în serios din cauza capacității sale intelectuale reduse, din punctul meu de vedere, este un personaj mai important chiar și decât Simon. Ea face parte din categoria eroinelor, fiind aproape de cele patru femei în momente de răscruce. Fără existența sa de un realism magic, destinele celor patru nu ar mai fost aceleași. Cu seninătatea sa și cu dorința de a fi întotdeauna de ajutor, ea a fost cea care le-a oferit speranță și ajutor sincer acestor femei de-a lungul vieții lor.
Romanul lui Narine Abgarian nu are cum să te lase indiferent, presărat atât cu momente tragice, dar și cu umor, te invită să descoperi o lume în care comunitatea te poate condamna, dar îți poate întinde și o mână salvatoare prin intermediul celor mai neașteptați membri ai săi.
Puteți achiziționa cartea de pe:
Dacă doriți să citiți și alte articole, le puteți accesa aici: andreeajuvina.ro
