Pe aripile vântului, Margaret Mitchell

„Soarele dispăruse și lumina roșie care cuprindea marginea lumii devenea trandafirie. Deasupra, cerul își schimba încet culoarea, din azuriu într-un albastru-cenușiu, ca oul de prigoare, și liniștea nepământească a asfințitului de țară se întindea pe nesimțite în jurul ei. Văluri de umbră lunecau pe câmpie[…]
Fără să-și dea seama, îi era drag acest pământ, cum îi era drag chipul mamei ei sub lampă, seara, la ora rugăciunii.”

Publicat în anul 1936, romanul „Pe aripile vântului” a avut parte de un success instant, într-o singură zi fiind vândute 50000 de copii și în șase luni, 1 milion. A câștigat premiul Pulizer în 1937 și a devenit cel mai bine vândut roman din istoria Statelor Unite până la acel moment. În 1939, romanul a fost adaptat în filmul cu același nume, iar succesul de care s-a bucurat poate fi măsurat prin totalul de 10 premii Oscar primite; conform mai multor surse, filmul este considerat unul dintre cele mai bune făcute vreodată.

„Pe aripile vântului” urmărește viața lui Scarlett O’Hara, o tânără dintr-o familie bogată din Sud al cărei destin este puternic afectat de evenimentele din timpul Războiului Civil american. Viața sa perfectă în care singura grijă constă în alegerea rochiei perfecte pentru următorul eveniment va lua sfârșit o dată cu victoria nordului.

Păreri controversate

În momentul publicării, romanul a primit atât critici pozitive, cât și negative.
O revistă comercială a observat că Mitchell „cunoaște foarte bine fondul despre care scrie” și oferă „o imagine autentică a oamenilor și locurilor”. Kirkus Reviews, o revistă de recenzii fondată în 1933 de Virginia Kirkus a considerat-o „o lectură mai captivantă, cu personaje mai vitale” decât alte romane ale Sudului și a evidențiat personajul Scarlett ca fiind „magnetic, chiar dacă îți dorești s-o strângi de gât”. Herschel Brickell, editor și critic literar, a lăudat-o pe Mitchell pentru că ”aruncă pe fereastră toate miile de trucuri tehnice cu care romancieri noștri s-au jucat în ultimii douăzeci de ani”.

Pe de altă parte, autorul și editorul Floyd C. Watkins a descris-o ca fiind „un roman prost,” care nu respectă evenimentele istorice și a acuzat că cititorii sudiști că „visează un trecut imposibil, laudă o cultură falsă care nu a existat niciodată”. Mai târziu, Feminist Literary Criticism a atras atenția asupra prezentării violenței ca „pasiune”, iar David W. Blight afirmă că „Pe aripile vântului” este una dintre operele culturale care au consolidat mitul „Lost Cause” prin prezentarea Sudului ca victimă nobilă și eliminarea aproape totală a realității sclaviei ca sistem violent.

Margaret Mitchell însăși a fost surprinsă de succesul cărții și avea puține pretenții literare despre lucrarea ei. „E doar o poveste”, a spus ea, răspunzând criticilor care-i disecau personajele.

În prezent, cartea se află constant pe listele de cărți contestate (challenged books) ale Asociației Bibliotecilor Americane (ALA), părinții cerând periodic eliminarea ei din bibliotecile școlare din cauza modului în care idealizează sclavia.

Povestea și personajele

Pe fundalul Războiului Civil american, Scarlett O’Hara este nevoită să se maturizeze și să lase în urmă o societate apusă. La început, războiul nu reprezintă decât un subiect care o plictisește pe Scarlett, însă, pe parcursul romanului, evenimentele politice și urmările conflictelor vor schimba nu doar societatea în care a fost crescută, ci și principiile după care se va ghida.
Scarlett a fost crescută pentru a fi o viitoare soție perfectă, stăpână a unei plantații de bumbac imense (iubita sa Tara), care se visează la braț cu cel mai bun partener disponibil sau nu. „Părea blândă, fermecătoare și frivolă, în timp ce în realitate era voluntară, vanitoasă și încăpățânată.” Deși toți bărbații pregătiți de însurătoare sunt fascinați de Scarlett și sunt dispuși să-i ceară mâna la cel mai mic semn de afecțiune, atenția sa este îndreptată către singurul bărbat pe care nu-l poate avea, Ashley. La aflarea veștii că Ashley se va căsători cu verișoara sa, Melanie, singurul scop al lui Scarlett va fi acela de a-l cuceri cu orice preț.
În toată această dinamică ciudată, personajul care va face romanul interesant și o va pune față în față pe Scarlett cu motivația alegerilor sale va fi Rhett Butler.

Rhett către Scarlett: „ – Bravo! Acum începi să gândești singură, în loc să lași pe alții să gândească pentru dumneata. E începutul înțelepciunii.”

De-a lungul romanului, Scarlett se transformă din tânăra focusată doar pe atenția bărbaților într-o persoană a cărei putere pare nesecată. Aceasta are tot felul de revelații care o vor ajuta să treacă cu bine peste greutățile provocare de începutul și finalul războiului. Scarlett conștientizează că modul în care au fost crescute fetele din societatea în care a trăit a avut ca unic scop orbitarea în jurul intereselor bărbătești, iar consecințele au fost dramatice. Astfel, ea descoperă că femeile sunt chiar mai puternice decât bărbații, iar inteligența sa, deși un afront major adus masculinității celui de-al doilea ei soț, o ajută să conștientizeze că femeile pot fi mai deștepte în afaceri decât soții lor. Caracterul lui Scarlett este construit într-un mod autentic; fiind o supraviețuitoare datorită forțelor proprii, acest lucru o înrăiește și o face să-și dorească să reziste cu orice scop. Moralitatea, principiile, empatia și sentimentele materne sunt amânate până în momentul consolidării unui trai care o va asigura pe Scarlett că nimeni din familia sa nu va mai fi înfometat vreodată.

„În seara aceasta de iarnă, Scarlett ajunse la capătul lungului drum care începuse în noaptea căderii Atlantei. Când o pornise la drum, nu era decât o tânără răsfățată, egoistă, fără experiență, emotivă și vibrând de tinerețe, în stare să mai găsească încă în viață o mulțime de subiecte de mirare. Acum, din acea tânără femeie nu mai rămăsese nimic. Foamea, munca epuizantă, frica, nervii ei în permanență încordați, teroarea războiului și a Reconstrucției îi luaseră tot ce însemna tandrețe, tinerețe și gingășie. În jurul inimii ei se formase o crustă tare, care încet-încet, strat după strat, se îngroșase de-a lungul atâtor luni nesfârșite.”

Melanie, soția lui Ashley, este cea care vede bunătatea în toți, dar cel mai mult o vede în Scarlett. Aceasta simte consecințele războiului împreună cu Scarlett și greutățile pe care le au de îndurat împreună o apropie de aceasta. Melanie este personajul feminin perfect încadrat în societatea sudică ale cărei reguli nu par să se schimbe prea mult după război. Mesajul este astfel acela că, întotdeauna, o femeie care va respecta regulile impuse de societate și nu se va împotrivi niciodată va fi întotdeauna de preferat decât o femeie care încearcă să-și trăiască viața ghidându-se după propriile principii. Din punctul meu de vedere, Margaret Mitchell a vrut să evidențieze că în ciuda războiului și a consecințelor acestora, mentalitatea oamenilor este extrem de greu de schimbat.

„Ce spusese Rhett odată despre ochii lui Melanie? …că erau ca niște lumânări? O, da, ca două fapte bune într-o lume rea. Da, erau ca două lumânări, ca două lumânări ferite de toate vânturile, două lumini dulci lucind de fericirea de-a fi iarăși acasă, printre prieteni.”

Dacă ar fi să fac o comparație între Ashley și Rhett Butler aș spune că amândoi sunt oameni inteligenți, culți, cărora le plac cărțile și care au capacitatea de a vedea dincolo de pretexte. Diferența dintre ei constă în faptul că firea visătoarea a lui Ashley îl împiedică să accepte prăbușirea lumii pe care, înainte, o considera injustă. Rhett, în schimb, acest paria al societății sudice, în momentul izbucnirii conflictului, nu are mustrări de conștiință și profită de ceea ce intuiția și inteligența îl vor ajuta să înțeleagă. Ashley reprezintă bărbatul care o ține pe loc pe Scarlett, pe când Rhett este cel ce spune lucrurilor pe nume și o încurajează pe Scarlett să nu țină cont de regulile impuse de societate.

Rhett este genul de bărbat carismatic, magnetic, impunător, dar datorită faptului că îl vedem din perspectiva autoarei și nu a unui bărbat, observăm că firea lui sălbatică este echilibrată prin umor și ironie, cu accente de bunătate sinceră. Scenele dintre cei doi și dialogurile lor sunt foarte bine scrise și faptul că Margaret Mitchell îi dă puterea lui Rhett de a o dezarma pe Scarlett prin cuvinte adaugă un umor fin romanului.

„- Câinii latră, caravana trece. Lasă-i să latre, Scarlett. Sunt sigur că nimic nu-ți va opri caravana.”

Teme importante și context problematic

În romanului „Pe aripile vântului”, Margaret Mitchell se focusează pe teme majore precum supraviețuirea și reziliența, dragostea și obsesia, clase sociale și privilegii. Toate aceste teme afectează direct evoluția personajului Scarlett pentru că povestea îi aparține. Din punctul meu de vedere, războiul, situația politică, urmările războiului există în poveste doar pentru a o modela pe Scarlett și a-i oferi contextul din care să poată învăța.
Privilegiile și sclavia sunt prezentate prin ochii celor de la Tara, dar nu sunt analizate din exterior. Rasismul există în carte atât din partea sudului, cât și a nordului: sudul nu dorește să fie guvernat de foștii sclavi, iar nordul nu dorește să aibă de-a face cu ei. Acest lucru este menționat de puține ori, pentru că această poveste nu este despre război sau despre situația politică, ci un bildungsroman care o are în centru pe Scarlett. Cu toate acestea, oferirea mai multor detalii reale despre viețile sclavilor înainte și după război ar fi ajutat la crearea unei imagini autentice asupra societății sudice și ar fi dus la înțelegerea urmărilor conflictului.

Mi-a plăcut mult stilul lui Margaret Mitchell, începând cu descrierile locurilor precum Tara și Atlanta, a rochiilor purtate înainte și după război, până la scenele dintre Scarlett și Rhett pe care le așteptam cu multă curiozitate. Deși Scarlett are intervenții din exterior care o ajută să-și dezvolte caracterul și să supraviețuiască, în cele din urmă, ea este întotdeauna cea care are tăria să meargă mai departe și să depășească situațiile grele.
Comparativ cu adaptarea cinematografică în regia lui Victor Fleming, romanul are mai multă substanță, mai multă profunzime, modul în care Scarlett este portretizată de autoare fiind total diferit de modul în care aceasta este percepută de un bărbat. În film te izbește superficialitatea cu care sunt prezentate personajele feminine, iar deși romanul se concentrează pe evoluția lui Scarlett, filmul ni-l prezintă pe Rhett Butler ca pe acest erou pregătit oricând să intervină. Mi-au plăcut actorii, modul în care au fost filmate scenele și montajul, însă, din păcate, au ratat esența romanului.

Recomand acest roman tuturor celor care vor să descopere romane clasice scrise de femei și nu știu cu ce să înceapă. Vă las aici mantra care a ajutat-o pe Scarlett să fie o supraviețuitoare.

„N-am să mă gândesc acum la lucrul acesta supărător. Mâine.”

Găsiți cartea aici:

---

Despre autoare
Margaret Mitchell a fost o autoare și jurnalistă americană, câștigătoare a National Book Award și a premiului Pulizer datorită celebrului și singurului său roman, „Pe aripile vântului”. Modul prin care a descris viața celor din sud în tipul Războiului Civil american i-au atras multe critici atât romanului, cât și autoarei, acuzația fiind aceea că romantizează sclavia în loc să o condamne.