Primul articol publicat al acestui blog a fost despre colecția de nuvele istorice ale lui Ismail Kadare, „Firmanul orb”, și iată că la aproape un an de la acel moment închei într-o buclă cu un alt volum de nuvele, „Păsările se duc să moară în Peru”, aparținând lui Romain Gary. Ambele volume fac parte din colecția Raftul Denisei de la librăria Humanitas, iar alegerile au fost pur întâmplătoare, dar m-a bucurat să observ acest pattern la care am recurs în mod involuntar.
„Ironice și tragice, cele șaisprezece nuvele reunite în volumul „Păsările se duc să moară în Peru” sunt o invitație în universul cosmopolit al autorului. Din Peru în souk-urile Istanbulului, dintr-un sat oarecare din România și până în îndepărtatul La Paz, natura umană și mai cu seamă slăbiciunile acesteia devin rând pe rând materia intransigenței sau a indulgenței autorului. Ironia lui Romain Gary și umorul negru, coroziv străbat fiecare pagină și conturează tipologiile umane – aventurierul, naivul, devotatul, încăpățânatul, deziluzionatul, vanitosul, arogantul, ticălosul, obtuzul, odiosul, bruta, optimistul. Cu toții se află fie la granița dintre viață și moarte, fie la cea dintre renunțare și încredere.” (libhumanitas.ro)
„Păsările se duc să moară în Peru” este prima nuvelă a acestui volum și cea care-i dă și numele. Ideile acestei nuvele sunt exprimate într-un mod puternic, iar misterul privind alegerea plajei din Peru ca loc de odihnă al păsărilor rămâne neelucidat. Apariția unei femei ieșite din comun evidențiază contrastul dintre viață și moarte, accentul fiind pe suferința ce-i însoțește numai pe cei care au rămas în viață.
„Un chip de o finețe extremă, foarte palid, cu ochi foarte gravi, foarte mari, printre picăturile de apă care-i veneau bine. Purta un colier de diamante în jurul gâtului, cercei, inele, brățări. Eșarfa verde o ținea în continuare în mână. Se întreba ce căuta femeia acolo, de unde venea cu aurul, diamantele și smaraldele ei, deja în picioare la șase dimineața, pe o plajă, pierdută printre păsări moarte.”
„Un umanist” ne spune povestea lui Karl Loewy, fabricant de jucării, în München, în perioada venirii la putere a lui Adolf Hitler. Karl Loewy este un bărbat jovial, optimist, încrezător în natura umană, adept al democrației și iubitor al havanelor de calitate. Declarațiile antisemite ale noului cancelar sunt, la început, pentru el aberații vremelnice, însă, în cele din urmă înțelege pericolul și alege să se ascundă în propria casă. După vânzare fictivă a tuturor proprietăților sale angajaților săi, familia Schutz, Herr Karl se va retrage în ascunzătoarea făcută special în podea și va aștepta liniștit ivirea unor vremuri mai bune.
Prin intermediul acestor nuvele, Romain Gary ne poartă prin locații diverse, atât ca spațiu, cât și ca timp, pornind din Peru unde întâlnim misterul plajei păsărilor moarte, apoi în Istanbul însoțim un ambasador ce descoperă noi plăceri ale vieții, fascinat de obiectele cu istorii necunoscute din souk-uri, ajungem apoi în München în timpul lui Hitler, pentru a continua apoi cu New York-ul mafioților și crimelor creative ale lui Mike Sarfatti.
„O sculptură într-adevăr spațială trebuie să semnifice noțiunea einsteiniană timp-spațiu, modificând constant coordonatele sub ochii celui care privește, într-un fel de mutație conținută a materiei, care sugerează absența totală a vreunei certitudini permanente.”
Prin intermediul nuvelei „Noblețe și grandoare” ajungem chiar în România, unde câțiva săteni, aliați cu nemții, aduși de aceeași parte a baricadei nu de vreo cauză comună, ci din motive personale, urmează să atace un vecin considerat a fi dușmanul tuturor. Tonul ironic este prezent de-a lungul întregii povești, pe parcurs întreaga scenă devenind una absolut haotică și comică prin lipsa sensului.
Călătoria cititorului continuă în Rusia, unde comicul situației continuă să existe, iar ironiile îi vizează atât pe ruși, cât și pe americani. Mai departe, protectorul Serbiei, îngânat de un subofițer SS, ridică problema armatei de suflete ale dușmanilor, național-socialiștii, ceea ce va avea un final absolut meritat, accentuând permanența prostiei.
„- Scrie: «Am onoarea să vă raportez că execuția nu face decât să elibereze în fiecare prizonier politic elementul revoluționar prin excelență și dușman îndârjit al național-socialismului, adică sufletul… Or ce fac ele, aceste suflete, odată ajunse acolo, sus? Se organizează. Complotează. Publică ziare, împart manifeste, organizează mitinguri, alcătuiesc miliții, constituie împotriva noastră un bloc hotărât, experimentat în lupta politică, susținut și de evrei, și de creștini, iar acest bloc noi l-am construit, cu mâinile noastre, și-l mărim zi de zi…» Punct.
– Jawohl!”
Romain Gary are un talent aparte de a spune povești, împletind astfel calitatea sa de bun observator al lumii înconjurătoare cu umorul situațiilor stupide în care își situează personajele.
„Păsările se duc să moară în Peru” este o colecție de nuvele ce merită citită, umorul negru al lui Romain Gary oferind savoare fiecăreia dintre povești. Mi-a plăcut foarte mult și mi-a amintit de „Prostia omenească” a lui Ion Creangă.
Puteți găsi cartea aici:
Despre autor (humanitas.ro)
Scriitor (romancier, eseist, autor de memorii), aviator, diplomat, regizor, scenarist, ROMAIN GARY, pe numele adevărat Roman Kacew, s-a născut pe 8 mai 1914 la Vilnius într-o familie evreiască și a crescut la Varșovia, unde mama sa l-a botezat catolic. În 1928 s-a stabilit în Franța. A studiat Dreptul la Aix-en-Provence și Paris. În timpul războiului, când și-a luat numele de Gary, a fost pilot în Forțele Aeriene Franceze Libere, primind ulterior multe medalii și distincții, printre care titlul de Comandor al Legiunii de Onoare. L-a întâlnit pe generalul de Gaulle în 1940 la Londra și a rămas toată viața un admirator al acestuia. După război, cariera de diplomat avea să-l poarte la Sofia, Berna, New York, Londra, Los Angeles. S-a căsătorit în 1945 cu jurnalista britanică Lesley Blanch. Numit consul general la Los Angeles, a întâlnit-o pe actrița Jean Seberg, cu care s-a căsătorit în 1963, a avut un fiu și de care a divorțat în 1970. Pe 2 decembrie 1980, la un an după ce aceasta s-a sinucis, Romain Gary s-a împușcat. Este singurul scriitor care a primit de două ori Premiul Goncourt, mai întâi ca Gary, apoi ca Émile Ajar (identitatea lui Ajar s-a aflat abia după moartea autorului). Opera vastă, eterogenă semnată Gary se întinde pe mai mult de patru decenii. Dintre romanele sale menționăm: Educație europeană (Éducation européenne, 1945; Humanitas Fiction, 2020), Marele vestiar (Le grand vestiaire, 1948; Humanitas Fiction, 2021), Les racines du ciel (1956, Premiul Goncourt), Promisiunea zorilor (La promesse de l’aube, 1960; Humanitas Fiction, 2018), Păsările se duc să moară în Peru (Les oiseaux vont mourir au Pérou, 1962, Humanitas Fiction, 2023), Lady L. (Lady L., 1963; Humanitas Fiction, 2021), La tête coupable (1968), Dincolo de limita aceasta biletul își pierde valabilitatea (Au-delà de cette limite votre ticket n’est plus valable, 1975; Humanitas Fiction, 2019), Clar de femeie (Clair de femme, 1977; Humanitas Fiction, 2017), Zmeie de hârtie (Les cerfs-volants, 1980; Humanitas Fiction, 2019) etc. Sub pseudonimul Émile Ajar au apărut Gros-Câlin (1974), La vie devant soi (1975, Premiul Goncourt), Pseudo (1976), L’angoisse du roi Salomon (1979).
