„Ai simțit vreodată că nu aparții lumii ăsteia? Că ești străin? Și nu doar neadaptat. Ci inadecvat. Nepotrivit. Ca o copie măsluită a unei piese dintr-un mecanism.”
Oare suntem reali sau doar facem parte din povestea unui autor numit Dumnezeu? Ce definește, de fapt, realitatea? Ajunge să credem că există și va fi îndeajuns? Ar fi mai ușor să credem că destinele noastre sunt în mâinile altcuiva și că viețile ne sunt conduse de un fir invizibil numit destin? Sau să depindă realitatea noastră doar de noi?
Care dintre aceste variante să fie cea corectă în cazul personajelor povestirilor fantastice ale lui Marian Coman? Să fie destinele lor în mâinile autorului sau chiar el să fie cel surprins de evoluția și deciziile personajelor sale? Realitatea uneia dintre variante nu o exclude pe cealaltă, întrepătrunderea perspectivelor fiind probabil o alegere verosimilă.
Precum un părinte, autorul își ghidează personajele până în punctul în care sunt pregătite să-și ia destinele în propriile mâini, iar dacă acestea iau deciziile potrivite sau nu, rămâne de văzut. Un lucru este cert: personajele acestei cărți pot evita să cadă în uitare doar cu ajutorul cititorilor.
„Omulețul din perete” este compusă din treisprezece povestiri interconectate prin teme recurente precum teama și alienarea, acestea fiind însoțite de un strop de realism magic. Titlul povestirii care dă numele cărții mă duce cu gândul la toate lucrurile ascunse în spatele realității cotidiene ce pot ieși la iveală în moduri surprinzătoare și chiar înspăimântătoare. Deși fiecare dintre aceste povestiri poate fi citită independent de celelalte, recomandarea mea este să le descoperiți urmând direcția dată de autor pentru a intra în atmosfera sumbră și, uneori, claustrofobă, pe care acestea o au în comun. Înaintea fiecărei povești, autorul ne întâmpină cu elemente vizuale și anume, desene făcute chiar de el, lucru ce conferă mai multă profunzime întregii cărți și ajută la dezvoltarea unei legături strânse cu cititorii. Mi-a plăcut foarte mult să le descopăr, am simțit că sunt invitată printre filele acestei cărți, invitație pe care am acceptat-o cu mult entuziasm.
Încă de la primele rânduri, am știut că această carte este pentru mine. Deși la prima vedere putem vorbi despre elemente supranaturale care pot duce cartea într-o zonă horror, temele abordate sunt mult mai profunde. Așa cum am menționat anterior, frica este prezentă în diverse forme în multe dintre aceste povestiri, fie că este vorba despre frica de necunoscut, de ceea ce se află dincolo de percepțiile noastre imediate, sau de monștrii metaforici care pândesc din umbră.
Personajele lui Marian Coman se simt adesea izolate sau desprinse de realitate, trăind cumva la limita normalității, ceea ce la face vulnerabile în fața influențelor malefice precum anxietatea, singurătatea sau vinovăția. Acestea se confruntă cu traume sau dorințe neîmplinite, ceea ce le umanizează, cititorul ajungând să empatizeze cu ele. Vulnerabilitățile și temerile acestor personaje le adaugă profunzime și le fac memorabile pentru cititori.
Există atât personaje recurente, ce revin sau sunt menționate în mai multe povestiri, astfel interconectându-le, dar și personaje ce apar o singură dată, majoritatea fiind oameni simpli ce trăiesc experiențe neobișnuite și chiar fantastice. Tocmai acest contrast accentuează suspansul și tensiunea. Copiii și tinerii sunt unele dintre cele mai puternice personaje, tema inocenței pierdute fiind și ea prezentă de-a lungul acestei cărți.
Stilul autorului este caracterizat printr-o narațiune complexă, densă și tensionată, lucru ce creează o atmosferă de suspans și incertitudine, tensiunea psihologică simțindu-se puternic. Am fost cucerită de limbajul expresiv, adesea poetic, folosit pentru a descrie diferite scene și pentru a construi o lume în care realul și fantasticul se întrepătrund în mod armonios.
De-a lungul cărții mi-au atras atenția mai multe personaje, una dintre cele mai interesante fiind Cala, o femeie superbă și misterioasă, în jurul căreia se învârt multe dintre poveștile din carte. Mi-a atras atenția datorită misterului din jurul ei, dar și a degradării treptate în care se va cufunda. Cala mi-a amintit de două personaje, una dintr-o carte și cealaltă dintr-un film. Pe de o parte, supranaturalul care o înconjoară și pare că o însoțește peste tot, frumusețea ieșită din comun și deciziile inexplicabile ale acesteia, m-au dus cu gândul la Domnișoara Christina a lui Mircea Eliade care, la rândul ei, poseda trăsături ce o făceau să pară atemporală. De o frumusețe neobișnuită, aceasta emană o aură de seducție și mister, ceea ce atrage și tulbură personajele din poveste, în special pe cele de sex masculin. Pe de altă parte, ura femeilor față de Cala m-a dus cu gândul la personalul Malena din filmul cu același nume, în care este vorba tot despre o femeie frumoasă, cu părul lung și negru, ce atrage răutatea femeilor din jur din cauza magnetismului și a sexualității sale, cruzimea femeilor fiind prezentă atât în film cât și în cartea lui Marian Coman.
„Cala m-a luat de mână. M-a luat de mână și am simțit că zbor. Că plutesc, așa cum plutea ea. Că ceva dom frumusețea ei, ceva din cevaul ei pătrunde în mine, că timpul se dă înapoi și sentimentele pe care nu le mai încercasem din copilărie îmi furau acum mintea. O bucurie pe care nu mi-o puteam explica mă lua pe sus și mă amețea. Mă tulbura.”
Pe autor am avut șansa să-l descopăr și în cadrul unei întâlniri a clubului de carte Nemira și vă pot spune doar că este pe lista autorilor români contemporani preferați de mine.
Vă recomand această carte și promit să vă țin la curent și cu alte cărți ale acestui autor. Până atunci, lăsați-mi în comentarii aici sau pe Instagram părerea voastră despre „Omulețul din perete” sau despre alte cărți care au fost pe placul vostru scrise de Marian Coman.
„… scrisul nu poate părăsi o lume pentru alta. Scrisul e singurul care rămâne.”
Găsiți cartea aici:
Despre autor
Marian Coman (n. 1977, Mangalia), fost jurnalist în presa scrisă și televiziune, a scris volumele Nopți albe, zile negre (2005), Testamentul de ciocolată (2007), Teoria flegmei. Apel la mitocănie (2008), Haiganu. Fluviul Șoaptelor (2015), Haiganu. Furia Oarbă (2017), Omulețul din perete și alte povestiri fantastice (2019; 2023, ed. a II‑a, revizuită și adăugită), Ultima carte (2024) și scenariul romanului grafic TFB (2016), iar povestirile sale au fost incluse în numeroase antologii. A fost scenaristul benzilor desenate Harap Alb continuă și Tinerețe fără bătrânețe. Este laureatul mai multor premii naționale dedicate literaturii F&SF și al unui premiu al Convenției Europene de Science‑Fiction. Din 2018, coordonează imprinturile Armada și Nezumi la Editura Nemira, dar și producția de audiobook‑uri publicate pe platforma AudioTribe. (sursa nemira.ro)
