Pe Mircea Eliade l-am descoperit în liceu prin intermediul „Romanului adolescentului miop”, dar și al operelor precum „Domnișoara Christina”, „Nuntă în cer”, „Maitreyi”, „La Țigănci” și lista poate continua.
Deși în școlile din Romania romanele sale de beletristică au mai multă popularitate, acest lucru nu a constituit punctul culminant al activității sale literare.
Popularitatea sa internațională este și a fost motivată de activitatea ca profesor de istorie al religiilor începută în anul 1957, din cadrul Universității din Chicago, și de cercetările și publicațiile, extrem de bine documentate, având ca obiect același subiect.
Traducere în limba română de Elena Bortă
„Ocultism, vrăjitorie și mode culturale” reprezintă o colecție de prezentări ținute de Eliade în cadrul mai multor conferințe din America, dar și scurte fragmente din cea mai importantă lucrare a acestuia „Istoria credințelor si ideilor religioase”. Această culegere de eseuri, deși concentrată doar pe câteva idei, poate fi văzută ca o introducere în istoria religiilor, atât datorită iscusinței lui Eliade de a stârni curiozitatea, cât și a subiectelor extrem de interesante pe care le abordează.
Într-o lucrare prezentată la cea de-a XXI-a Conferință anuală comemorativă din 1974 din Philadelphia dedicată lui Freud, Eliade are câteva observații interesante despre astrologie:
„Autorii francezi nu au insistat asupra funcției parareligioase a astrologiei; si totuși descoperirea faptului că viața ta este legată de fenomene astrale conferă un sens nou existentei. Nu mai ești doar individul anonim descris de Heidegger si Sartre, un străin aruncat într-o lume absurdă și lipsită de sens, condamnat să fii liber, cum spunea Sartre, având o libertate limitată la situația ta și condiționată de momentul tău istoric. Dimpotrivă, horoscopul îți dezvăluie o nouă demnitate: arată cât de intim ești legat de întregul univers.
E adevărat că viața ta este determinată de mișcările astrelor, dar cel puțin acest factor determinant are o măreție unică. Deși, în ultimă analiză, ești o păpușă trasă de sfori și fire invizibile, faci totuși parte din lumea divină.”
De remarcat este și subcapitolul „Paralele românești: strigoiul și «alaiul Dianei»” în care autorul ne oferă câteva informații despre tradițiile folclorice românești.
„ … vrăjitoarele din mitologia românească ilustrează autenticitatea unui scenariu precreștin întemeiat pe călătorii onirice și pe lupta rituală extatică – model atestat în multe alte regiuni europene… Ele îi îmbolnăvesc pe cei care le surprind dansând sau care nu respectă anumite interdicții.”
Interesant de descoperit este faptul că dansatorii cathartici, călușarii îi vindecă pe cei îmbolnăviți printr-o coregrafie ritualică de purificare. Bâtele și săbiile cu care sunt înarmați, dar și plantele medicinale din „steagul” lor îi ajută în „lupta” lor, însă ei sunt nevoiți să nu vorbească de teama îmbolnavirii de către zâne.
„Relațiile dintre călușari și zâne sunt în mod paradoxal ambivalente: dansatorii cer și contează pe protecția Herodiadei, dar totodată riscă să devină victime ale alaiului care o însoțește, ale vrăjitoarelor. Călușarii imită zborul zânelor, dar în același timp își manifestă solidaritatea cu calul, simbol masculin și „eroic” prin excelență. Aceste relații ambivalente apar și în tiparele lor comportamentale sau în activitățile lor. Timp de aproape două săptămâni, călușarii vizitează toate satele și cătunele din vecinătate, acompaniați de doi, trei scripcari, dansând, cântând la diferite instrumente și încercând în răstimpuri să vindece victimele vrăjitoarelor.”
O carte foarte interesantă, atât pentru cei pasionați, cât și pentru cei ce vor să se inițieze în vasta lume a istoriei religiilor, de la practici și doctrine, până la simbolistică și misterele.
Găsiți cartea pe:
Dacă doriți să citiți și alte articole, le puteți accesa aici: andreeajuvina.ro
