„Se caută din ce în ce mai puțin adevărul evenimentelor din decembrie 1989, se vorbește tot mai rar de misterul acelor timpuri și se pun tot mai în șoaptă întrebările strigătoare la cer de atunci. Lumea e sastisită de lucrurile complicate, vrea să uite, căci grijile imediate sunt prea mari și prea dure ca să mai lase loc și altor preocupări. Nu plânge după oala vărsată, spune un proverb englezesc, pe care se pare că-l știu foarte bine și românii.”
Încă de când am aflat anul trecut despre apariția filmului „Libertate” în regia lui Tudor Giurgiu, mi-am dorit să descopăr mai multe despre evenimentele din 1989 de la Sibiu. Și exact așa cum se aliniază uneori planetele în mod inexplicabil, tot anul trecut am primit de la tata cartea „Moartea pândește sub epoleți” a lui Ion Țârlea despre exact același subiect. Iar acum că am citit cartea și am văzut și filmul, aș dori să vă povestesc câteva lucruri despre evenimentele tragice care au avut loc în Sibiu la finalul anului 1989.
La data de 21 decembrie 1989, după Timișoara și București, începeau protestele la Sibiu. Primele proteste s-au desfășurat într-o notă civilizată și pașnică, iar persoanele reținute au fost eliberate la scurt timp, în urma verificărilor efectuate. Conform descrierilor procurorilor militari care au anchetat Dosarele Revoluției, situația începând să escaladeze, iar poliția nereușind să-i împrăștie pe manifestanți, a fost cerut suportul armatei, Unitatea Militară 01512 Sibiu, condusă de colonelul Aurel Dragomir. Ordinul clar descris atât de procurori, cât și de cei intervievați de Ion Târlea a fost de a nu se trage în populație.
În continuare, în dimineața de 22 decembrie manifestanții au sosit în număr masiv, iar o dată cu sinuciderea generalului Milea și retragerea armatei din curtea Miliției, aceștia au început să devină violenți, să arunce cu răngi, cu pietre, țigle, sticle…
Procurorii au descris că o dată ce sediul Miliției a început să fie luat cu asalt de către manifestanți, angajații au început să fugă, unii sărind gardul în curtea UM 01512, aflată în vecinătate, focuri de armă fiind trase din toate direcțiile. După fuga lui Ceaușescu, atitudinea colonelului Dragomir s-a schimbat, iar măsurile luate au fost împotriva milițienilor și a securiștilor.
Astfel, a luat naștere lagărul din bazinul de înot golit de apă, în care armata a ținut captivi pentru o perioadă de peste 30 de zile aproximativ 500 de securiști, milițieni și alte persoane considerate teroriști prin asociere.
„Moartea pândește sub epoleți” conține mărturiile unor oameni ce au avut de suferit din dorința de a se găsi țapi ispășitori, dar și din nevoia de a astâmpăra o sete de răzbunare națională. Așa zisul Scenariu urmat cu sfințenie de colonelul Dragomir (zis Dragoman în filmul lui Tudor Giurgiu) a fost dus la îndeplinire fără prea multe întrebări de toți cei ce se doreau a fi de partea potrivită a baricadei la finalul acestei Revoluții care avea să schimbe tot și nimic.
Din păcate, viețile angajaților Miliției au fost distruse chiar și după demonstrarea nevinovăției, societatea blamându-i și continuând să-i numească teroriști, atât pe ei cât și familiile lor. De ce? Din nevoia de a găsi un vinovat, chiar dacă acesta este un vecin care nu a greșit niciodată sau un angajat care doar a respectat regulile. Deși câteva mărturii atestă bunătatea unor oameni care au oferit ajutor în zilele acelea cuprinse de haos, se poate observa clar ușurința cu care omenirea este pregătită să lase răul să-i otrăvească mintea și sufletul și să îmbrățișeze răzbunarea înaintea adevărului, un fel de shoot first and ask questions later.
Conform mărturiilor celor intervievați, șocul suprem a fost în momentul în care armata, cea care trebuia să le ofere sprijin și apărare, a început să tragă în ei. Brusca revelație a UM 01512 cum că vechii lor aliați ar fi teroriști pare un raționament lipsit de logică pentru orice observator, fie el extern sau intern, însă asta nu schimbă cu nimic adevărul acestor oameni care au simțit pe pielea lor schimbarea bruscă și inexplicabilă a situației.
Voi lăsa câteva fragmente din carte aparținând victimelor evenimentelor din 1989 de la Sibiu.
Locotenentul-major Vasile Mărgineanu, ofițer la Biroul Pază și Ordine, relatează următoarele:
„Am văzut un TAB (Transportor Amfibiu Blindat), lângă intrarea Unității Militare 01512 în curte, trăgând fără o clipă de răgaz, înspre noi!… nu-mi venea să cred că trăgeau în noi… «Tov. Mărgineanu, scâncește către mine Dima, îi război civil și trage armata-n noi!»
…
– La sala de sport, erau mitraliere pe crăcane din doi în doi metri. Între ele, câte un soldat cu pistol A.K.M. (Automat Kalașnikov Modernizat), tot cu cartuș pe țeavă… Ne-au făcut percheziție, apoi ne-au așezat pe patru rânduri, în sală, cu fața spre ostașii cu armele. Din cauza umflăturilor sau nu știu din ce cauză, nu mai puteam ridica normal capul…
…
Până pe 24 decembrie, am trăit cu încredințarea că ne vor lichida.”
„Stăpânul anomaliilor e adevărul!”
Maiorul Tripon Petre din Serviciul Circulație al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu vorbește despre teroriști:
„- Singurii teroriști au fost cei câțiva oameni puși de sponsorii P.C.R. (și ai nu știu mai cui) să întrețină iluzia terorismului și ideea că ei, teroriștii, ar veni din partea Ministrului de Interne! Agenturili, vorba dictatorului, au acționat neîndoielnic, iar polițiștii au fost victimele vizate. Victimele, și nu călăii… Și dacă am făcut deja această declarație, vă dați seama că vă cred dacă-mi spuneți că nu v-ați pregătit de nici o luptă…
…
Toți omorâți, hecatombă de cadavre de polițiști, alții la sala de sport sau la bazin, bătuți și ținuți în frig.
…
Bazinul era plin, circa cinci sute de monștri. O masă pestriță, în care era și tot ce se aduna de pe străzi, toți borfașii care mișunau prin oraș… O lume în bandaje, o lume desfigurată, murdară, pătată de sânge, o lume în zdrențe… A venit la mine un individ în zdrențe, desfigurat, plin de răni și escoriații, umflat: «Ce faci, Tripoane, ai scăpat? Credeam că ești mort!» Atunci l-am recunoscut eu pe domnul colonel, când a vorbit.”
Locotenent-colonelul Vasile Crîșmaru povestește despre eroul miracolului românesc:
„domnul Dragomir a și fost avansat la excepțional, pentru ca, la foarte puțin timp, să fie retrogradat și mutat grabnic din Sibiu. Cadavrul începea să le pută domnilor… scenariști!…
M-am liniștit odată și n-am mai știut de mine. Am rămas întins pe carosabil și, pentru ei, eram mort. S-ar putea spune că pe mine m-a salvat de la moarte chiar moartea!…
Din 21 până în 24 decembrie nu ni s-a dat de mâncare… Nu ne-au dat nici apă…
Nici azi nu știu de ce am fost reținut… am de multe ori impresia, acum, că perioada aceea n-a existat și că o inventez eu pentru că am devenit între timp scenarist amator…”
Autor încheie ultimul capitol despre cazul maiorului Ioan Bunda, condamnat pe nedrept la nouă ani de închisoare, cu un adevăr dureros:
„Știm toți foarte bine adevărul elementar al politicii murdare, indiferent cine sunt cei care o fac. Ne-am închipuit o clipă că îngerii noștri, copiii aceia care s-au jertfit, vor purifica atmosfera de atâtea zeci de ani otrăvită și că va fi posibil, în sfârșit, să respirăm. Mai pe urmă, însă, când ne-am dat seama cei care ne-am dat seama! că nu se schimbase decât un rău cu un alt rău de fapt, cu același rău, dar sub o altă mască!, am vorbit de revoluția furată și de triumful reînnoit al comuniștilor… Naivi, naivi, naivi!”
Consider că acest subiect merită aprofundat, iar atât cartea lui Ion Țârlea, cât și filmul regizat de Tudor Giurgiu reprezintă surse pe care eu le recomand.
Puteți găsi cartea la anticariate precum: targulcartii.ro, anticariat-ursu.ro, printrecarti.ro.
Despre autor
Ion Țârlea este un autor și jurnalist român, cunoscut pentru implicarea sa în relatările despre evenimentele din Revoluția Română din 1989. În cartea sa „Moartea pândește sub epoleți”, el oferă o analiză profundă și detaliată a evenimentelor din decembrie 1989, concentrându-se pe rolul forțelor militare și impactul acestora asupra revoluției și asupra societății românești.
