Marele marinar, Catherine Poulain 

„Oceanul care înainta. Cerul care se căsca. Lumea imensă. Unde să-l regăsesc. Amețeala mi-a tăiat răsuflarea. Umbrele din jurul meu se mișcau odată cu vântul. Copaci morți. Mi-era frică. Vuietul oceanului părea amplificat de noapte. Cerul se deschidea ca un hău. Am crezut că aud țipătul dureros al cufundarului străbătând noaptea. Venea de așa departe…
Totul îmi scăpa. Totul era exagerat și voia să mă zdrobească. Eram singură și goală. Râsetul dement al păsării a răsunat în vuietul lumii, ca și când ar fi fost inima lui. Găsisem ce căutam. În sfârșit îl regăsisem, țipătul cufundarului în noapte. Am adormit.”

Sinopsis
Nu-i uşor să fii femeie pe un vas de pescuit: dormi pe punte, în frig şi umezeală, îţi intră sare în rănile din palme, unde te-au ros frînghiile năvoadelor, iar marinarii se uită strîmb la tine, fiindcă aduci ghinion. Măcar cu ei ajungi să te descurci: te adoptă după ce, în port, colindaţi cot la cot prin baruri, spelunci şi moteluri mizere. În viaţa asta aspră şi nesigură de pe un pescador ce pleacă din portul Kodiak, Lili, eroina poveştii din Marele marinar, se trezeşte, nici ea nu ştie cum, îndrăgostită – şi obligată să aleagă între propria libertate şi bărbatul misterios şi impunător care i-a zăpăcit mintea. Romanul, care foloseşte însemnările făcute de Catherine Poulain în perioada cît a lucrat pe un pescador în Alaska, i-a adus autoarei sale, aproape peste noapte, o celebritate neaşteptată şi o recunoaştere deplină. (sursa polirom.ro)

„Marele marinar” este genul de carte pe care am ales-o la întâmplare: am cumpărat-o pentru copertă și am ales să o citesc pentru că am în casă un teanc de cărți necitite care mă așteaptă cuminți în bibliotecă, iar rândul ei a venit în sfârșit. Cum de fiecare dată când aleg o carte din biblioteca mea tind să le citesc pe cele proaspăt cumpărate, m-am gândit că o nouă strategie mă poate ajuta să aleg dintre cărțile pe care le amân sau care — cred eu, la prima vedere — nu mi se potrivesc neapărat.
După ce am citit romanul scris de Catherine Poulain m-am gândit că nu există cărți nepotrivite, ci momente diferite în care ne aflăm noi, cititorii. Fie că uneori avem nevoie de lecturi ușoare doar pentru a evada presiunii cotidiene sau că ne dorim provocări noi pentru a le alterna cu o rutină anostă, cărțile vor fi întotdeauna un punct bun de plecare. Singurul lucru pe care-l putem face este să le dăm o șansă. Cine știe, poate descoperim lucruri noi despre noi înșine, despre lume sau despre locuri necunoscute sau poate le vom așeza înapoi pe raft sau le vom dărui pentru că pur și simplu nu ni se potrivesc.

Cu „Marele marinar” mi-a fost greu primele 50 de pagini, lucru care m-a pus pe gânduri. Propozițiile scurte folosite de Catherine Poulain la scrierea acestui roman mi-au trezit un sentiment de angoasă. M-am gândit apoi la faptul că citind doar un anumit gen sau un anumit autor există pericolul de a intra într-o rutină a lecturii în care rândurile cărții devin una cu gândurile tale și curg lin prin mintea ta. Ceea ce nu-i rău, dar în cazul acestei cărți am avut de-a face cu o provocare interesantă: schimbarea modului în care gândesc povestea. Dorința de a prelua cârma vasului și de a-i rescrie rândurile în mintea mea a fost sortită eșecului de la bun început. Propozițiile parcă se terminau prea brusc, prea repede. În acel moment m-am gândit că nu ne vom înțelege, eu și Catherine Poulain.

Apoi s-a întâmplat un lucru interesant. Am început să citesc cu voce tare și, având nevoie de pauze și uneori de un pahar cu apă, am început să descopăr sensul stilului autoarei. Această descoperire mi-a schimbat perspectiva și m-a făcut să-mi doresc să rămân cât mai mult în poveste. Plus că, pe parcurs, am înțeles și motivul felului în care este scrisă „Marele marinar”. M-a surprins și mi-a plăcut.

Călătoria personajului principal feminin, Lili, poate fi văzută ca una de autodescoperire și testare a limitelor în contextul fugii și al dorinței de autodistrugere. Citind despre viața autoarei, pe parcursul romanului se vede clar amprenta personală dată de autenticitatea experiențelor, dar și a strădaniilor unei femei de a demonstra rezistență într-o lume a bărbaților.
Lili își dorește să sfideze soarta, dar nu din teribilism, ci din dorința de a simți că trăiește. Mintea și corpul îi par atât de amorțite, încât singurul lucru pare o poate trezi este supraviețuirea în condiții periculoase. Acesta este motivul pentru care singura sa dorință este aceea de a se îmbarca pe un vas de pescuit din Alaska și de a demonstra că prin trudă fizică își poate depăși limitele și schimba cursul vieții.

„ – E motivul care ne împinge pe toți s-o facem. Să rezistăm. Să luptăm pentru viața noastră cu stihiile care o să ne învingă mereu, care-o să ne fie mereu cele mai tari. Challenge, să mergi până la capăt, să mori sau să scapi cu viață.”

La început, bărbații nu o iau în serios, dar nici nu o menajează datorită faptului că este femeie. Ea este tratată ca orice începător, fiind nevoită să îndure condiții îngrozitoare. Cu toate acestea, nu se plânge, însă știe că din cauză că este femeie trebuie să demonstreze că poate îndura mult mai mult decât un bărbat. Numele vasului de pescuit se numește Rebel și este singurul loc după care tânjește Lili când este pe uscat. Cu fiecare pas făcut, de la găsirea echilibrului pe vas pe timp de furtună, la curățarea primilor pești, Lili simte că trăiește o libertate deplină. Se obișnuiește cu mirosul de pește și cu bărbații de pe vas care ajung să o accepte și ajunge să se bucure sincer de fiecare dată când Rebel o duce prin mări învolburate.

Am admirat-o pe Lili și modul în care și-a depășit limitele. Deși testarea acestora este adesea încărcată de fatalitate, ea nu este dispusă să renunțe decât dacă trupul îi cedează primul.

„ – Ar trebui găsit un echilibru, spun eu, între siguranță, plictisul de moarte și viața prea violentă.
– Nu există așa ceva, răspunde el. E mereu totul sau nimic.
– E ca Alaska, mai spun eu. O pendulare necontenită între lumină și întuneric. Cele două aleargă și se urmăresc mereu, una vrea mereu s-o biruiască pe cealaltă, și trecem de la ziua polară la marea noapte de iarnă.”

Întâlnirea cu „Marele marinar”, din punctul meu de vedere, deși îi oferă o fericire de moment, o consumă. Iubirea dintre cei doi este contaminată de propriile traume — ea se simte sufocată de posibilitatea unei vieți obișnuite, iar pe el îl chinuie prezentul, singurul lui refugiu fiind alcoolul și Lili. Din acest punct, degradarea parcă este prezentă peste tot: în port, în vasele de pescuit, în oameni. Dorința lui Lili de a aparține este puternică, însă universul său devine sufocant.

Lupta cu peștele halibut dinspre finalul romanului reprezintă obstacolul suprem pe care Lili îl depășește cu efort nemărginit. Doar după ce va fi capturat și omorât cu propriile-i mâini un astfel de pește, ea va deveni un pescar adevărat.

Deși romanul se încheie într-o notă tristă, călătoria lui Lili rămâne o lecție valoroasă despre supraviețuire, dorința de apartenență și lupta de a demonstra că lumea aparține în egală măsură femeilor și bărbaților.

Dacă v-am făcut curioși, găsiți cartea aici:

---

Despre autoare
Catherine Poulain (n. 1960) are o biografie chiar mai senzaţională decît cea a eroinei romanului său de debut: la 18 ani ajunge la concluzia că nu va fi niciodată o intelectuală şi că singura activitate potrivită pentru ea este munca fizică. Va munci, aşadar, din greu şi va străbate lumea nefăcînd decît asta: lucrează într-o fabrică de conserve din Islanda, pe un şantier naval din Statele Unite, ca sezonier în Canada şi, timp de zece ani, pe un pescador în Alaska. Expulzată din SUA fiindcă lucrase fără permis de muncă, se întoarce în Franţa, tot la muncă grea: e ciobăniţă în Haute-Provence, iar toamna merge la cules de struguri în Médoc. Locuieşte într-o rulotă, declarînd, într-un interviu din Libération, după apariţia romanului Marele marinar: „Viaţa înseamnă să fii în mişcare. Să mergi ca pe sîrmă. Cred că am făcut bine ce-am făcut”. Cîştigătoare a numeroase distincţii literare (printre care Premiul pentru roman Ouest-France, Premiul Joseph-Kessel, Premiul Gens de Mer, Premiul Livre & Mer Henri-Queffélec, Premiul Pierre Mac Orlan), Catherine Poulain s-a aflat în 2016 printre finaliştii prestigiosului Premiu Goncourt. (sursa polirom.ro)