Romanul „Lacrimi de chihlimbar” de Sofía Segovia se concentrează pe destinele a două familii: familia lui Arno și cea a lui Ilse, ambele surprinse în tumultul celui de-al Doilea Război Mondial, în Prusia Răsăriteană. Dinamica dintre aceste două familii joacă un rol central în narațiunea romanului și aduce la lumină teme precum supraviețuirea, pierderea identității și reziliența în fața tragediilor războiului.
Pe măsură ce războiul se apropie în chip primejdios de meleagurile ei natale, zilele de școală ale lui Ilse se transformă în lecții de supraviețuire. Ca să rămână în viață în toiul unei ierni aspre, familia ei se vede silită să se alăture celui mai mare exod din istoria omenirii. Însă Ilse îl are de partea ei pe Janusz, tânărul argat al familiei. În vreme ce fug cu toții din calea armatei sovietice, basmele populare depănate de Janusz îi abat lui Ilse mintea de la frig, de la foame și de la ororile care se petrec în jurul lor. Janusz îi povestește fetei despre un regat nimicit, din adâncul Mării Baltice, de unde izvorăsc lacrimile de chihlimbar ale unei regine cu inima frântă.
Nu departe, încercând, dar nereușind să fugă din calea unei armate răzbunătoare, Arno și mama lui se ascund în ruinele unei vile din orașul Königsberg, însuflețiți de speranța ca, după încetarea războiului, să-și regăsească familia risipită. Dar șederea lor în orașul fortificat devine cumplit de anevoioasă atunci când se văd siliți să se ferească de bombe și să scormonească prin ruine, în căutarea celor necesare supraviețuirii. Curând, mama și fiul devin simpli pioni prinși între doi dușmani puternici, în vreme ce întreprind o călătorie către o destinație necunoscută. (sursa litera.ro)
Această carte m-a marcat în moduri ce nu pot fi descrise, m-a ajutat să înțeleg o nouă perspectivă a celui de-al doilea război mondial, una pe care o intuiam, dar pe care nu mi-aș fi putut-o imagina în acest mod. De cele mai multe ori, realitatea poate depăși cu mult imaginația, iar partea de adevăr din „Lacrimi de chihlimbar” oferă un argument puternic în acest sens.
Titlul, „Lacrimi de chihlimbar”, nu este doar metaforic, ci și încărcat de o simbolistică interesantă. Chihlimbarul devine o metaforă a rezistenței, amintind de familiile ce încearcă să supraviețuiască și să-și păstreze tradițiile într-un context istoric devastator. Chihlimbarul reprezintă și o legătură profundă cu natura, cu rădăcinile și cu istoria personală, iar acest lucru adaugă o dimensiune profund emoțională romanului.
Când ne gândim la al doilea război mondial, Holocaustul este primul care ne vine în minte împreună cu lagărele de concentrare și cruzimea ieșită din comun a naziștilor, aceasta fiind sursa de inspirație pentru crearea multor personaje negative întâlnite în diferite cărți, filme, jocuri, de atunci și până în prezent. O realitate adesea ignorată este legată de soarta cetățenilor celui de-al treilea Reich, în special a celor din Prusia Răsăriteană, atât în timpul totalitarismului lui Hitler, cât și după prăbușirea iminentă a acestui imperiu construit pe suferință și moarte.
Sofía Segovia decide să spună exact această poveste, pornind de la experiențele reale ale lui Ilse și a lui Arno, care nu sunt prezente în manualele de istorie decât succint, dar care merită să fie descoperite. Familiile lui Arno și Ilse reprezintă victimele de pe frontul de est, o perspectivă rar abordată în literatură, ale căror experiențe ajută la înțelegerea tragediilor ascunse și a traumei celor care au fost forțați să-și părăsească casele în împrejurări teribile.
Înainte de începerea exodului, ambele familii, cea a lui Arno și cea a lui Ilse locuiau la ferme în zona Prusiei Răsăritene, fiind constrânse să susțină patria în lupta pentru extinderea teritoriilor prin contribuția la eforturile de război cu o parte din recolta fiecărei luni. Deși la prima vedere par a fi două familii foarte diferite, legătura simbolică dintre cele două va fi construită de suferințele și încercările războiului. Este interesant de observat că războiul, deși are rolul de a scoate tot ce-i mai rău din om în lupta sa pentru supraviețuire, totodată crează punți între oameni cu trăsături pozitive comune precum solidaritatea, loialitatea și sacrificiul.
„Anii treceau și războiul continua. Și-i devora pe oameni.”
Ilse este un personaj puternic, iar femeile din acest roman sunt descrise ca fiind protagoniste în procesul de supraviețuire emoțională și fizică a familiilor. Segovia pune accent pe rolul femeilor, atât în menținerea unității familiei, cât și în rezistența psihologică în fața adversităților, mamele ambelor familii, Wanda și Ethel fiind adevărate amazoane în lupta pentru supraviețuirea copiilor lor. M-a emoționat foarte mult modul în care acestea își protejează familia și sacrificiile făcute de ele, găsind întotdeauna resurse pentru a continua lupta, încărcătura emoțională ducându-mă cu gândul la pasaje din „Mizerabilii” lui Victor Hugo.
„Iarna nu e o vreme bună de murit, iar iarna aceea atât de întunecată, atât de lungă încât răpise orice promisiune de primăvară, nu fusese o vreme bună nici de trăit.”
De-a lungul romanului, Ilse și Arno trebuie să facă față unor decizii morale dificile în fața distrugerilor războiului, dinamica de putere dintre cei care odată erau stăpâni și cei care devin refugiați schimbându-se treptat, în aceste situații, Segovia invitând cititorii să vadă umanitatea din spatele fiecărui personaj.
Romanul este unul captivant, poveștile fiecărei familii fiind creionate în mod autentic conform perspectivei autoarei. De asemenea, personajele celor două familii au particularități distincte adăugând astfel profunzime fiecăruia dintre personaje. „Lacrimi de chihlimbar” este un bildungsroman care deși se concentrează în mod special pe evoluția celor două personaje, nu pierde din vedere niciun alt personaj secundar, iar acest lucru mi-a plăcut nespus.
Un personaj care mi-a plăcut în mod special a fost Janosz, un polonez obligat de naziști să muncească la ferma familiei Ilsei, etichetat de dictatura vremii prin termenul de Untermensch (ca parte a unui popor inferior comparativ cu arienii). Aceasta este un orfan care cu greu și-a găsit locul în lume după moartea mamei și este cel de la care încep poveștile cu lacrimile de chihlimbar ale reginei Jurata. M-a emoționat foarte mult parcursul lui Janusz, destinul său fiind parcă întotdeauna presărat de mari suferințe fizice și sufletești.
„Era aproape sigur că, dacă invoca spiritul mamei, ea ar fi apărut, albă ca neaua, dintre copacii vii. Deși pădurea asta era diferită, cabana de aici dădea și ea oarecum impresia că exista în afara timpului și a realității lumii.”
M-a emoționat foarte tare și experiența atroce a tatălui lui Karl în război și toată apăsarea sufletească apărută o dată cu aceasta. Fiind o fană a cărților despre război, în special a perspectivei soldaților marcați de neputiința de a înțelege o astfel de realitate, modul în care sunt redate gândurile acestuia m-a impresionat puternic.
„În toiul nopții, dacă vrea să trăiască, un soldat nu țipă. Un soldat țipă până la infinit și înapoi, dar dacă vrea să supraviețuiască războiului, învață s-o facă în tăcere. Karl reușise asta. Părăsise războiul, dar războiul refuza să-l părăsească pe el. Îl urmărise până la fermă, îi cotropise mintea. Îi transformase visele în coșmaruri, patul, în gheață, mâinile, în instrumente fără viață, inima, într-un muzicant fără ritm, fără melodie.”
În cazul în care sunteți curioși, vă las aici legenda reginei Jurata și a lacrimilor ei de chihlimbar.
Se spune că regina Jurata, care locuia într-un palat din chihlimbar, situat adânc în apele cristaline ale Mării Baltice. Palatul său era o minune a lumii subacvatice, construit din cele mai pure pietre de chihlimbar și înconjurat de creaturi marine fabuloase, precum sirene și delfini.
Într-o zi, Jurata a văzut din adâncurile mării un tânăr pescar pe nume Kastytis de care s-a îndrăgostit pe loc. Deși tradiția maritimă interzicea o asemenea iubire, Jurata nu a putut să-și înfrâneze sentimentele. S-a decis să iasă din adâncurile mării și să-l întâlnească pe Kastytis. Cei doi s-au îndrăgostit unul de celălalt, petrecând nopți întregi pe țărm, sub clar de lună, vorbind despre mări și stele.
Zeul suprem al mărilor, Perkūnas (zeul tunetului în mitologia baltică), s-a înfuriat când a aflat că Jurata, regina mărilor, s-a îndrăgostit de un muritor, o asemenea legătură fiind o trădare a ordinii divine și a legilor naturii, și a trimis o furtună puternică care a distrus palatul de chihlimbar al Juratei.
Se spune că Perkūnas l-ar fi omorât pe Kastytis în timpul furtunii, iar Jurata, distrusă de durere, a rămas captivă pentru eternitate în adâncurile mării. Legenda spune că, și astăzi, poți auzi suspinele ei de tristețe în vuietul valurilor Mării Baltice, iar bucățile de chihlimbar care ajung la mal sunt rămășițele palatului său spulberat de mânia zeului.
Recomand această carte tuturor celor care doresc să vadă mai multe. Găsiți cartea aici:
Despre autor
SOFÍA SEGOVIA s-a născut la Monterrey, în Mexic, și este o autoare cunoscută pentru scriitura ei sensibilă și plină de imaginație. A studiat comunicare și relații publice la Universidad de Monterrey, crezând că avea să devină jurnalistă. Dar s-a înșelat, întrucât ficțiunea a rămas prima ei dragoste. Este profesoară de scriere creativă și a fost, de asemenea, ghostwriter și director de comunicare pentru campanii politice locale. Este autoarea romanelor Noche de huracán (2010, republicat cu titlul Huracán în 2016), Zborul albinelor (El murmullo de las abejas, 2015) și Lacrimi de chihlimbar (Peregrinos, 2018). Sofíei îi place să călătorească prin lume, dar de fiecare dată se bucură enorm să se întoarcă acasă, unde o așteaptă soțul, trei copii, doi câini și o pisică. Scrie cel mai bine atunci când e înconjurată și inspirată de haosul vesel din casa ei. (sursa litera.ro)
