De-a lungul timpului, articolele mele s-au transformat odată cu mine, uneori, fiind extrem de serioase și tehnice, iar alteori jucăușe și copilăroase. Uneori mi-am pus sufletul în cuvinte, iar alteori am fost extrem de rece, ca un chirurg a cărui empatie este sugrumată în sala de operații. Mi-am pus multe întrebări în privința modului în care-mi doresc să scriu articolele de acum înainte și am ajuns la concluzia că stilul care mă reprezintă cel mai bine este cel empatic, cu accent pe lucrurile care mi-au plăcut, păstrând aerul visător care mă caracterizează. Tehnica o voi lăsa altora, cel puțin în acest domeniu.
Cartea despre care voi scrie acest articol este nouă pentru mine, însă „Intermezzo” a fost publicată anul trecut, în septembrie, de editura Faber & Faber în Londra și, ca toate cărțile lui Sally Rooney de până atunci, a fost întâmpinată cu entuziasm.
Am descoperit romanul „Intermezzo” în mai, într-o librărie din Londra și, deși nu părea a fi neapărat stilul meu, am decis să o cumpăr. Uneori, dacă nu îndrăznim în ceea ce privește alegerea lecturilor riscăm să rămânem într-o zonă pe care, deși o iubim, ajunge să ne plictisească. Așadar, oricât de mult aș iubi genul Historical Fiction îmi place să alternez cu cărți care aparțin altor genuri doar pentru a mă reîntoarce la el cu și mai mult entuziasm.
„Intermezzo” este un roman al relațiilor familiale, ale căror complexitate pare uneori imposibil de gestionat. Relația pe care se concentrează această carte aparține a doi frați care, la prima vedere, par să nu aibă nimic în comun.
Peter este fratele mai mare, condamnat să fie mereu responsabil și să aibă rezultate bune, motiv pentru care la vârsta de 32 de ani are foarte mare succes ca avocat în Dublin. Ivan, în schimb, la cei 22 de ani ai săi este campion la șah, dar este în punctul în care, după terminarea facultății, pare puțin pierdut și încă încearcă să-și configureze viața.
Poate că cei doi frați ar fi continuat să trăiască în lumi diferite până la finalul vieților lor dacă nu ar fi existat un punct de cotitură care să îi schimbe în mod iremediabil.
Moartea tatălui lor îi ajută să conștientizeze că golul din viețile lor poate fi umplut cu prezența celuilalt, dar gândirea și modul de maturizare ale fiecăruia par să-i îndepărteze.
Peter este personajul în care m-am regăsit mai mult dacă ar fi să analizez relația dintre cei doi frați. Într-o familie în care părinții s-au despărțit, iar copiii au fost nevoiți să rămână cu tatăl, Peter fiind fratele mai mare a preluat responsabilitatea rolului de adult fără voia sa. Este supărat pe tatăl său din cauza acestui rol, iar modul în care alege să-și manifeste suferința pierderii este prin furie și neputință. Toată viața s-a simțit responsabil pentru Ivan și a încercat să fie cel mai bun în toate, însă asta nu l-a ferit de probleme.
În prezent, pe fundalul pierderii tatălui, viața lui se împarte între două femei, o dragoste veche, Sylvia, și una nouă, Naomi. Nu știe să gestioneze acest val de sentimente variate și se autodistruge.
Mi-a plăcut modul în care este conturat Peter, gândurile sale având ceva poetic, filozofic chiar. Este autentic și bine intenționat, însă este prins între nevoia de a-și trăi suferința, dorința de a fi fericit și presiunea impusă de societate. În interacțiunea cu Ivan, i-am dat dreptate lui Peter și am simțit durerea sa provocată de neputința fratelui său de a-i înțelege perspectiva. O admir pe Sally Rooney pentru modul în care a distrus barierele sociale în cazul triunghiului amoros dintre Peter, Sylvia și Naomi în numele fericirii și al iubirii.
„Strong sudden impulse he feels to begin praying, already mouthing the silent words, and then frightened by himself he stops. To pray for what: forgiveness, guidance. From whom: God he barely believes in, sentimental Jesus commanding us to love one another. In over his head, fathoms over, and something has to be done. How capable he has been of holding in his with no apparent struggle such contradictory beliefs and feelings. The false true lover, the cynical idealist, the atheist at his prayers. Everything lethally intermixed, everything breaching its boundaries, nothing staying in its right place. She, the other, himself.”
Ivan este genul introvertit care, spre deosebire de fratele său mai mare, nu are totul pus la punct în privința carierei sale. Își admiră fratele, deși se simte abandonat și neînțeles de acesta. O întâlnește pe Margaret care pare că-l înțelege perfect, uneori fără cuvinte. În această privință, Sally Rooney ne surprinde din nou cu accentul pus pe eliminarea tabuurilor sociale care ne îngreunează viețile. Margaret are 36 de ani, iar relația lor poate fi văzută ca fiind nepotrivită. Autoarea face, în mod indirect, o paralelă între relațiile în care cel cu vârsta mai mare este bărbatul și cea a lui Ivan cu Margaret în care rolurile sunt inversate și ne invită să ne întrebăm de ce cea de-a doua nu este acceptabilă din punct de vedere social, dar prima da.
În ceea ce privește construcția personajului Ivan pot spune că redă în mod autentic gândirea unui om la 22 de ani, inclusiv în dialogul pe care îl are cu Peter. Ivan nu este pregătit să-și asculte fratele cu adevărat, dar este interesant de observat cum se dezvoltă și își schimbă perspectiva de-a lungul romanului. În cazul lui Ivan nu am observat aceeași profunzime în dialogul interior, ci, mai degrabă, o serie de raționamente logice.
„There is more to life than great chess. Okay, great chess is still a part of life, and it can be a very big part, very intense, satisfying, and pleasant to dwell on in the mind’s eye: but nonetheless, life contains many things. Life itself, he thinks, every moment of life, is as precious and beautiful as any game of chess ever played, if only you know how to live.”
Din punctul meu de vedere, cele trei femei, Sylvia, Naomi și Margaret, sunt cele care salvează relația dintre cei doi frați atât datorită perspectivei exterioare, cât și curajului. Acestea sunt pregătite să renunțe la constrângerile sociale pentru iubire și fericire și îi ajută pe cei doi să conștientizeze soluțiile la care nici măcar nu se gândiseră.
Mi-a plăcut foarte mult modul în care a fost scris acest roman, mi-a plăcut ideea de basm inversat în care femeile sunt cele care apar pe cai albi și salvează situația. Am apreciat foarte mult stilul autoarei, căreia, deși îi place să releve caracteristicile personajelor prin intermediul dialogului, a scris pasajele de introspecție într-un mod absolut emoționant și marcant. Finalul, deși ghicit, m-a emoționat foarte mult și mi-a reîntărit convingerea că barierele sociale nu provoacă decât nefericire și suferință.
Dacă vi se pare interesant subiectul, vestea bună este că „Intermezzo” este în curs de a fi tradusă la editura Curtea Veche. Dar dacă sunteți nerăbdători, o puteți descoperi în limba engleză aici:
Despre autoare
Sally Rooney (născută pe 20 februarie 1991, în Castlebar, comitatul Mayo, Irlanda) este o scriitoare care a fost numită „prima mare romancieră a generației millennials”, după ce a publicat mai multe romane apreciate ce evidențiază probleme legate de inegalitatea de clasă, intimitate, artă și politică în secolul XXI. Cel mai cunoscut roman al ei este „Normal People” (tradusă la Curtea Veche – „Oameni normali”) pe care l-a adaptat într-un miniserial de televiziune popular în 2020. (sursa britannica.com).
