„În timp ce Parisul dormea” spune povestea unei mari pierderi cauzate de natura distructivă a oamenilor și a atrocităților ce însoțesc războaiele purtate în numele opresiunii.
„Să sacrificăm o zi pentru a câștiga o viață întreagă, poate.” Victor Hugo, Mizerabilii
Sinopsis
Santa Cruz, 1953. Jean-Luc a crezut că a lăsat totul în urmă. Cicatricea de pe chipul său e un preț mărunt plătit pentru că a supraviețuit ororilor ocupației naziste. Acum, și-a făurit o viață nouă în California și are o familie. Însă nu s-ar fi așteptat niciodată ca, într-o bună zi, trecutul să îi bată la ușă.
Paris, 1944. Viitorul unei tinere evreice se schimbă cât ai clipi. Obligată să urce într-unul din trenurile spre Auschwitz, femeia face un gest disperat și lasă tot ceea ce are mai de preț pe lume în mâinile unui străin. Nu-i rămâne acum decât speranța. Pe un peron întunecat, destinele a doi oameni se întrepătrund. Alegerea lor va schimba viitorul în moduri pe care nici unul din ei nu și le-ar fi imaginat.
Alternând perspectivele, romanul „În timp ce Parisul dormea” reflectează asupra forței iubirii, rezistenței și curajului, atunci când totul pare pierdut. Explorând puterea legăturilor familiale și semnificația iubirii necondiționate, acest roman de debut este o lectură de neuitat. (sursa litera.ro)
Recunosc! Îmi place foarte mult să citesc! Îmi place modul în care cititul mă poartă prin diferite locuri sau perioade la care altfel nu aș avea acces, ador să mă las purtată de călătorii în trecut sau în viitor, iar romanele care implică multă suferință îmi reamintesc de cât de norocoasă sunt să mă fi născut în acest loc, în această perioadă.
„În timp ce Parisul dormea” este genul de roman care te pune pe gânduri și care nu are cum să nu-ți umple inima cu recunoștința prezentului. Ruth Druart reușește, folosind cuvinte simple, să emoționeze până și cel mai analitic cititor, tehnica sa având darul de a te purta cu ușurință prin viețile încercate ale unor oameni cu adevărat curajoși.
În acest roman, autoarea intră destul de repede în subiect, lucru care mi-a plăcut mult și mulțumită căruia am devorat fiecare filă pentru a ajunge cât mai repede la sfârșitul poveștii și aflarea adevărului. Ador cărțile care după fiecare capitol te fac să-ți dorești să citești încă unul și încă unul; tocmai de aceea mi se pare că Ruth Druart a făcut o treabă bună în acest sens.
Povestea în sine, deși ușor previzibilă după un anumit punct, este dinamică datorită modului în care au fost captate reacțiile autentice ale personajelor, dar și datorită schimbării perspectivei de-a lungul capitolelor, gândurile naratorului fiind înlocuite de cele ale unor personaje special alese. Acest lucru conferă greutate întregului roman și ajută cititorul să vadă povestea prezentată din mai multe unghiuri, în timp ce se păstrează ideea de mister.
Îmi place modul în care, la începutul cărții, Jean-Luc o descoperă pe Charlotte, modul în care încep încetul cu încetul să se îndrăgostească unul de altul și, deși se află în plină ocupație germană în Paris, maniera în care cei doi creează mici momente de evadare ne relevă sentimente pure de iubire. Felul în care dragostea lor începe să înflorească fără opreliști sau constrângeri ne transpune într-un moment de visare, în care prezentul teribil al romanului se dizolvă atât pentru îndrăgostiți, cât și pentru cititor.
„îi mai plăcea la ea maniera în care se stăpânea, i se părea înduioșător felul în care își ridica bărbia când îi vorbea, încercând să pară mai sigură pe sine decât știa el că se simte în clipa aceea. Îi plăcea să o privească din profil. Avea un profil perfect: o frunte inteligentă, nici prea îngustă, nici prea lată, gene lungi și mătăsoase, care tremurau peste ochii de un căprui intens, numai cu un ton mai deschiși decât pupilele mari pe care le înconjurau. Avea nasul fin și poate un pic prea lung ca să fie perfect, ceea ce nu reușea decât să o facă desăvârșită în ochii lui.”
Fiind lucrător la calea ferată în 1944, Jean-Luc este nevoit să își ofere serviciile naziștilor, însă în momentul în care află ce tipuri de trenuri pleacă din gara aflată în grija lui, apare necesitatea de a face o alegere importantă între autoconservare sau găsirea unei modalități prin care ar putea sabota mașinăria de război nazistă. Acest lucru m-a dus cu gândul la un citat celebru care îi este atribuit lui Edmund Burke:
„Singurul mod în care răul poate triumfa este ca oamenii buni să nu facă nimic.”
În urma alegerii făcute de Jean-Luc, întreaga acțiune capătă o direcție clară la care contribuie deciziile luate de celelalte personaje ale romanului. Nu am cum să nu mă gândesc la faptul că romanul „În timp ce Parisul dormea” este un cumul de alegeri, unele fericite, altele nu tocmai ideale, toate motivate de intenții bune.
Finalul a fost unul ghicit de mine și deși câteva întrebări au rămas fără răspuns, romanul „În timp ce Parisul dormea” este unul foarte emoționant care, deși timid, tratează subiecte precum iubirea, sacrificiul, acceptarea, puterea de a regăsi speranță. Cu siguranță m-a pus pe gânduri și m-a făcut să mă gândesc la semnificația lipsei de reacție, care este ea în sine o alegere. Bună sau rea, ceva din noi ne va da întotdeauna de înțeles, însă ține de fiecare dacă acea voce lăuntrică va fi ascultată sau nu.
În cazul în care v-am făcut curioși, găsiți cartea aici:
Despre autor
RUTH DRUART s-a născut și a crescut în insula Wight, din Marea Britanie, iar la vârsta de optsprezece ani a plecat să studieze psihologia. În 1993 s-a mutat la Paris, orașul care a inspirat-o în scrierea romanului ei de debut, „În timp ce Parisul dormea” (While Paris Slept, 2021). Acolo, și-a urmat cariera în domeniul educației internaționale și, împreună cu soțul său francez, și-a crescut cei trei fii. În timpul navetei zilnice către școala unde preda, a scris numeroase schițe ale viitorului ei roman, imaginându-și cum ar fi fost viața sa în perioada ocupației naziste. În prezent, lucrează la următorul roman si organizează întrunirile cercului literar pe care l-a fondat la Paris. (sursa litera.ro)
Alte romane cu acțiunea în Paris:
- Biblioteca din Paris, Janet Skeslien Charles
- Librăreasa din Paris, Kerri Maher
- Ochii Monei, Thomas Schlesser
- Fata mecanică, Anna Mazzola
