Ismail Kadare (28 ianuarie 1936) este cel mai cunoscut scriitor albanez, câștigător al premiului mondial Cino Del Duca în anul 1992, iar în 2005 câștigătorul inaugural al Premiului Internațional Man Booker.
”Firmanul orb” reprezintă un șir de nuvele istorice, ce datează din perioada 1977-1995, aparținând scriitorului Ismail Kadare și traduse din albaneză în limba română de Marius Dobrescu, nuvela cu același nume fiind chiar piesa centrală.
Traducere în limba română, Marius Dobrescu
„Biserica Sfânta Sofia” are ca punct de interes religia și eliminarea a ceea ce reprezenta biserica creștină într-un Constantinopol aflat sub dominația Imperiului Otomon. Interesant este de văzut exercitarea puterii sultanului, Mehmet al II-lea, în momentul în care acesta are de ales între a dărma biserica sau a o transforma în moschee, dar decide încolțirea spiritului creștin cu accente musulmane. Sarcina de a transforma biserica Sfânta Sofia îi revine arhitectului Kaur, considerat de către sultan a fi omul potrivit:
”…nici creștin, nici musulman… nici femeie nici bărbat. Iată de ce-ți încredințez ție centrul lumii.”
Conflictul interior al arhitectului face ca schimbarea bisericii să nu fie bruscă, ci să oscileze între creștinism și islam. Acesta vopsește chipurile creștine cu ”vopsea atât de subțire, încât, după ce se usca, coroana de spini, prima care reușea sa sfâșie vălul de culoare, se ivea din nou, urmată de rănile crucificării și apoi de toate celelalte”.
”Adio trecutului” își are acțiunea în Albania, având în centru tot ideea de putere, dată de motivul apariției unui emisar venit de la palatul sultanului. Scopul secret al acestuia este de a-și domina gazda prin întâmplări și reacții neașteptate, insuflând o teroare continuă.
”Beqir Ali simți cum i se pune un nod în gât…neliniștea…parcă îl cuprinde din nou.”
Despre nuvela ”Firmanul orb” putem spune că șochează prin neconvențional și prin dramatism. Ideea centrală constă într-o pedeapsă hotărâtă pentru îndrăzneala de a deochea, deochiul având semnificația de „crimă cauzată de ochiul rău“. Pedeapsa pentru această crimă îngrozitoare era orbirea.
”Se decretase, aşadar, să li se scoată ochii vinovaţi tuturor celor care se dovedeau a avea aşa ceva.
Această acţiune, orbirea, urma să se facă în schimbul unei despăgubiri oferite de stat, care avea să fie mai mare pentru cei care se prezentau singuri, voluntar, şi mai mică pentru ceilalţi.
Orbirea (cuvântul se folosea pentru prima dată într-un document oficial) avea să le fie provocată cu forţa, chiar fără despăgubire, acelora care, prin diferite metode, se eschivau procedurii, se ascundeau sau se opuneau.”
Din acest moment, a urmat o teroare generală în rândul tuturor, mulți oferindu-se să parcurgă procedura preventiv pentru a scăpa de o viitoare vină și o perpetuă groază, ”Firmanul orb” rămânând cea mai șocantă pedeapsă a vremii respective.
Vă invit să descoperiți o lume aparent șocantă, caracterizată de o notă de violență extremă care, într-o atmosferă de teamă, de superstiții și de dorința deținerii puterii, ajunge în planul ridicolului.
Găsiți cartea pe:
Dacă doriți să citiți și alte articole, le puteți accesa aici: andreeajuvina.ro
