„Cele nouă femei de la Ravensbrück”, carte aparținând autoarei Gwen Strauss, publicată în 2019, explorează poveștile de viață ale unor femei supraviețuitoare care au fost deportate în lagărul de concentrare nazist aflat pe teritoriul Germaniei, Ravensbrück, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Sinopsis (humanitas.ro)
Nouă femei, toate până în 30 de ani în momentul arestării lor, s-au opus răului: au adăpostit și ascuns parașutiști, au coordonat comunicațiile între celulele de partizani, au înlesnit treceri clandestine în Spania, au ajutat copii evrei și familii din Rezistență. Prinse, au fost interogate și torturate, pentru ca apoi să fie deportate în lagărul de la Ravensbrück. Forțate să plece într-un marș al morții, cele nouă fac un pact de supraviețuire, dar nu cu orice preț – „Murim sau trăim împreună. Altfel nu se poate“. Incredibila lor fugă a durat zece zile, în care au traversat liniile frontului și au ajuns la Paris. Pornind de la o documentare riguroasă, cartea lui Gwen Strauss este un omagiu emoționant adus generozității și prieteniei pe fundalul terorii naziste.
Cartea oferă o perspectivă profundă asupra experiențelor celor nouă femei, de la detenție și tortură, la solidaritatea din interiorul lagărului. Femeile prezintă povești despre curaj, rezistență și umanitate în fața atrocităților naziste.
Prin intermediul acestui roman, Gwen Strauss aduce în prim-plan vocile celor care au trăit tragediile Holocaustului și oferă cititorilor o privire profundă în realitățile dureroase ale vieții într-un lagăr de concentrare. Cartea servește ca o mărturie emoționantă a puterii umane de a supraviețui și de a găsi speranță chiar și în cele mai întunecate momente ale istoriei.
Punctul comun al autoarei cu cele nouă femei este dată de legătura de sânge cu cea care s-a presupus a fi conducătoarea grupului Hélène Podiasky, strămătușa acesteia.
Hélène Podiasky, cu numele de cod Christine, a activat în cadrul Rezistenței din nord-estul Franței, inteligența, carisma și educația sa în inginerie, precum și cele cinci limbi străine pe care le știa, au ajutat-o să devină un membru important al Rezistenței. Capturată la douăzeci și patru de ani, s-a dovedit a fi o forță de neoprit împotriva opresiunii și agresiunilor naziste.
În închisoarea din Angers, unde a fost torturată după capturare, pentru a-și păstra mintea sănătoasă, a implorat gardianul să-i aducă un creion și a început să scrie pe pereții celulei probleme de matematică. Când autoarea a întrebat despre ce fel de probleme era vorba, aceasta i-a scris pe un colț de hârtie calcului integralei lui Gauss.
„Mi-a explicat apoi că aceasta include e și pi, numere așa-numite transcendente, care, asemenea numerelor imaginare, există în afara matematicii obișnuite. În istoria matematicii, conceptul numerelor imaginare a fost motiv de mare neliniște și numeroase drame de-a lungul vremii, pe măsură ce diferiți matematicieni le-au descoperit treptat necesitatea.”
După finalul războiului, avea să primească unele dintre cele mai prestigioase titluri onorifice franțuzești, Officier de la Légion d’honneur, Croix de Guerre, acordată pentru acte de bravură deosebită, Médaille de la Résistance française și Médaille de la France libérée pentru activitatea în Rezistență.
Suzanne Maudet (Zaza), prietena din copilărie a lui Hélène din liceu, pe care a regăsit-o în lagărul din Ravensbrück, a fost capturată la douăzeci și doi de ani, în momentul în care activa în cadrul Auberge de Jeunesse din Paris. Despărțită de proaspătul ei soț, René Maudet, speranța revederii va fi cea care o va ține pe Zaza în viață. Fire optimistă și loială, ea va fi persoana care întotdeauna va ridica moralul grupului pe parcursul drumului către libertate. Aceasta a scris povestea, într-o notă optimistă, a evadării lor, aceasta fiind publicată în 2004.
„Cu toate că lumea din jurul lor o luase razna și pericolul pândea de peste tot, ea și René se simțeau cei mai norocoși că se au unul pe altul.”
Despre Nicole Clarence putem spune că a avut ghinionul de a face parte din faimosul transport „cincizeci și șapte de mii” din august 1944, care a plecat cu ultimii deportați din Paris, cu doar câteva zile înainte ca orașul să fie eliberat.
Aceasta a deținut o poziție importantă în Rezistență, iar după încheierea războiului a primit titluri onorifice precum Officier de la Légion d’honneur, Croix de Guerre, pentru servicii de război excepționale, Médaille de la Résistance française și Croix du combattant volontaire de la Résistance,
În lagăr o cunoștea toată lumea pentru memoria sa gastronomică impresionantă și pentru modul poetic de a recita rețetele înainte de culcare.
Întrebată fiind de colegele sale care este motivul pentru care își dorește să trăiască, ea afirma:
„- Nu e limpede? întreabă ea. Își dorea să mănânce o masă grozavă, lungă, cu multe feluri, și un Camambert bun, cu un vin roșu de Burgundia.”
Alături de Hélène, Nicole a fost cea care a motivat grupul celor nouă femei să ajungă în tabăra americană pentru a obține libertatea mult dorită.
Madelon Verstijnen (Lon) a fost capturată la douăzeci și șapte de ani în Paris și era una dintre cele două femei din grup de origine olandeză. S-a alăturat Rezistenței din dorința de a-și urma fratele, iar visul de a-l revedea a fost cel care a ținut-o în viață încă din momentul capturării. Ea și Hélène vorbeau cel mai bine limba germană, iar acest lucru le-a fost de ajutor în drumul lor către libertate. În anul 1991 a decis să publice povestea evadării lor, așa cum a perceput-o ea. Lon și-a continuat studiile după terminarea războiului și a făcut parte din ordinul Oranje-Nassau.
Prietena sa, Guillemette Daendels (Guigui), tot olandeză, a fost capturată la douăzeci și trei de ani, în același timp cu Lon, a doua zi după ce sosiseră împreună la Paris. Fire visătoare și calmă, provenea dintr-o familie aristocratică, dorința de a trăi și de a se bucura de viață fiind motivația sa pentru a supraviețui. Aceasta va deveni prietenă apropiată a Menei.
„ – Vreau să trăiesc. Vreau să stau cu mama într-o cafenea din Leiden și să beau cafea adevărată. În plus, șopti ea, silindu-se să zâmbească șiret, v-am spus de băiatul ăla, Timen, pe care l-am cunoscut la sediul Gestapo.”
Renée Lebon Châtenay (Zinka) a fost probabil cea mai curajoasă dintre cele nouă. Membră a rețelei Comète, sarcina sa era aceea de a ajuta piloții Aliați doborâți și soldații rătăciți la debarcare să fugă în Spania. Din dorința de a-și găsi soțul arestat, aceasta a decis să-l caute în închisoare, moment în care a fost capturată. Avea douăzeci și nouă de ani și era însărcinată. Nașterea din închisoare și despărțirea de propria-i fiică, France, nu au descurajat-o, dimpotrivă, au motivat-o să lupte împotriva agresiunilor naziste și au ținut-o în viață până la final.
Autoarea redă descrierea Lisei London privind experiența nașterii în închisoare:
„Prima dată când o apucaseră durerile facerii, fusese transferată la un spital sub pază armată și prinsă cu cătușe de pat. Când durerile s-au întețit, un agent din poliția franceză a venit s-o interogheze… A început s-o lovească, s-o pălmuiască, chiar în timp ce ea avea contracții.”
Joséphine Bordanava (Josée), cea mai tânără membră a grupului, de origine spaniolă, a fost arestată la Marsilia. Crescută într-un centru de plasament din Franța, aceasta a fost capturată la douăzeci de ani în timp ce livra pachete copiilor evrei ascunși de familiile din Rezistență. Josée făcea parte din celebra rețea Marcel. Aceasta a trecut prin război și prin perioada de captivitate, reușind să-și păstreze inocența.
Jacqueline Aubéry du Boulley (Jacky) a fost capturată la douăzeci și nouă de ani, iar în momentul evadării suferea de difterie. Văduvă de război, Jacky activa pentru rețeaua Brutus până în momentul în care a fost arestată și trimisă către Ravensbrück cu ultimul transport, „cincizeci și șapte de mii”, exact ca Nicole. Jacky era cunoscută pentru limbajul său colorat și modul direct de a se exprima, acestea ascunzând latura sa sensibilă, ajutând-o astfel să depășească perioade dificile.
Yvonne Le Guillou (Mena) era o femeie foarte carismatică, căreia îi plăcea să flirteze și să se îndrăgostească. Activitatea sa în Rezistența olandeză din Paris a fost întreruptă când a fost arestată la douăzeci și doi de ani. După război, s-a căsătorit și a trăit la Paris, din această căsătorie rezultând o fată cu care Mena a avut o relație foarte strânsă. Din nefericire, căsătoria sa nu a fost foarte fericită, soțul său fiind un bărbat toxic și obsedat de control, lucru care nu-i conferea Menei prea multă libertate. Fiica lui Guigui o descria în felul următor:
„Era frumoasă și plină de viață, îi plăcea să spună povești.”
Gwen Strauss reușește să redea povestea reală a acestor femei, fără a înfrumuseța sau a ascunde atrocitățile trăite și felul în care le-a marcat, nu numai pe acestea, ci pe toate femeile care au reușit să supraviețuiască mașinăriei de eradicare nazistă.
Supraviețuirea a venit, pentru fiecare dintre ele, cu un preț de plătit. Imediat după război, oamenii nu mai doreau să audă despre suferințele din lagăre sau despre nedreptățile făcute de naziști, astfel că poveștile acestor femei au rămas îngropate adânc în propriile suflete. Nici una dintre femei nu s-a simțit pregătită vreodată să discute cu familia despre ororile suferite sau văzute, astfel că unele dintre ele au avut relații foarte reci cu proprii copii.
În astfel de situații, nu mă pot abține să nu mă gândesc la cât de ciudată le-a fost existența. Deși au supraviețuit capturării și agresiunilor lagărelor naziste, traumele sufletești lăsate de aceste experiențe au fost imposibil de șters până la finalul vieții multora dintre ele.
Puteți găsi cartea aici:
Despre autor:
Născută în 1963 în Haiti, scriitoarea americană GWEN STRAUSS trăiește actualmente în Franța, unde este directoarea programului de rezidență artistică găzduit de Casa Dora Maar. După studii în SUA, la Hampshire College și Wheelock College, a călătorit intens, a predat și a lucrat în domeniul editorial. Este autoarea unor cărți multipremiate pentru copii, dintre care amintim Ruth and the Greenbook (2010) și The Hiding Game (2017), precum și poetă, iar eseistica și proza sa scurtă au apărut în publicațiile The New Republic, Catapult, London Sunday Times și New England Review, fiind incluse în mai multe antologii. Volumul său de poezie Trail of Stones (1989) a fost adaptat într-un spectacol teatral reprezentat în Germania și Luxemburg. Bestsellerul internațional Cele nouă femei de la Ravensbrück. O poveste adevărată despre supraviețuire în Germania nazistă (The Nine: The True Story of a Band of Women Who Survived the Worst of Nazi Germany, 2021; Humanitas Fiction, 2023), în curs de apariție în peste 15 țări și în negociere pentru realizarea unui serial de televiziune, este povestea lui Hélène Podliasky, strămătușa autoarei, și a grupului care a reușit să fugă dintr-un marș al morții. (humanitas.ro)
