Roman contemporan
Aici puteți descoperi selecția cărților din categoria „Roman contemporan”. Fie că aveți o carte preferată sau vă doriți să descoperiți unele noi, le găsiți aici.
-
Camping, Lavinia Braniște
„…el nu înțelege cât de greu e să faci un pachet și să-l trimiți peste cinci granițe, deși a primit o groază de pachete de la ea. Că refuză nu doar s-o ajute ducând o cutie goală până acasă, ci îi refuză nevoia de a-și trimite lucrurile, agoniseala, viața, nevoia de a duce cu ea înapoi în România o parte din aceste castele de nisip alcătuite din obiecte mici care stau unele peste altele în echilibru precar, în spațiul ei minuscul. Că aceasta nu e o întoarcere, ci încă o dezrădăcinare, dublată de ceea ce se numește «scoaterea din sistem», și că ea are nevoie să vadă obiectele ca să…
-
Oameni anxioși, Fredrik Backman
„Se spune că personalitatea unui om este suma experiențelor sale de viață. Dar nu e întru totul adevărat, căci, dacă trecutul nostru ar fi tot ce ne definește, nu ne-am putea suporta pe noi înșine. Trebuie să ne convingem că suntem mai mult decât greșelile noastre de ieri. Că suntem și cele mai bune alegeri pe care le vom face, că suntem și toate zilele noastre de mâine încolo.”
-
Insula copacilor dispăruți, Elif Shafak
„Timpul e o pasăre cântătoare. Și ca orice pasăre cântătoare, poate fi prins. Poate fi ținut captiv într-o colivie, și pentru mai multă vreme decât v-ați închipui că e cu putință. Dar nu poate fi ținut în loc la nesfârșit.Nicio captivitate nu e veșnică.”
-
Marele marinar, Catherine Poulain
„Oceanul care înainta. Cerul care se căsca. Lumea imensă. Unde să-l regăsesc. Amețeala mi-a tăiat răsuflarea. Umbrele din jurul meu se mișcau odată cu vântul. Copaci morți. Mi-era frică. Vuietul oceanului părea amplificat de noapte. Cerul se deschidea ca un hău. Am crezut că aud țipătul dureros al cufundarului străbătând noaptea. Venea de așa departe…Totul îmi scăpa. Totul era exagerat și voia să mă zdrobească. Eram singură și goală. Râsetul dement al păsării a răsunat în vuietul lumii, ca și când ar fi fost inima lui. Găsisem ce căutam. În sfârșit îl regăsisem, țipătul cufundarului în noapte. Am adormit.”
-
Intermezzo, Sally Rooney
De-a lungul timpului, articolele mele s-au transformat odată cu mine, uneori, fiind extrem de serioase și tehnice, iar alteori jucăușe și copilăroase. Uneori mi-am pus sufletul în cuvinte, iar alteori am fost extrem de rece, ca un chirurg a cărui empatie este sugrumată în sala de operații. Mi-am pus multe întrebări în privința modului în care-mi doresc să scriu articolele de acum înainte și am ajuns la concluzia că stilul care mă reprezintă cel mai bine este cel empatic, cu accent pe lucrurile care mi-au plăcut, păstrând aerul visător care mă caracterizează. Tehnica o voi lăsa altora, cel puțin în acest domeniu.
-
Vara în care mama a avut ochii verzi, Tatiana Țîbuleac
„Ochii mamei erau o greșeală Ochii mamei erau resturile unei mame frumoase Ochii mamei plângeau înăuntru Ochii mamei erau dorința unei oarbe împlinită de soare Ochii mamei erau lanuri de tulpini frânte Ochii mamei erau poveștile mele nespuse Ochii mamei erau geamurile unei submarin de smarald Ochii mamei erau scoici crescute pe copaci Ochii mamei erau cicatrice pe fața verii Ochii mamei erau muguri în așteptare.”
-
Cartea gâștei, Yiyun Li
„Ce e fericirea? ar putea să mă întrebe.Fericirea, i-aș spune, e să-ți petreci fiecare zi fără să-ți sucești gâtul uitându-te înainte spre ziua de mâine, spre luna următoare, spre anul viitor, și fără să întinzi mâinile ca să oprești fiecare zi să devină ieri.”
-
Cele șapte văluri ale lui Esther Wilding, Holly Ringland
„De ce se tatuase sora ei cu texte pe care le scrisese în jurnalul de adolescentă, reluând povești ale unor femei cărora le fusese răpită puterea? Lui Esther îi răsună în minte discuția cu Freya din timpul mesei. Tu ai fost cea mai apropiată de ea. Tu o știai cel mai bine. Tu o să poți afla. Orice nu s-a putut hotărî să ne spună nouă.”
-
Corecţii, Jonathan Franzen
Romanul „Corecții” a fost o provocare pentru mine de la început până la sfârșit. În prima jumătate a cărții, singurul lucru care m-a motivat să continui lectura a fost dorința de a ajunge la clubul de carte și de a discuta despre ea. Știu, sună paradoxal, însă simțeam nevoia să vorbesc cu cineva despre întâmplările din acest roman. Care este scopul lor? De ce sunt toate personajele atât de greu de agreat? De ce a fost propus acest roman? Acestea și alte întrebări îmi treceau prin minte în timp ce continuam să citesc.
-
Câine negru, porumbel rătăcitor, Radu Găvan
„O umbră strecurându-se printre umbre, spune luna.Obrajii îi erau reci, întotdeauna atât de reci, murmură ploaia, însă fruntea îi ardea, apoi în clipa următoare îngheța.Era straniu, șuieră vântul, cum se furișa, spune noaptea, fără ca eu să îl ating.Nu a mai rămas nimeni să le spună povestea, șoptește întunericul, așa că o voi spune eu.”























