„Atunci, cum stăteam acolo, uitându-mă la acele gunoaie ciudate și simțind cum bate vântul cu putere peste câmpiile pustii, a fost singura dată când m-am lăsat în voia fanteziei… Mă gândeam la tot gunoiul ăsta, la plasticul ce flutura între crengi, la chestiile ciudate, marine, prinse în gard, și-atunci am închis ochii pe jumătate și mi-am imaginat că ăsta e locul unde târâseră valurile mării tot ce am pierdut din copilărie și până azi, iar acum eu mă aflu aici, în fața tuturor acelor lucruri, și dacă aștept suficient de mult, de dincolo de câmp va apărea o siluetă micuță care va crește pe măsură ce se va apropia, până…