„Nu știu unde plec și nu știu nimic altceva decât să pun lucruri pe hârtie. Mintea mea a îmbătrânit. Se mișcă greu, se lovește de mobile. Mă obosește încetineala asta. Mă oprește din orice avânt. Câteodată însă, imaginea se limpezește și sunetul i se așază mătase pe umeri. Muzica îmi curge prin vârfurile degetelor. Scriu în mintea mea și bucuria mi se prelinge pe obraji. Lumea de atunci se umple de viață. Alunec pe străzi fără dureri, fără teamă. Dimineața se naște cu chiot, înserarea licărește departe. Frica e o hârtie mototolită, pe fundul coșului. Trăiesc. Trăiesc.”
Sinopsis
În cartierul evreiesc al Bucureştiului, pe lângă un imobil galben, scorojit în eleganţa lui interbelică, se plimbă în fiecare zi un domn vârstnic şi cocker spanielul lui auriu. De peste drum, din spatele unei ferestre, drumurile lor sunt urmărite de micul Sebastian şi de părinţii lui. În jurul casei galbene, Castelul, cum e numită în cartier, anotimpurile, hortensiile, chipurile şi lumea se schimbă, iar promenada lui Hanno şi Spatzi rămâne singura ancoră de firesc într-un timp care nu mai este la fel. Una dintre legendele care explică prezenţa saşilor în Transilvania este Flautistul din Hamelin, culeasă şi transformată în basm de Fraţii Grimm. În Strasbourg-ul anului 1518, în mod inexplicabil, mai mulţi oameni dansează până mor de epuizare, într-o fervoare fatală, cunoscută drept „epidemia dansului“. Castelul galben din cartierul evreiesc le adună pe toate şi le leagă istoriile precum notele pe liniile unui portativ. Iar Hanno, Martha, Clara, Liese, Hanne, Sebastian şi chiar şi Spatzi se pun fiecare la locul lor, într-un „Bruder Jakob“ care curge ne încetat. Chiar şi când cartea s-a terminat de mult. (sursa litera.ro)
„Castelul din orașul meu” de Ioana Bâldea Constantinescu este ultima carte a anului 2024 aleasă la Clubul de carte al Emiliei Chebac și sincer nu cred că puteam încheia anul mai frumos. Fiind prima mea întâlnire cu autoarea, am fost fermecată pe loc, iar acum, după o săptămână de când am citit acest roman, observ cu surprindere că mintea mea a rămas vrăjită undeva pe o stradă, admirând castelul și viața dinăuntrul său.
Încă de la prima pagina a romanului am fost dezarmată de o sensibilitate aparte, de un lirism dulce ce m-a transportat pe nesimțite într-un univers complex. Atmosfera cartierului evreiesc este recreată cu o atenție aparte, fiecare detaliu – fie că este vorba despre culorile apusului sau sunetele străzii – contribuind la imaginea unei lumi aproape dispărute. Am iubit fiecare rând, fiecare paragraf, fiecare pagină datorită poveștii, dar, în special, a modului în care este transmisă. Ritmul meu obișnuit a îmbrățișat o dulce renunțare pentru a ieși din timp și pentru a păși în lumea poetică a poveștilor, destinate atât copiilor, cât și adulților.
Una dintre temele majore ale cărții este memoria – atât cea individuală, cât și cea colectivă. Castelul devine un simbol al rezistenței în fața uitării, fiecare colț ascunzând povești nespuse. Prin această temă, autoarea invită cititorii să reflecteze asupra modului în care istoria modelează prezentul în contextul „coerenței studiate a trecutului pe care nu mai ești stăpân”. Firul nostalgic al romanului curge atât de firesc încât uneori uit că citesc un roman de ficțiune și îmi trece prin minte că este vorba, de fapt, despre un jurnal intim. Uneori depășesc și această barieră pentru a mă regăsi în mintea naratorului, bucuriile sale devenind ale mele, angoasele la fel. Cu greu îmi găsesc puterea să continui, cu teama ca trecutul, pe care deja mi-l însușesc complet, să nu mă ia prin surprindere ca o viață ce obișnuia să fie a mea, dar despre care am uitat tot.
Referințele la basmele Fraților Grimm adaugă o dimensiune magică narațiunii, dar și un grad de profunzime. Aceste povești oferă alinare și refugiu în fața realităților dure ale istoriei. Așa cum basmele ne oferă lecții mascate în povești fantastice, cartea utilizează ficțiunea pentru a dezvălui adevăruri istorice dureroase.
Trimiterea la epidemia dansului din Strasbourg reprezintă un simbol al haosului și al modului în care societățile răspund la traume. Aceasta se potrivește cu o altă temă importantă a cărții: modul în care se manifestă durerile ascunse ale comunităților și cum se propagă ele peste generații. Fenomenul este ieșit din comun, dar cât se poate de real.
Epidemia dansului, un fenomen istoric real, a avut loc în anul 1518 în Strasbourg, parte a Sfântului Imperiu Roman. Totul a început când o femeie, cunoscută sub numele de Frau Troffea, a început să danseze necontrolat pe stradă. În decurs de câteva zile, zeci de oameni i s-au alăturat, iar numărul lor a crescut rapid. Dansatorii păreau incapabili să se oprească, continuând zile întregi până când unii au cedat din cauza epuizării, deshidratării sau atacurilor de cord. Cauzele acestei epidemii rămân necunoscute, dar teoriile includ consumul de cereale contaminate cu o ciupercă halucinogenă, isteria colectivă generată de stresul social și economic al epocii sau tulburări neurologice.
Ca în orice roman bun, personajele sunt cele care dau viață poveștii transformând-o, în acest caz, în moduri surprinzătoare datorită autenticității și profunzimii cu care sunt înzestrate.
Castelul nu este doar un loc, ci un personaj simbolic al poveștii. Acesta adăpostește memoria comunității, fiind martor tăcut al generațiilor care au trecut prin el. Devine un simbol al rezistenței în fața uitării și al poveștilor nespuse.
Hanno, un domn vârstnic care își plimbă zilnic cățelul, este un simbol al memoriei și al trecutului. Prin gesturile sale tăcute, el pare să poarte povești ascunse și să fie o punte între generații, evocând melancolia unui timp pierdut.
Sebastian, un copil curios și observator atent, aduce o perspectivă inocentă și proaspătă asupra poveștii. Fascinat de lumea adulților, el devine un martor al legăturii dintre trecutul și prezentul Castelului.
Spazi, câinele lui Hanno, mereu prezent în plimbările zilnice, adaugă o notă de căldură și rutină plăcută. Prin loialitatea sa, simbolizează constanța într-o lume plină de schimbări și amintiri.
Femeile acestui roman, Clara, Martha, Liese, Hanne și Theo, au particularități aparte și pare că destinele lor sunt conectate printr-un fir invizibil care ne îndrumă pașii spre castel, dar și spre Hanno. Nu pot reda în cuvinte intensitatea sentimentelor acestora, dar sper că veți avea răbdarea de a le descoperi.
În ceea ce privește tații, Ioana Bâldea Constantinescu alocă un întreg capitol destinat incapacității lor de a-și asuma responsabilitate în privința creșterii copiilor, teama de abandon fiind prezentă în viețile tuturor copiilor deveniți adulți.
„El, copilul Hanno, a fost scopul în viață a trei femei singure.”
„Castelul din orașul meu” este mai mult decât o carte, este o experiență literară care te face să reflectezi asupra modului în care trecutul și prezentul se împletesc. Este o poveste despre locuri care vorbesc și despre oameni care le ascultă. Ioana Bâldea Constantinescu reușește să creeze un roman care îmbină magia basmelor cu realismul istoric, oferind o lectură captivantă.
Recomand această carte tuturor celor care caută o poveste profundă, care să îmbine ficțiunea cu teme relevante din istorie. Este o lectură care te lasă cu dorința de a redescoperi poveștile din jurul tău și de a privi locurile familiare cu alți ochi.
Dacă sunteți curioși în privința acestei cărți, o puteți găsi aici:
Despre autoare
IOANA BÂLDEA CONSTANTINESCU este scriitoare și jurnalist cultural, autoare a unor interviuri cu Anthony Doerr, Jhumpa Lahiri, Amitav Ghosh, David Grossman, Bernardine Evaristo, David Lodge, Jonathan Safran Foer, Nicole Krauss, Alain de Botton, Richard Flanagan, Ludmila Ulițkaia, Jón Kalman Stefánsson, Elizabeth Gilbert, Isabel Allende și mulți alții. Scrie pentru ELLE, Forbes Life, blogul Editurii Litera și blogul Cărturești. Este autoarea volumelor Dincolo de portocali (Humanitas, 2015), Nautilus (Humanitas, 2017), Poveste pentru Maria (Nemira, 2019). A publicat, de asemenea, proză scurtă și eseu în antologiile Selfie (Arthur, 2018), Dragă Virginia (Black Button Books, 2019), Literatura la feminin. O antologie (Seneca, 2021), Jocuri și jucării (Arthur, 2023). În 2020 a lansat ioanabaldea.com, iar din 2023 moderează #CuVoceTare, un podcast al Editurii Litera. (sursa litera.ro)
