Cartea nopților, Sylvie Germain

„… pământul și carnea se confundau într-o unică materie, noroiul. Linia li se arată de departe. Cerul era de un cenușiu murdar, sfâșiat la bază de flăcări țâșnind ca dintr-o cârpă uriașă care ar fi luat foc. Această linie de fractură deschisă între cer și pământ se sublinia și mai tare printr-o neîncetată hărmălaie, bubuituri de tun, explozii de obuze și de mitralii.”

„Cartea nopților” urmărește destinul membrilor familiei Péniel pe parcursul unui secol presărat cu trei războaie importante din istoria Franței: Războiul franco-prusac (1870-1871), Primul Război Mondial (1914-1918) și Al Doilea Război Mondial (1939-1945).
Povestea începe înainte de declanșarea conflictelor menționate mai sus cu Vitalie Péniel care, după pierderea a șase copii, reușește să dea naștere unui băiat care va supraviețui. Acest băiat pe nume Théodore-Faustin va fi primul afectat de șirul celor trei războaie și va transmite mai departe fiului său, apărut în urma unul viol incestuos, Victor-Flandrin, aversiunea față de conflicte și lipsa credinței. Cea mai mare parte a romanului se va concentra pe viața acestui fiu și a urmașilor săi direcți.

„Guri de noapte și strigăt amestecate, răni deschise în chipuri sub o violentă tresărire a uitării, amintindu-și brusc o altă noapte, un alt spațiu-de-dincolo-de-strigăt — mai vechi decât însăși lumea.”

Întregul roman mi s-a părut a fi o metaforă în care, pe fundalul războaielor declanșate pe neașteptate în viața acestei familii care-și vedea de propria existență, realismul magic se insinuează treptat și pune stăpânire pe narativă. Modul fantezist prin care Sylvie Germain decide să contureze povestea familiei Péniel creează o aură mistică în jurul acesteia, iar simbolistica lasă spațiu pentru interpretări.

Temele sunt cât se poate de realiste astfel că vorbim despre relațiile familiale, ereditate, rădăcini, conflicte interne și externe, incest și supraviețuire. În momentul în care ne referim la simbolistică, am admirat faptul că romanul ne permite să aducem în discuție diferite versiuni și interpretări ale acelorași simboluri. Nu este genul de frescă obișnuită a unui familii franceze, ci are ceva magic ce poate fi interpretat în felurite variante, iar mie îmi place această abordare.

La moartea tatălui, Victor-Flandrin varsă exact șapte lacrimi de culoarea laptelui, „perle micuțe de un alb-sidefiu, foarte netede și reci la atingere, ce răspândeau o mireasmă ușoară de gutuie și de vanilie”. Această mireasmă reprezintă mirosul dragostei în familia Péniel, iar împreună cu cele șapte lacrimi ne duc cu gândul la copilărie, maternitate, origini. Parfumul de gutuie și vanilie apar inițial în momentul în care o descoperim pe Vitalie Péniel, cea care lasă moștenire o iubire veșnică nepotului ei prin „surâsul bunicii”, care va străluci în urma lui, dăruit la finalul vieții.

Un alt simbol interesant care ține de realismul magic este faptul că, asemenea tatălui său, Victor-Flandrin va avea gemeni cu fiecare dintre soțiile sale, iar, de fiecare dată, unul dintre gemeni va avea o soartă aparte. Destinele lor vor duce la atașamente maladive, dedublare și semne rău prevestitoare. Simbolurile religioase sunt și ele prezente la tot pasul, iar relația cu Dumnezeu este una complicată. Asemenea tatălui său, Victor-Flandrin va avea copii rezultați în urma unui viol, iar aceștia vor primi numele celor trei arhangheli: Michaël, Gabriel, Raphaël.

„Erau trei și, în mod paradoxal, își semănau la fel de tare pe cât erau de deosebiți. Parcă erau trei copii ale unui singur bebeluș, absolut identice în ceea ce privește forma trupului și trăsăturile feței, dar având tenul și culoarea părului și a ochilor cu totul diferite. Unul avea pielea mată cu părul foarte negru și ochii de un albastru translucid, altul avea tenul palid, părul blond de tot și ochii de un negru translucid. Cât despre al treilea copil, el era pur și simplu albinos.”

Mesajul romanului „Cartea nopților” și ideea principală cu care rămânem este aceea că este imposibil să ne retezăm rădăcinile și să ne uităm trecutul. Putem fugi, dar pe cei de dinaintea noastră îi vom purta întotdeauna înăuntrul nostru.

---

Despre autoare
Sylvie Germain a obținut un doctorat în filosofie la Sorbona și a predat această disciplină la Școala Franceză din Praga între 1987 și 1993. Ea a mărturisit că filosofia, „o uimire continuă” pentru ea, era totuși prea „analitică”, și astfel a trecut de la Descartes și Heidegger la Kafka și Dostoievski.
A copilărit în Franța rurală, într-o zonă încărcată de mitologie și folclor, și a recunoscut „că puterea locului a avut un efect uriaș asupra mea, dar a fost unul inconștient”. Faptul că proza ei era „legată de pământ… de sol, de țărani, de copaci” s-a dezvăluit chiar în primul său roman, Cartea Nopților (1985), care a câștigat șase premii literare.
Cel de-al doilea roman, Noaptea Chihlimbarului (1987), a continuat firul primului, fiind urmat de Zile de mânie (1989). În ciuda acestei structuri în trei părți, Germain a afirmat că „încerc doar să exprim o imagine obsesivă și să o explic pentru mine însămi. Nu am nicio pretenție de a crea un mitos. Fiecare carte începe cu o imagine sau un vis, iar eu încerc să exprim acel lucru și să-i dau coerență.” (sursa goodreads.ro)