Paul Tremblay este un scriitor american de romane horror precum „Cabana de la sfârșitul lumii”, câștigător al premiilor Bram Stoker, British Fantasy și Massachusetts Book și autor de eseuri apărute în publicații precum Los Angeles Times, New York Times.
„Cabana de la sfârșitul lumii” reprezintă ori povestea terifiantă a unei apocalipse iminente, în care un zeu extrem de crud și nemilos, pune greutatea salvării lumii pe umerii unor persoane obișnuite, întâmplător alese sau nu, ori povestea unui grup de sociopați ce consideră că doar ei pot salva lumea respectând anumite reguli absolut grotești.
Analizând, pe rând, cele două variante, nu mă încearcă decât un sentiment de deznădejde, în primul caz, motivat de existența acelui zeu răzbunător care-mi amintește de testele la care Jigsaw își supunea victimele, iar în al doilea caz, deziluzia se instalează treptat pe măsură ce rațiunea trece în plan secundar pentru a lăsa loc fanteziei sângeroase.
Povestea începe cu Wen, în vârstă de aproape opt ani, care se distrează prinzând și analizând greieri, în timp ce, cei doi tați ai săi se relaxează pe terasa cabanei închiriate. Locația este absolut superbă, o cabană în mijlocul naturii, în apropierea unui lac din New Hampshire, departe de agitația citadină, singurul lor contact cu lumea exterioară fiind cablul TV și telefonul fix.
Wen știe că nu ar trebui să discute cu străinii, însă cel care o abordează nu pare deloc amenințător:
„Zâmbetul acelui bărbat era călduros și plin. Fața lui nu părea să ascundă nimic. Wen nu știa să descrie diferența dintre un zâmbet fals și unul adevărat, dar știa să o distingă atunci când o vedea. Bărbatul acela nu era un om fals. Era onest, iar zâmbetul lui era contagios…”
Străinului pe nume Leonard i se alătură alți trei, un bărbat, Redmond, și două femei, Sabrina și Adriane, moment în care Wen fuge în cabană pentru a-și avertiza părinții. Inițial ei încearcă să pătrundă în cabană într-un mod pașnic, apelând la rugăminți, dar, dat fiind faptul că se lovesc de refuzuri din ce în ce mai hotărâte, situația începe să escaladeze rapid.
Pe măsură ce descopeream mai multe detalii, nu m-am putut abține să nu-mi pun câteva întrebări precum: cum au ajuns cei patru străini exact în acel loc, de ce erau îmbrăcați cum erau, de ce au ales această familie, oare vorbim despre apocalipsă sau despre un cult?
Întregul roman este învăluit în mister, ține de viziunea fiecăruia ce versiune a poveștii și ce final alege, însă exact această ceață generală este cea care păstrează aerul lugubru al romanului.
„Nu mai auzeam vocea și șoaptele, însă ceva se simțea ciudat la mine în apartament, se simțea diferit, într-un fel aproape imperceptibil.”
Mi-a plăcut tare mult felul în care Paul Tremblay te ține în suspans și te lasă pe tine să citești printre rânduri. Caracterul de groază al romanului este dat de alegerile ce trebuie făcute pentru binele colectiv, în detrimentul binelui individual. Stresul psihic este dat, până într-un punct, de ororile fizice, pentru ca, mai apoi să evolueze către planul mental, moment în care, orice devine posibil.
„Cabana de la sfârșitul lumii” a fost ecranizată anul acesta sub numele de „A Knock at the Cabin”. Părerile sunt împărțite, unii susțin că este un horror slab, pe când alții au fost impresionați de punerea în scenă. Plănuiesc să-l urmăresc și să-mi fac o părere proprie. Bonus: personajul Redmond este jucat de Rupert Grint, sunt tare curioasă să-l vad în această ipostază.
În cazul în care doriți să aflați impresiile mele legate de acest film, scrieți-mi în comentarii.
Găsiți cartea pe:
Dacă doriți să citiți și alte articole, le puteți accesa aici: andreeajuvina.ro
