-
Sufletul lumii, Camelia Cavadia
„Am scris această carte pentru că mă tem de lumea care va veni, dar, mai ales, mă tem să nu moară POVEȘTILE. Să nu dezbrăcăm de tot lumea de mister sau nu cumva să nu-l recunoaștem când ni se arată.” Așa începe Camelia Cavadia această colecție de povestiri ademenindu-ne să intrăm într-o lume a copilăriei și a poveștilor spuse de bunici într-o perioadă în care exista timp pentru a asculta, pentru a ne imagina și pentru a trăi cu adevărat fiecare moment.
-
Miezul, Peter V. Brett
La aproape opt luni de la terminarea primei cărți a seriei Demon a lui Peter V. Brett, „Omul pictat”, iată că am reușit să ajung, în cele din urmă, să descopăr întreaga poveste. Sunt foarte fericită pentru faptul că primul meu contact cu lumea Fantasy a fost prin intermediul acestei serii — cu siguranță va rămâne seria mea de suflet, cea care a reușit să mă conecteze cu minunata lume a acestui gen. M-am atașat de aproape toate personajele de la început până la sfârșit și am fost încântată să descopăr că autorul continuă povestea prin intermediul trilogiei „Nightfall Saga”.
-
Vara în care mama a avut ochii verzi, Tatiana Țîbuleac
„Ochii mamei erau o greșeală Ochii mamei erau resturile unei mame frumoase Ochii mamei plângeau înăuntru Ochii mamei erau dorința unei oarbe împlinită de soare Ochii mamei erau lanuri de tulpini frânte Ochii mamei erau poveștile mele nespuse Ochii mamei erau geamurile unei submarin de smarald Ochii mamei erau scoici crescute pe copaci Ochii mamei erau cicatrice pe fața verii Ochii mamei erau muguri în așteptare.”
-
Cartea gâștei, Yiyun Li
„Ce e fericirea? ar putea să mă întrebe.Fericirea, i-aș spune, e să-ți petreci fiecare zi fără să-ți sucești gâtul uitându-te înainte spre ziua de mâine, spre luna următoare, spre anul viitor, și fără să întinzi mâinile ca să oprești fiecare zi să devină ieri.”
-
Surâsul Caterinei, Carlo Vecce
„Să scrii tot, să scrii mereu. Pentru că ceea ce nu scrii nu există, nu e real. Și viața cea scurtă a lui Antonio aparține realității, pentru că a produs acele rânduri scrise în contul său, pentru că altminteri s-ar fi scurs ca nisipul din această clepsidră. Totul devine un înscris, care merge înainte fără să se oprească, exact ca și zilele, care nu se mai întorc niciodată.”
-
Noi, copiii din Bahnhof Zoo, Christiane F.
Ce înseamnă să fii adolescent într-o lume care te abandonează? Cum arată copilăria când mediul în care crești e lipsit de siguranță, de afecțiune, de repere? „Noi, copiii din Bahnhof Zoo” nu oferă răspunsuri, ci te obligă să privești realitatea direct în față – o realitate care, din păcate, nu e doar parte din trecut.
-
Cele șapte văluri ale lui Esther Wilding, Holly Ringland
„De ce se tatuase sora ei cu texte pe care le scrisese în jurnalul de adolescentă, reluând povești ale unor femei cărora le fusese răpită puterea? Lui Esther îi răsună în minte discuția cu Freya din timpul mesei. Tu ai fost cea mai apropiată de ea. Tu o știai cel mai bine. Tu o să poți afla. Orice nu s-a putut hotărî să ne spună nouă.”
-
Corecţii, Jonathan Franzen
Romanul „Corecții” a fost o provocare pentru mine de la început până la sfârșit. În prima jumătate a cărții, singurul lucru care m-a motivat să continui lectura a fost dorința de a ajunge la clubul de carte și de a discuta despre ea. Știu, sună paradoxal, însă simțeam nevoia să vorbesc cu cineva despre întâmplările din acest roman. Care este scopul lor? De ce sunt toate personajele atât de greu de agreat? De ce a fost propus acest roman? Acestea și alte întrebări îmi treceau prin minte în timp ce continuam să citesc.
-
Anna Karenina II, Lev Tolstoi
Dacă în primul volum am admirat-o pe Anna pentru forța alegerii sale, în volumul al doilea am simțit cum această alegere o devorează încet. Am început lectura cu admirație și am încheiat-o cu o neliniște care încă nu s-a stins.
-
Câine negru, porumbel rătăcitor, Radu Găvan
„O umbră strecurându-se printre umbre, spune luna.Obrajii îi erau reci, întotdeauna atât de reci, murmură ploaia, însă fruntea îi ardea, apoi în clipa următoare îngheța.Era straniu, șuieră vântul, cum se furișa, spune noaptea, fără ca eu să îl ating.Nu a mai rămas nimeni să le spună povestea, șoptește întunericul, așa că o voi spune eu.”