„Am scris o poveste de dragoste care schimbă legile vieții. Într-un moment de criză, la cumpăna vremii, la fel ca la cumpăna apelor, deși viața curge înainte, timpul unei femei o ia înapoi. Timpul e personaj, unul atât de limpede, încât s-ar putea spune aproape că romanul este chiar despre dragostea femeii – a oricărei femei – cu timpul. Iar dincolo de partea fantastică a poveștii (dar, la urma urmei, care dragoste, privită din interior, nu îngăduie și o parte fantastică?) este acest tulbure secol 21 și viața noastră, cu regulile ei necruțătoare și cu lupta pentru – si l’amour existe encore… – supraviețuirea sentimentelor.“ — IOANA PÂRVULESCU (libhumanitas.ro)
Romanul „Aurul pisicii” m-a făcut să mă simt ca Alice a lui Lewis Carol, am căzut în vizuina iepurelui pentru a descoperi o lume, la început reală, apoi transformată într-un tărâm fantastic guvernat de regele Timp.
Monica și Sebastian se iubesc. El este profesor al Facultății de Biologie, iar ea lucrează într-un cabinet veterinar și îngrijește animalele împreună cu prietena sa Maya. Lui îi place opera, iar ea are mix-ul ei de muzică de tot felul, ale cărei versuri o însoțesc pretutindeni. Întreaga ei viață este un cumul de versuri potrivite pentru orice situație, pe care nu se poate abține din a le fredona. Ea a rămas orfană din copilărie, iar el are o familie pe care o vizitează uneori, dar care nu face parte din viețile lor. Ea are o garsonieră, dar el are un apartament mai mare, suficient cât să le permită traiul amândurora. Amândoi sunt fericiți în această relație, în care timpul pare că reprezintă doar o noțiune, minutele devenind apăsătoare doar în momentul separării temporare. Au o viață fericită împreună, ce pare în afara timpului, unde grijile și lumile celorlalți nu pot pătrunde.
„Logica și dragostea se exclud de obicei, iar când nu se exclud se anihilează reciproc, ca două animale flămânde pe care le purtăm în noi, primul dresat, al doilea sălbatic.”
Povestea de dragoste a celor doi, cât și romanul întreg, sunt povestite de Monica fiicei sale prea curând pierdute, Sonia. Mai târziu, o dată cu Monica, cititorul va avea însă oportunitatea de a asista și la gândurile celorlalte personaje.
Romanul „Aurul pisicii” m-a uimit pe măsură ce avansam cu lectura. Ancorată fiind în realitatea poveștii de dragoste a celor doi, nu mă așteptam ca la un moment dat realul să fie înlocuit de fantasticul tărâm aflat sub puterea timpului.
În cea de-a doua parte a cărții, Monica cea de 49 de ani cade în vizuina iepurelui și devine Monica de 7 ani. Simbolistica numărului 7 își poate avea explicația în diferite culturi, spre exemplu, în China, acest număr reprezintă etapele vieții unui femei, unde 7 reprezintă vârsta la care cad dinții de lapte, iar 49 vârsta menopauzei. În numerologia pitagoreică, 7 era un număr privilegiat pentru că reprezenta șapte note distincte din muzică, ce sunt replicate pe clapele albe ale pianului. Totodată, 7 reprezintă spiritualitate rezultată datorită uniunii materialului, numărul 4, cu partea spirituală reprezentată de numărul 3.
„Nu mai trăiam în corpul meu, ci doar în carnea gândului meu.”
Amintindu-mi de basm, romanul separă prin intermediul personajelor secundare, nea’ Gurău de la etajul cinci și doamna Nistor sau Viki de la etajul 7, lumea răului de cea a binelui, în centrul cărora se află etajul șase, purgatoriul celor doi îndrăgostiți. Pe cât de înspăimântător și iscoditor era nea’ Gurău, pe atât de înțelegătoare și iubitoare era Viki, care, alături de Maya, compun duo-ul forțelor binelui ce o susțin atât pe Monica, cât și dragostea celor doi.
Asemănător cu „Alice în Țara Minunilor” există și aici un motan, care similar cu Cheshire, o însoțește pe Monica, cea de 7 ani, de-a lungul lumii ei, în care totul pare să fi căpătat proporții uriașe. Spre deosebire de Alice a cărei poveste simbolizează călătoria de autodescoperire, părăsirea copilăriei și pășirea cu teamă și confuzie în lumea adultă, întâmplările care marchează destinul Monicăi par să fie declanșate de traumele adunate în subconștient ghidate de un strop de speranță.
Mi-a plăcut foarte mult felul în care Ioana Pârvulescu a ales să îmbine planul real cu cel al realismului magic, trimiterea la Metamorfoza lui Kafka fiind un semn că mă aflu în compania cărții potrivite.
„La cumpăna timpului, la fel ca la cumpăna apelor, la un moment dat, timpul meu n-a mai curs înainte, ci înapoi.”
Întreaga poveste, de la început până la final, m-a scos din zona mea de confort și alături de Monica, am simțit că ma reîntorc într-un timp deja trăit, dar având un bagaj de percepții și experiențe noi.
În final, aș dori să vă spun povestea mea și a acestei cărți. După o săptămână în care am așteptat cu nerăbdare weekendul pentru a putea explora fiecare editură, raft, lansare de carte de la Bookfest (aveam o listă destul de lungă de cărți pe care le urmăream), am reușit să ajung sâmbătă după-amiază și mi-a părut foarte rău că nu am putut fi acolo pentru lansarea romanului „Aurul pisicii”. Identificând în cele din urmă locația editurii Humanitas, am început să caut printre rafturi cele două cărți de pe lista mea: „Aurul pisicii” și Jurnalul lui Kafka. Avându-le pe amândouă, m-am îndreptat fericită spre casă, felicitându-mă pentru decizia de a avea o listă cu mine și de a nu mă fi lăsat pradă cumpărării celorlalte romane care implorau să fie luate acasă. Așteptându-mi rândul la casă, am fost purtată de acea reverie care mă cuprinde ori de câte ori mă aflu în locuri aglomerate și sunt nevoită să mă opresc pentru o clipă, ori atunci când cineva încearcă să poarte un dialog cu mine și nu mă pasionează subiectul. Meditația aceea care ne cuprinde în timpul ședințelor interminabile sau a discursului vreunui taximetrist care abordează un subiect despre care nu cunoaște prea multe. Ajungând la casă, cele două cărți au fost scanate, iar apoi, aproape mașinal, am achitat prețul, continuând să visez cu ochii deschiși, privind nicăieri. În spatele meu stătuse în tot acest timp chiar autoarea, Ioana Pârvulescu, a cărei prezență părea întrupată din filele romanului său, ajutată de dorința cea mai mare de atunci a subconștientului meu.
Astfel, a luat naștere această dedicație pentru care îi mulțumesc din suflet:
Puteți găsi cartea aici:
Despre autor
IOANA PÂRVULESCU predă literatură română modernă la Facultatea de Litere din Bucureşti. A fost timp de 18 ani redactor la România literară, unde a scris săptămânal. La Editura Humanitas a iniţiat şi coordonat colecţia „Cartea de pe noptieră“. În 2013 a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru literatură.
SCRIERI: Lenevind într-un ochi (1990), Alfabetul doamnelor (1999), Prejudecăţi literare (1999), Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003, reed. 2007, 2018), În intimitatea secolului 19 (2005, reed. 2007, 2013), În Ţara Miticilor (2007, reed. 2008), Întoarcere în secolul 21 (2009, reed. 2018), Viaţa începe vineri (2009, reed. 2013, 2018), Cartea întrebărilor (2010), Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale (2011), Viitorul începe luni (2012), Cum continuă povestea (2014), Inocenţii (2016), Prevestirea (2020).
TRADUCERI: Angelus Silesius, Călătorul heruvimic / Cherubinischer Wandersmann (ediţie bilingvă 1999 şi 2007), Maurice Nadeau, Să fie binecuvântaţi (2002), Laurent Seksik, Consultaţia (2007), Rainer Maria Rilke, Îngerul păzitor (2007), Milan Kundera, Sărbătoarea neînsemnătăţii (2014).
ANTOLOGII: De ce te iubesc. Paradoxurile iubirii în poezia lumii (2006), Intelectuali la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete (2012), Şi eu am trăit în comunism (2015, reed. 2018). (sursa humanitas.ro)
