„Orice om, cunoscând până în cele mai mici amănunte toată complexitatea situației care îl înconjoară, presupune fără să vrea că această complexitate și greutatea de a o lămuri sunt numai o particularitate personală și întâmplătoare a lui și nici nu-i trece prin cap că și alții sunt înconjurați de aceeași complexitate a propriei situații personale ca și el.”
Sinopsis
În capodopera sa, „Anna Karenina”, Lev Tolstoi explorează iubirea, pasiunea, moralitatea și ipocrizia socială într-o Rusie aristocratică aflată în plină schimbare. Romanul urmărește destinele a două cupluri contrastante: povestea intensă și tragică a Annei Karenina, o femeie captivă într-o căsnicie lipsită de dragoste, și iubirea sinceră, dar plină de obstacole, dintre Levin și Kitty.
Anna, o femeie frumoasă și sofisticată, duce o viață respectabilă alături de soțul ei, Alexei Karenin, un oficial influent din Sankt Petersburg. Însă când îl întâlnește pe tânărul și fermecătorul ofițer Vronski, se naște o pasiune mistuitoare care o va arunca într-un conflict între dorința de libertate și normele rigide ale societății. Încercarea de a-și urma inima o va transforma dintr-o figură admirată într-o proscrisă, iar sacrificiile ei vor deveni tot mai dureroase.
În paralel, romanul ne introduce în viața lui Levin, un nobil de la țară, preocupat de sensul existenței și de reformele sociale. Povestea lui de iubire cu Kitty, marcată de respingere și regăsire, oferă un contrast puternic față de destinul tragic al Annei, sugerând o altă cale spre fericire – una bazată pe muncă, familie și principii solide.
Prin personaje profund umane și o analiză atentă a relațiilor și societății, Anna Karenina rămâne un roman despre alegeri imposibile, despre prețul iubirii și despre căutarea unui ideal într-o lume dominată de constrângeri și aparențe.
Tolstoi a început să scrie „Anna Karenina” în 1873 și a publicat romanul în foileton, în revista Russkiy Vestnik, între 1875 și 1877. Cartea a fost apoi publicată în două volume, primul apărând în anul 1877. În 1861 Rusia trecea prin transformări semnificative, în timp ce țarul Alexandru al II-lea abolea iobăgia, societatea era încă împărțită între aristocrația tradițională și noile clase sociale emergente. De asemenea, Rusia era pe punctul de a intra în Războiul Ruso-Turc (1877-1878).
În ceea ce privește modul în care a fost primit acest roman, criticii au fost împărțiți. În timp ce Dostoievski l-a apreciat enorm, revista Russkiy Vestnik a refuzat să publice volumul II din cauza punctului de vedere al lui Tolstoi asupra adulterului și moralității.
Prin intermediul romanului „Anna Karenina”, operă ce inițial avea numele de „Două căsnicii” datorită contrastului dintre cele două povești de iubire, Tolstoi analizează o societate ghidată de dublu standard, ipocrizie și valori false. Pe de o parte, acceptarea infidelității bărbaților este foarte bine conturată în prima parte a romanului unde, derapajele sentimentale ale lui Stepan Arkadici Oblonski, fratele Annei, sunt prezentate ca fiind un fapt ce poate fi iertat cu ușurință. Cu alte cuvinte, societatea, aici Tolstoi se referă atât la partea masculină, cât și la cea feminină, mută presiunea de pe umerii celui care a comis adulterul pe ai celei care are obligația morală de a închide ochii și a ierta. De dragul familiei și al bunei funcționări a relației, precum și pentru a-l scuti pe bărbatul casei de anumite neplăceri cauzate de un eventual divorț, femeia are această responsabilitate de a accepta infidelitatea și este silită să accepte acest lucru cu zâmbetul pe buze.
În cazul Annei lucrurile stau total diferit. Căsătorită la o vârstă fragedă cu un bărbat cu douăzeci de ani mai mare decât ea cu care are un copil, aceasta reprezintă un model al aristocrației rusești. Diferența de vârstă evidențiază deosebirile dintre cei doi soți, atât în ceea ce privește personalitatea, cât și în așteptările lor de la căsnicie. Karenin este un funcționar rigid, rece și preocupat de cariera și de imaginea sa în societate, în timp ce Anna este o femeie pasională, dornică de iubire și afecțiune, ceea ce face ca relația lor să fie distantă și lipsită de intimitate. În momentul în care Anna îl întâlnește pe Vronski, un bărbat de o vârstă apropiată cu a sa, pasiunea lor pentru viață și dorințele lor comune ajung să-i unească în moduri neașteptate. Spre deosebire de fratele său, Stepan Arkadici, Anna va fi condamnată, exclusă din societatea care o iubea anterior și va deveni, în ochii tuturor, motivul declinului soțului său. Karenin, conform așteptărilor patriarhale ale vremii, este văzut ca un om bun, modest, generos datorită dorinței sale de a o ierta pe Anna, care este condamnată să poarte propria ei literă stacojie, devenind astfel victima unei societăți care tolerează infidelitatea masculină, dar o pedepsește fără milă pe cea feminină.
Așa cum sugerează numele inițial al romanului, povestea pune accentul și pe contrastul dintre pasiunea distructivă dintre Anna și Vronski și iubirea sinceră, dar construită treptat, dintre Levin și Kitty. Tolstoi sugerează că adevărata fericire nu se găsește în pasiuni impulsive, ci în relații bazate pe respect și stabilitate. În acest context, merită analizate patru cazuri pe care autorul ne invită să le disecăm.
Așa cum am menționat anterior, Anna și Karenin, din cauza diferenței de vârstă și a intereselor și pasiunilor diferite, au o relație de conveniență, fără pasiune, unde iubirea pare înlocuită de datorie. Pe de altă parte, comparând cu situația fratelui Annei, unde rolurile sunt inversate, el fiind cel acuzat de infidelitate, observăm că relația dintre Arkadici și soția sa, Dolly, este una care se bazează pe compromis și realitatea căsniciei tradiționale. Din punctul meu de vedere, acest dublu standard este extrem de actual, iar ideea de compromis și tradiționalism ce au la bază premise religioase oferă, chiar și astăzi, pretextul folosit de bărbații infideli pentru a motiva derapaje repetate.
Următoarele două cupluri a căror relații sunt analizate în antiteză sunt formate, pe de o parte din Anna și Vronski, ce trăiesc o poveste de iubire romantică și pasională, un contrast puternic cu mariajul lipsit de emoție al Annei, iar pe de altă parte, din Levin și Kitty, a căror iubire, ce pare inițial pierdută este regăsită și crește în mod natural și autentic.
Relația Annei cu Vronski este bazată pe o dorință care se transformă în obsesie. Aceasta vede în Vronski obiectul pasiunii sale, dar îl percepe și ca pe un eliberator care o va ajuta să evadeze din constrângerile unei vieți monotone și lipsite de iubire. Faptul că Anna caută iubire în afara dogmelor impuse de societate reprezintă un motiv de condamnare socială – bărbații o condamnă din teama de a pierde controlul asupra propriilor soții, iar femeile din dorința lor ascunsă de a avea curajul de a se bucura de aceeași liberate. Dar libertatea aceasta vine cu sacrificii.
Kitty și Levin își încep relația într-un mod greoi. Levin o cere de soție, însă Kitty îl refuză la îndemnul mamei sale de a-l alege pe Vronski cu care ar avea un viitor mult mai promițător. Kitty va face acest lucru și se va conforma de dragul societății, însă pasiunea dintre Vronski și Anna o va ajuta, de fapt, pe Kitty să obțină exact ceea ce și-a dorit inițial. Aceasta este extrem de inocentă și fermecată de modul în care Levin își manifestă simpatia pentru ea, iar faptul că iubirea lor este construită pe valori solide, nu doar pe pasiune, le oferă cadrul perfect al unei relații ideale, acceptate în același timp și de societatea pretențioasă.
Cel mai interesant personaj al primului volum este fără îndoială Levin, poate și datorită faptului că acesta poate fi văzut ca alter egoul lui Tolstoi. La fel ca Tolstoi, și Levin este un nobil rus, intelectual, reformator care deține o moșie și este preocupat de agricultură. De-a lungul analizelor lui Levin privind diferite situații sociale observăm frustrarea față de superficialitatea aristocrației și credința în viața simplă, bazată pe muncă și valori autentice, îmbunătățirea condițiilor de muncă ale țăranilor fiind o preocupare caracteristică și lui Tolstoi.
Levin crede în căsnicie ca fundament al vieții, spre deosebire de relațiile pasionale și autodistructive, se confruntă cu crize spirituale și caută un ideal moral, apropiindu-se de valorile simplității și muncii și oscilează între pesimism și idealism, fiind adesea măcinat de întrebări existențiale. Obsesia lui pentru autenticitate și stânjeneala sa în fața acceptării unor principii greșite doar de dragul societății creează un contrast puternic între el și celelalte personaje masculine, pentru care opinia publică favorabilă reprezintă apogeul vieții.
„Bucuria pe care o simțea în munca însăși și apropierea de mujici care decurgea din ea, invidia pe care o simțea față de ei și de viața lor, dorința de a trece la această viață, care în acea noapte nu fusese un vis, ci o intenție, căreia el îi analizase amănuntele transpunerii în practică – toate acestea îi schimbară atitudinea față de gospodărie în așa măsură, încât nu mai găsea deloc în ea același interes ca înainte și nu putea să nu vadă atitudinea sa neplăcută față de lucrători, care stătea la baza întregii situații.”
Fragmentul cu mersul la cosit la care Levin va lua parte alături de mujici este preferatul meu. Niciodată, în nicio carte pe care am citit-o, nu am simțit mai acut dorința de a participa la o scenă mai mult decât acum. Am copilărit la sat, câmpurile întinse îmi sunt extrem de familiare, iar modul în care această muncă istovitoare i-a oferit lui Levin cadrul fericirii simple și pure a schimbat ceva în mine și m-a emoționat profund.
„Cu cât cosea mai mult, cu atât mai des se cufunda Levin în minutele de uitare, în care nu mâinile mișcau coasa, ci coasa antrena după ea întregul trup plin de viață, conștient de sine, și, ca într-o vrajă, fără ca el să se gândească la ea, munca ritmică și precisă se înfăptuia de la sine. Acestea erau clipele cele mai fericite.”
Antiteza dintre oraș și sat ne relevă preferința autorului. În timp ce Petersburgul și Moscova sunt prezentate ca spații ale intrigilor, convențiilor și decadenței, viața de la țară este asociată cu autenticitatea și munca cinstită. Tolstoi promovează o existență simplă, apropiată de natură, ca alternativă la viața artificială a aristocrației.
Recomand cu drag această carte. Dacă sunteți interesați, o puteți găsi aici:
Despre autor
Lev Nikolaevici Tolstoi (9 septembrie 1828 – 20 noiembrie 1910) a fost un scriitor rus de renume mondial, recunoscut pentru contribuțiile sale majore la literatura realistă. Născut în Yasnaya Polyana, o proprietate de familie din provincia Tula, Rusia, Tolstoi a crescut într-o familie aristocratică, ceea ce i-a oferit o perspectivă profundă asupra societății ruse din secolul al XIX-lea.
Tolstoi este cel mai bine cunoscut pentru cele două capodopere ale sale: Război și pace (1865–1869) și Anna Karenina (1875–1877), ambele fiind considerate printre cele mai mari romane scrise vreodată. Aceste opere exemplifică realismul literar, oferind o imagine detaliată și profundă a vieții și societății ruse.
Pe lângă realizările sale literare, Tolstoi a fost și un gânditor moral și religios influent. După o criză spirituală în anii 1870, el a adoptat o formă radicală de creștinism, respingând instituțiile religioase tradiționale și promovând nonviolența și simplitatea. Aceste convingeri au influențat mișcări sociale și lideri precum Mahatma Gandhi.
Tolstoi a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Literatură în fiecare an din 1902 până în 1906 și pentru Premiul Nobel pentru Pace în 1901, 1902 și 1909. Faptul că nu a primit niciodată un Premiu Nobel rămâne o controversă majoră în istoria acestor distincții.
Moștenirea lui Lev Tolstoi continuă să influențeze literatura și gândirea contemporană, operele sale fiind studiate și apreciate la nivel global pentru profunzimea lor psihologică și analiza complexă a condiției umane. (surse Wikipedia, Biografia lui Tolstoi)
