Clitemnestra, Costanza Casati (partea I)

„Va veni o vreme când se va cânta despre ea, despre cei pe care i-a iubit și cei pe care i-a urât.

Se va cânta despre mama ei, regina sedusă de un zeu, 
Despre frații ei, luptători și îmblânzitori de cai, 
Despre sora ei, o femeie atât de vanitoasă, care n-a putut rămâne în patul soțului ei, 
Despre Agamemnon, mândrul leu din Micene, 
Despre Odiseu cel înțelept și cu multe fețe, 
Despre Egist cel trădător și blestemat, 
Despre Clitemnestra, regina nemiloasă și soția necredincioasă.

Dar nu contează. Ea a fost de față. Ea știe că niciun cântec nu spune adevărul.”

Cartea de debut a Costanza Casati va avea întotdeauna un loc special în topul celor mai bune cărți citite de mine. Fiind vorba despre mitologia greacă și, raportându-mă la alte cărți citite pe aceeași temă, așteptarea mea era să întâlnesc acea atitudine acuzatoare față de femei și alegerile lor, însă, în acest caz nu a fost așa.
Prin intermediul acestui roman, Casati și-a propus să analizeze în detaliu, nu numai deciziile Clitemnestrei, ci și acțiunile și experiențele care au dus la acele decizii. În mod diferit față de alți autori, Casati nu se grăbește să o transforme pe Clitemnestra în această regină nemiloasă care l-a ucis pe nedrept pe leul din Micene, ci, analizează în profunzime efectul traumelor produse asupra unui singur om de-a lungul unei anumite perioade. Aceasta nu justifică sau apară acțiunile Clitemnestrei, ci oferă contextul care, cel puțin la Homer, lipsește cu desăvârșire.

Romanul începe cu copilăria Clitemnestrei în Sparta, unde, alături de sora ei Elena (viitoarea Elena din Troia), se bucură de ceea ce avea să reprezinte cea mai frumoasă perioadă a vieții sale. La Homer, Sparta este menționată doar ca loc de origine al Elenei și Clitemnestrei, dar acesta nu insistă asupra copilăriei lor. Apelând la alte surse precum Plutarh sau Pindar și folosindu-se de propria viziune, Casati scrie o poveste plauzibilă a ceea ce-ar fi putut reprezenta cu adevărat copilăria fetelor în Sparta.

Fetele spartane erau crescute la fel ca băieții, alergau, se luptau, concurau și erau învățate să fie puternice fizic, așadar copilăria Clitemnestrei nu ar fi avut cum să fie diferită. Este foarte interesant de observat modul în care Casati și-a imaginat personalitatea puternică a Clitemnestrei, dar și relația sa cu frații săi, în special, cu Elena.

„- Dacă erai bărbat, te numărai printre cei mai puternici luptători ai Greciei.
– Mă număr deja printre cei mai inteligenți spartani, spune Clitemnestra rânjind.”

În acest punct al romanului, autoarea analizează și copilăria mamei, Leda, lucru fără de care personalitatea și evoluția personajului Clitemnestra ar fi incomplete.
„Leda venise în Sparta din Etolia, țara aridă, muntoasă, din nordul Greciei, renumită pentru animalele ei sălbatice, pentru zeitățile și spiritele naturii. Ca toate prințesele etoliene de dinainte ei, Leda vâna, era iscusită la mânuirea securii și a arcului și o adora pe zeița munților, Rhea. Regele Tindareu a iubit-o pentru firea ei aprigă și s-a căsătorit cu ea, deși grecii considerau triburile din Etolia ca fiind primitive și răspândeau zvonuri că ar mânca și ei, ca animalele, carne crudă.”

Relația dintre Clitemnestra și Leda nu este una care să ne ducă cu gândul la afecțiune, ci mai degrabă la un soi de iubire spartană mânată de dorința de a-și pregăti fiica pentru o viață aspră, plină de constrângeri, pe care orice femeie este nevoită să o accepte și îndure.

„- Vreau să spun că e greu să găsești un bărbat cu adevărat puternic. Îndeajuns de puternic pentru a nu dori să fie mai puternic decât tine.”
„Privind-i, Clitemnestra se simte ca o țesătoare ce răsucește fir cu fir, nerăbdătoare să vadă tapiseria finală. Vede că mama ei poate fi doi oameni diferiți și că cea mai bună versiune a ei iese la iveală când nu este de față tatăl lor.”

Mi-a plăcut foarte mult faptul că autoarea a ales să se concentreze atât pe relația dintre Clitemnestra și Elena, pe diferențele și asemănările dintre ele, cât și pe relația acestora cu frații lor, Castor și Polux. Clitemnestra simte nevoia de a o proteja întotdeauna pe Elena, iar frații lor sunt cei care le veghează la fiecare pas.
Priceperea Constanzei Casati este pentru prima oară observată de-a lungul descrierii relațiilor dintre cei patru frați. Modul în care își imaginează dinamica vieților lor și atmosfera de la casa părinților ajută la conturarea laturii umane a personajelor. În acest mod, ne atașam de personaje imediat. Elena nu mai este femeia vanitoasă, ci descoperim o tânără sensibilă, gingașă, aparent fragilă, dar, în realitate, puternică. În Clitemnestra nu vedem viitoarea regină nemiloasă, ci o tânără puternică, directă și ambițioasă, gata să-și apere sora cu orice preț, chiar încălcând ordinele tatălui său. În Castor și Polux vedem doi frați care-și iubesc surorile și sunt gata să le protejeze cu prețul vieții, suferința unuia devenind astfel a tuturor. Puterea lor vine din vulnerabilitatea pe care o împărtășesc fără teamă și din armonia dintre ei.
În roman apar si celelalte trei surori, Timandra, Phoebe și Philonoe, prima având un destin foarte interesant.
Îmi dau seama că această parte a romanului în care Casati ne dă de înțeles faptul că viitoarea regină Clitemnestra a avut o copilărie ideală pare ușor fantezist, însă atâta vreme cât nu este consemnat altfel și alegerea autoarei ajută povestea, cine sunt eu să mă îndoiesc?

În cazul în care nu cunoașteți povestea Clitemnestrei și vreți să evitați orice tip de spoiler, vă sfătuiesc să vă opriți din citit pentru că în continuare voi analiza câteva aspecte importante din viața acestui personaj emblematic.

După o perioadă de timp, fericirea și liniștea fetelor și a întregii familii este stricată de apariția lui Agamemnon și Menelau, urmașii lui Atreu, care a fost înlăturat de la tronul Micenei de fratele său Tieste și de fiul acestuia, Egist.
Aici lucrurile se complică, în special din cauza faptului că această familie este cunoscută pentru evenimentele, să le spunem ieșite din comun, la care au luat parte.
Totul a pornit de la Tantal, străbunicul lui Agamemnon care, dorind dă-i testeze pe zei, și-a ucis propriu fiu, Pelops, l-a tăiat bucăți și l-a gătit într-o tocăniță pe care le-a servit-o zeilor la masă. Dându-și seama de acest lucru, zeii l-au reînviat pe Pelops, iar pe Tantal l-au trimis în infern condamnându-l să fie veșnic flămând și însetat fără a ajunge vreodată la apa sau la mâncare.
Aș spune că Pelops nu a apreciat a două șansă dată de zei și, din dorința de avea mâna Hippodamiei și regatul tatălui său, a trișat, a mințit și a omorât, iar pentru aceste lucruri Pelops și urmașii lui au fost blestemați.
Atreu și Tieste, fii lui Pelops și ai Hippodamiei, și-au disputat aprins tronul Micenei. Tieste a sedus-o pe soția lui Atreu, iar acesta din urmă, pentru a se răzbuna, i-a ucis fii, i-a gătit și i-a servit în timpul unui ospăț dat în cinstea presupusei reconcilieri dintre cei doi (Atreu, în mod evident, își moștenea bunicul în ceea ce privește cruzimea). Și pentru că Tieste era nepotul aceluiași Tantal, a decis că oracolul i-a oferit cea mai bună metodă prin care s-ar putea răzbuna: violarea propriei fiice, Pelopia, și complotarea cu fiul lor pentru a-l înlătura de la tron pe Atreu. Acest fiu va purta numele de Egist și va avea un rol interesant în mitologie.

Așadar, după ce tatăl lor a fost ucis de Tietse și de Egist, Agamemnon și Menelau au ajuns în Sparta unde Tindareu, tatăl Clitemnestrei, a ales să-i susțină în încercarea de a recupera tronul Miceniei. După uciderea lui Tieste și recucerirea tronului, aceștia se vor întoarce în Sparta pentru a pune la care un plan țesut împreună cu Tindareu.
În acest moment, Clitemnestra îl cunoasșe pe Tantal din Meonia cu care urmează să se căsătorească și cu care va rămâne însărcinată. Tantal este nevoit să se întoarcă în Meonia și va reveni în Sparta chiar după ce se va naște băiatul lui și al Clitemnestrei cu planul de a se muta împreună în regatul său.
Între timp, Tindareu anunță că Elena trebuie să se căsătorească și astfel Sparta devine locul de reuniune al tuturor regilor, prinților și eroilor din toată Elada, toți dorindu-și mâna celei mai frumoase femei din lume. Odiseu va fi și el prezent, dar pentru a se căsători cu Penelopa, care este extrem de bine conturată de Casati, și pentru a câștiga avantaje politice în urma acestui eveniment, bineînțeles. Astfel, la sfatul lui Odiseu, Tindareu îi determină pe toți cei prezenți să recunoască și să apere cu armele alegerea viitorului soț al Elenei, indiferent cine ar fi fost acesta, dacă vreodată cineva ar fi îndrăznit să o răpească sau să-i fure soțul.
Aici vom vedea pentru prima dată ce fel de părinte este Tindareu. Elena nu este fiica lui naturală, se spune că pe Leda ar fi vizitat-o Zeus luând forma unei lebede și, după nouă luni, a apărut Elena. Pentru Tindareu, Elena este un pion în jocul său politic. Aceasta, deși nu îl simpatizează deloc pe Menelau, manipulată și constrânsă de Tindareu, ea îl va accepta ca soț și ca viitor rege al Spartei.

Întoarcerea lui Agamemnon în Sparta pare ceva de neînțeles pentru Clitemnestra, la fel și căsătoria Elenei cu Menelau. Amândouă nutreau aceleași sentimente de teamă și dezgust față de cei doi frați, însă, în roman, Clitemnestra nu înțelege ce ar fi putut-o determina pe sora ei să ia această decizie îngrozitoare.
„Tindareu se ridică de pe scaunul lui cu spetează înaltă și-l bate ușor pe umăr pe cel care tocmai i-a devenit ginere, în vreme ce toți ceilalți pețitori cască ochii, cu furia mocnindu-le sub piele. Clitemnestra îi urmărește, făpturi mânioase, trepidând de brutalitate. Repulsia pune stăpânire pe ea când îi vede pe bărbați cum își încleștează pumnii și dinții. Sunt ca niște animale de pradă, cărora un altul le-a furat carnea de sub nas.”

Deși la Homer nu este menționat, Costanza Casati include în acest roman primul eveniment marcat de tragedie din viața Clitemnestrei. Agamemnon îi va ucide primul soț, pe Tantal, și copilul acestora și o va lua de soție pe Clitemnestra, cu aprobarea lui Tindareu. Deși am crede că Tindareu a dat-o la schimb pe Elena lui Menelau doar pentru că nu era fiica lui, faptul că în cazul Clitemnestrei a îngăduit inclusiv uciderea propriului nepot ne ajută să înțelegem că relațiile politice erau mai importante decât orice sau oricine.

„Asta e viața pe care o știe dintotdeauna: un lanț nesfârșit de brutalitate, cu puterea, mândria și frumusețea erupând doar din sângele vărsat de altcineva – dintr-un sol arid nu poate înflori nimic prețios.”

Modul în care au fost construite personajele și relațiile dintre ele, decorurile, atmosfera care s-a schimbat treptat, intențiile ascunse ale unui tată aparent iubitor, neputința unei mame subjugate de soțul dominator, politica și strategiile bărbaților care valorează mai mult decât viața oricărei femei, femeile ca obiecte, monede de schimb, fără drepturi reale, fără protecție, mi-au arătat că autoarea nu numai că s-a documentat foarte bine în ceea ce privește mitologia greacă, ci și faptul că înțelege că a fi uman nu ține cont de timp, iar oamenii vor fi profund marcați de tragedii, indiferent de locul și perioada în care trăiesc.

Și pentru că mi-a plăcut atât de mult această carte și încă mai rămân multe de spus, am decis să scriu două articole, iar următorul va fi publicat săptămâna următoare.
Până atunci, vă las gândindu-vă la Clitemnestra și al său destin marcat de pierdere și tragedie, într-o lume în care personajul se va debarasa de orice credință fatalistă și își va decide singură soarta.

Dacă v-am făcut curioși, puteți găsi cartea aici: