Un om norocos, Octavian Paler

„Destinul ne urmărește ironic cum bîjbâim între scuze, cerșind o amînare, apoi alta, din ce în ce mai înfricoșați, până ce, brusc, se plictisește, devine nerăbdător, se încruntă și poruncește, «acum, salt!», și cu un suspin intrăm în neant.”

Sinopsis
Un azil de batrini izolat pe malul marii, in vecinatatea unei mlastini, a unor faleze de marmura si a unui sat de pescari. Este locul in care Daniel Petric, un sculptor fara vocatie, dupa experiente lamentabile (adolescent fiind, trece printr-o scoala de corectie, apoi este internat intr-un ospiciu, ajunge si la puscarie), descopera o realitate absurda, o viata guvernata de frica, ura, denunturi, lasitati agresive, violenta si amenintare. (sursa polirom.ro)

Apărut în 1984, romanul „Un om norocos” al lui Octavian Paler a stârnit controverse în lumea literaturii române subjugată realismului socialist a acelor vremuri. Deși cenzura în Republica Socialistă România fusese oficial desființată încă din 1977, romanul lui Octavian Paler l-a adus în fața unei instanțe formată din, așa cum precizează Mircea Iorgulescu, cititorii indignați de la Întreprinderea Mecanică de Utilaj Chimic care l-au etichetat ca fiind „dușmănos”, „nociv”, „dăunător pentru educația tineretului”. În urma acestui proces, revista Contemporanul a ales să publice un amplu articol cu denumirea de „Creația literată în fața instanței cititorilor”, refuzând articolele care aveau ca scop apărarea imaginii autorului.
Singura care a abordat acest subiect deschis a fost Monica Lovinescu în cadrul unei transmisiuni a postului radio Europa Liberă.

Dacă ar fi să analizăm recenziile criticilor de la acea perioadă raportat la sistemul de măsurare a corectitudinii operelor literare, le putem da dreptate într-o oarecare măsură.
Într-o perioadă în care idealul ideologiei comuniste era susținerea omului nou (comunist devotat, harnic, muncitor, disciplinat, supus), personajul principal al romanului „Un om norocos”, Daniel Petric, reprezintă chiar produsul acestei societăți.

„Eu arătam de mic o vocație de ratat recalcitrant.”

Încă din copilărie, Daniel Petric se revoltă față de așteptările tatălui său de a fi un copil supus, nu din convingere, ci din dorința de a fi iubit. Cu alte cuvinte, Paler ne dă de înțeles că în societatea omului nou orice abatere este pedepsită încă din copilărie. Ieșirea din șablon atrage după sine, în primă instanță, anularea dragostei părinților.
Dorind să-l formeze după chipul și asemănarea sa, tatăl autoritar îl va condamna la o existență trăită în mediocritate căreia nu-i va putea evada până la finalul vieții.
Pentru a fi corectat, Daniel Petric va ajunge de la școala de corecție, la spital, la Belle Arte, la închisoare și, în final, la azilul de bătrâni, supraviețuind nu datorită lecțiilor învățate, ci a duplicității și lingușelii.

„Singura explicație pe care mi-o dau e că în orice ins mediocru există primejdia de a se crede într-o bună zi genial. Totul e dacă nimerește în situația care declanșează boala. Eu am nimerit.”

Ajuns la azil, pe el nu-l vor încerca sentimente de nesupunere, ci singurul său vis, contaminat de lașitate, mediocritate și moralitate îndoielnică, va fi acela de a fi adulat.
Personajul misterios numit Bătrânul va rămâne o prezență constantă, care domină atmosfera și indivizii din azil, fără a fi nevoit să se arate vreodată. Daniel Petric nu i se va opune niciodată, ci va dori să se bucure de puterea și respectul, impuse prin frică, pe care locuitorii azilului le simt față de Bătrân.

Autorul alternează planul realist cu cel oniric astfel încât, la un moment dat, pierde noțiunea realității și pătrunde împreună cu personajele într-o lume a poveștilor și a viselor. Simbolistica este prezentă și, de obicei, fatalistă. De la prezența bufniței la mlaștina care devorează orice ființă vie, toate simbolurile prevestesc deznădejde într-o lume plină de constrângeri.

Pe alocuri, vocea lui Daniel Petric este înlocuită de cea a lui Octavian Paler, autoanaliza personajului făcând notă discordantă cu natura mediocră a lui Petric. Am mai întâlnit acest lucru în romanul „Camping” al Laviniei Braniște, însă presupun că este dificil pentru un autor, care scrie o poveste marcantă pentru el, sa-și mascheze complet emoțiile și să se excludă complet din poveste.

„Un om norocos” este un roman surprinzător cu un mesaj puternic, atât pentru perioada în care a fost scris, cât și pentru prezent, despre care mi-ar plăcea să văd mai multe rânduri scrise.
Îl recomand tuturor celor care vor să descopere un alt tip de literatură care și-a permis să existe în perioada comunistă.

„există infernuri trăite și nu totdeauna cei care le-au străbătut sînt inocenți.”

Puteți găsi cartea aici:

---

Despre autor
Octavian Paler s‑a născut la 2 iulie 1926, în comuna Lisa, judeţul Braşov.
Va urma, ca bursier, Liceul „Spiru Haret” din Bucureşti (1937‑1944), făcînd însă ultima clasă la Liceul „Radu Negru” din Făgăraş şi susţinînd bacalaureatul la Sibiu, în 1945. Este, concomitent, student la Facultatea de Litere şi Filosofie, respectiv Facultatea de Drept din Bucureşti (1945-1949).
După absolvire, e recomandat de Tudor Vianu pentru a rămîne asistent la Catedra de Estetică, însă declină propunerea şi se angajează la Radiodifuziune. Aici va fi corespondent special, apoi redactor‑şef adjunct la redacţia culturală. Este corespondent Agerpres la Roma, cîteva luni, la sfîrşitul anului 1964, iar în următorii ani director general al Televiziunii Române (1965‑1968), director general adjunct la Radio (1968‑1970), redactor-şef la România liberă (1970‑1983).
Demis în 1983 din motive politice, se va pensiona medical în acelaşi an, reintrînd în „arenă” odată cu Revoluţia din 1989, cînd devine director onorific al ziarului România liberă. Ulterior s‑a aflat în aceeaşi postură la Cotidianul. Scriitorul a debutat publicistic în 1958, cu versuri în Luceafărul, iar editorial, abia în 1970, cu volumul de poezii Umbra cuvintelor.
Urmează, pe linia jurnalelor de călătorie sau pe cea a literaturii parabolice, volumele care i‑au dimensionat statura de important autor contemporan: Drumuri prin memorie (Egipt-Grecia, 1972, Italia, 1974; ediţia a III‑a, Polirom, 2009), Mitologii subiective (1975; ediţia a III‑a, Polirom, 2008, 2016), Apărarea lui Galilei (1978; Premiul Academiei Române; ediţia a III‑a, Polirom, 2009, 2013), Scrisori imaginare (1979; ediţia a V‑a, Polirom, 2010, 2016), Caminante (1980; Premiul Uniunii Scriitorilor; ediţia a III‑a, Polirom, 2010), Viaţa pe un peron (1981; ediţia a V‑a, Polirom, 2011, 2014), Polemici cordiale (1983; ediţia a II‑a, Polirom, 2008, 2013), Un om norocos (1984; ediţia a II‑a, Polirom, 2008, 2015), Un muzeu în labirint (1986), Viaţa ca o coridă (1987; ediţia a II‑a, Polirom, 2009), Don Quijote în Est (1993; ediţia a II‑a, Polirom, 2010, 2017), Vremea întrebărilor (1995; ediţia a II‑a, Polirom, 2011), Aventuri solitare (1996; ediţia a II‑a, Polirom, 2008, 2017), Deşertul pentru totdeauna (2001; ediţia a II‑a, Polirom, 2009, 2012), Autoportret într-o oglindă spartă (2004; ediţia a III‑a, Polirom, 2010, 2015), Calomnii mitologice (2007; ediţia a III‑a, Polirom, 2013, 2017).
În 2005 a primit Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor.
Octavian Paler a încetat din viaţă pe 7 mai 2007, la Bucureşti. (sursa polirom.ro)