Camping, Lavinia Braniște

„…el nu înțelege cât de greu e să faci un pachet și să-l trimiți peste cinci granițe, deși a primit o groază de pachete de la ea. Că refuză nu doar s-o ajute ducând o cutie goală până acasă, ci îi refuză nevoia de a-și trimite lucrurile, agoniseala, viața, nevoia de a duce cu ea înapoi în România o parte din aceste castele de nisip alcătuite din obiecte mici care stau unele peste altele în echilibru precar, în spațiul ei minuscul. Că aceasta nu e o întoarcere, ci încă o dezrădăcinare, dublată de ceea ce se numește «scoaterea din sistem», și că ea are nevoie să vadă obiectele ca să înțeleagă unde s-au dus cei douăzeci de ani și să-și poată spune că a rămas cu ceva.”

Sinopsis
Prinsă de douăzeci de ani între Spania și România, între un „acasă” de care e legată prin ecranul blurat de conexiunea slabă la internet și toropeala din campingul „El Titi”, care îi e deopotrivă domiciliu și loc de muncă, Sofia își plănuiește revenirea în țară. Ajunsă în pragul pensionării, ea intră într-un vârtej de amintiri, remușcări, atașamente și introspecții. Retrospectiv, reperele vieții ei devin din ce în ce mai vagi. Limba maternă nu-i mai aparține în totalitate, pe când cea adoptivă e imposibil de asimilat, Europa și străinătatea sunt două universuri abia perceptibile, limitate la aeroporturi și la diferența de fus orar, compatrioții se fac auziți, mai mult decât orice altceva, prin postările de pe grupuri de Facebook, iar fiul ei, motivația din spatele plecării sale clandestine, pare pierdut cu mult înainte ca ea să-și fi dat seama. (polirom.ro)

Tare mult mă bucur că în sfârșit am avut ocazia să o descopăr pe Lavinia Braniște prin intermediul acestei cărți. Deși nu m-am regăsit în poveste, având norocul de a-mi petrece copilăria cu ambii părinți aproape, am înțeles mai multe despre ce a însemnat emigrarea românilor în anii ’90 către o viață mai bună, dar și consecințele acestei necesități.

Sofia este fiica lui Moșneguț și mama lui Robert, dar în rolul de fiică se simte cel mai confortabil, poate pentru că distanța a împiedicat-o să înțeleagă rolul de mama așa cum și-ar fi dorit. Aceasta portretizează toți părinții plecați vreodată la muncă în afară care continuă să se simtă dezrădăcinați atât în țara natală, cât și în cea adoptivă. Lavinia Braniște pune un strop din propria-i personalitate în acest personaj subliniindu-i atât calitățile, cât și defectele.

„Experiența străinătății a fost pentru ea nu atât o experiență a singurătății, cât una a relației ei cu propria singurătate, cu aceste persoane generate de stările abisale și care se numeau toate Sofia. Începuse să le cunoască. Știa când vin și când o să plece.”

Ajunsă la vârsta pensionării, Sofia nu a învățat încă limba spaniolă, ci folosește câteva combinații doar de ea înțelese. Locuiește într-o rulotă în care păstrează întreaga sa viață din Spania — dovada existenței sale. Observă pentru prima dată marea și frumusețea din afara campusului în care și-a petrecut o parte semnificativă din viață și ezită în momentul în care vine clipa întoarcerii în România. De-a lungul vieții sale, Sofia și-a setat un scop pentru care să lupte, dar în momentul în care totul se spulberă, existența sa pare inutilă și măruntă. Sacrificiul ei capătă dimensiuni lipsite de valoare, iar întreaga sa viață pare insignifiantă.

„[…] ea deja a construit amintiri în jurul obiectelor[…] Și acum vrea să le împacheteze pe toate și să le trimită acasă, în locul acela pe care-l crede neschimbat de decenii, un spațiu al lipsurilor și al nevoii constante nu de altceva, ci de mai mult.”

Relația dintre Sofia și Robert este una complicată. Nefiind prezenți unul în viața celuilalt decât prin apeluri online sau prin banii și pachetele trimise de Sofia, aceștia sunt precum doi străini ținuți laolaltă de soarta care a ales ca ea să-i fie mamă, iar el fiu. Pentru Sofia, Robert este copilașul dependent de ea, a cărui existență conferă plecării și eforturilor ei sens.

„În poveștile clienților, reflexul Sofiei e mai degrabă să se identifice cu copilul decât cu părintele, chiar și la vârsta ei. Se gândește mai degrabă cum ar fi fost să nu vină taică-su la maternitate decât cum ar fi să nu se ducă ea. O sperie gândul că ar putea să i se refuze vreodată afecțiunea părintească.”

Robert, privat de dragostea și de prezența mamei, crescut de un bunic îngăduitor, simte nevoia să se revolte, iar acțiunile sale îl fac antipatic. Lavinia Braniște îi creionează genul de personalitate de care cu greu te poți atașa, dar, totodată, relevă și emoțiile care stau la baza rebeliunii sale.

„Inclusiv împotriva acestei supuneri moștenite se răzvrătește Robert când îmbrâncește jandarmul. Cu libertatea celui care știe că are cine plăti amenda. Răcnește împotriva măștii sanitare, fiindcă maică-sa n-o să-l abandoneze forțelor nevăzute ale statului, vinovăția ei lucrează în favoarea lui, îl ajută să fie anarhist, să-și exprime tinerețea.”

Deși finalul nu este surprinzător, întreaga poveste are darul de a te pune pe gânduri privind situațiile în care suntem puși de-a lungul vieții, alegerile pe care le facem și consecințele lor.

Dacă ar fi să rezum într-o singură frază romanul „Camping” aș spune că are un mesaj puternic scris cu multă compasiune și sensibilitate din care nu lipsesc accentele de umor care maschează deznădejdea.

Găsiți cartea aici:

---

Lavinia BRANIȘTE s-a născut la Brăila, în 1983, și a studiat literatură și limbi străine la Cluj și București. A scris poezie, proză și literatură pentru copii. La Editura Polirom i-au apărut volumul de proză scurtă Escapada (2014, 2021) și romanele Interior zero (2016, 2018, Premiul „Nepotu’ lui Thoreau”), Sonia ridică mâna (2019, 2021, Premiul „Nepotu’ lui Thoreau”, Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, Premiul Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, ediția 2020, secțiunea Proză) și Mă găsești când vrei (2021, 2023, Premiul Sofia Nădejde pentru Literatură Scrisă de Femei, ediția 2022, secțiunea Proză). (polirom.ro)