Cianură pentru un surâs, Rodica Ojog-Brașoveanu

« „Trupul acela țeapăn, gîndi Doru Matei, am să-l simt toată viața. Îmi vine să țip… Aș fi vrut să nu se fi întîmplat nimic… Goya… Rembrandt… mi-au devenit odioși! Am să urlu, totuși…” »

Într-un imobil oarecare din strada Craiței, cu ocazia unei inundații, cinci locatari dau peste două tablouri de o valoare inestimabilă. Cei cinci fac planuri pentru a se îmbogăți, dar, unul câte unul, încep să moară otrăviți. De fiecare dată, cei rămași trebuie să ascundă cadavrele și să fenteze Miliția, ducând mai departe, în paralel, planul pentru a vinde tablourile peste hotare.
Melania, bătrâna micuță și delicată ca un porțelan, creierul operațiunii celor cinci, înfruntă suspiciunile comisarului Cristescu, găsind mereu metode inventive și comice de a rămâne cu un pas înaintea lui. (sursa nemira.ro)

„Cianură pentru un surâs” este prima mea întâlnire cu Rodica Ojog-Brașoveanu și pot spune că, probabil, va fi autoarea către care mă voi îndrepta în momentul în care voi avea nevoie de o pauză de la mailuri, taskuri și alte lucruri de pe lista mea de „to do”, pe care sunt nevoită să o am pentru a-mi susține acest hobby costisitor de cititor.

Întâlnirea cu draga de Melania Lupu mi-a plăcut în mod special. Aceasta este portretizată de către vecinii săi ca fiind o bătrânică inofensivă, naivă, copilăroasă, ce trăiește alături de motanul său, Mircea, căruia-i povestește, în fiecare seară, la o ceașcă de ceai, tot felul de povești nemaiauzite. Ah, viață de pisică răsfățată!
În ceea ce-i privește pe ceilalți locatari ai aceluiași imobil, Mihai Panaitescu este obsedat de cifre și de calcule care-l țin noaptea treaz, Grigore Popa este genul de vecin pe care nu și l-ar dori nimeni, cel care sărbătorește moartea tuturor celor care i-au greșit vreodată, Doru Matei, singurul bărbat tânăr, sculptor, ușor arogant, glumeț și nonconformist, Valerica Scurtu, femeie tânără, considerată în carte prea bătrână pentru căsătorie, idee care o obsedează constant, și Marin Vîlcu, un personaj care nu ia parte în mod direct la întâmplările care au loc în casa împărțită de toți, dar care are un rol important în întreaga narațiune.
Un alt personaj interesant, fără de care Melania Lupu nu ar putea fi văzută ca acest geniu al afacerilor dubioase, este maiorul Cristescu, un personaj extrem de inteligent, ce pare că joacă un joc de șah cu dirijoarea acestei orchestre cel puțin bizare.

Grigore Popa despre Melania Lupu: „O naivă, din specia imaturilor. Nu știu ce naiba se întâmplă… Celulele nu evoluează, probabil. Orice gîscă de 17 ani e mai șmecheră decît Melania. Gândiți-vă la preocupările ei! Femeie de peste 60 de ani care-și așază ghetele la geam de Sf. Niculae și tot ea vîră înăuntru bomboane, mătase pentru brodat și alte prostii…”

Rodica Ojog-Brașoveanu, atât prin intermediul poveștii care te ține în tensiune, cât și al stilului și structurii romanului, ce conține – ca în orice roman polițist – dialog, dar și pasaje descriptive care întregesc caracterizarea personajelor sale, reușește să nu plictisească și să atragă cititorii într-o lume familiară, ale cărei personaje sunt, la prima vedere, ușor de ghicit. Este fascinant modul în care, pe parcursul romanului, fiecare dintre personajele rămase este afectat de întâmplările morbide la care asistă, transformările prin care trec fiind interesant de urmărit. În tot acest haos, însă, Melania rămâne calmă și stăpână pe situație – lucru ce ne face să ne întrebăm: cine este, de fapt, această doamnă?

„- Escrocule! izbucni femeia scoasă din sărite. Mi-ai furat două șnițele și o halcă de carne din tocană. Alaltăieri, opt chiftele, doi gogoșari și un picior de pasăre…
– O fi fost găina șchioapă! Vezi-ți de treabă, madam, nu te lua de oameni!”

Umorul situațiilor și gândurile personajelor ne împiedică să tratăm această carte ca pe un thriller grotesc și ne conduc prin poveste ca pe Alice în Țara Minunilor. Pe parcursul drumului nostru ne uimesc decorurile variate, personajele satirizate și ironia întregii situații, iar motanul Mircea pare să fie acest Cheshire Cat care o însoțește pe Melania de-a lungul mușamalizărilor sale tacticoase.

„Motanul se cățărase pe pervaz privind amiaza înaltă, străpunsă de un soare înghețat. Silueta neagră se detașa precis, semăna cu opturile cu mustăți și coada bîrligată din abecedarele vechi.”

Unul dintre cele două tablouri a căror apariție declanșează intriga, „Dama cu evantai” care îi este atribuit în mod fictiv lui Goya, îl determină pe colonelul Werther von R. să spună, la începutul romanului: „Goya, satirul acela bătrîn, era singurul care știa cîte ceva despre femei…”. De-a lungul romanului, femeia din acest tablou pare să fi observat în tăcere evoluția conflictului moral, lăcomia și trădarea, dar și atmosfera absurdă și ironică imaginată de Rodica Ojog-Brașoveanu.

Femeia din „Dama cu evantai” este descrisă într-o notă jucăușă, jovială, având buze rumene care zâmbesc din spatele evantaiului, dar, în realitate, femeile pictate de Goya sunt reținute, melancolice, misterioase și chiar sobre. Singura care face excepție este Maja, care pare să corespundă descrierii din carte. Totuși, autoarea adaugă detalii neobișnuite pentru Goya — „gîtul alb, umflat, gîlgîind parcă a râs” —, în contrast cu obiectivul artistului, care consta în captarea eleganței și frumuseții femeilor pe care le picta.
Să se fi înșelat cu toții? Sau să fi creat autoarea un univers a cărui artă caricaturală reflectă, de fapt, natura autentică a personajelor sale? Să fi știut Melania că cele două tablouri erau falsuri și să fi orchestrat întregul spectacol? Nu putem decât să presupunem.

Puteți descoperi romanele autoarei aici:

---

Despre autoare
Rodica Ojog-Brașoveanu (28 august 1939, București – 2 septembrie 2002) a fost o scriitoare de romane polițiste din România. A urmat primele clase la școala „Maison de Français” și și-a continuat studiile la liceul „Domnița Ileana” (astăzi Liceul „Eminescu”). A început apoi cursurile Facultății de Drept din București, dar, după doi ani, în 1956, a fost exmatriculată pe motive politice. După un an de muncă necalificată la fabrica de medicamente Galenica, a reluat studiile de drept, de data aceasta la Iași. După finalizarea studiilor a început să profeseze avocatura. În 1969 a debutat cu un scenariu de televiziune, iar primul roman polițist, Moartea semnează indescifrabil, l-a scris la insistența soțului ei, actorul Cosma Brașoveanu, și l-a publicat în 1971. După șapte ani de practică a renunțat la avocatură și s-a dedicat în întregime scrisului. Până în 1999, a publicat 35 de romane, în majoritate polițiste, dar și câteva istorice și unul științifico-fantastic. Este considerată, în mod unanim, marea doamnă a literaturii polițiste românești. (sursa nemira.ro)