Fantasy

Miezul, Peter V. Brett

La aproape opt luni de la terminarea primei cărți a seriei Demon a lui Peter V. Brett, „Omul pictat”, iată că am reușit să ajung, în cele din urmă, să descopăr întreaga poveste. Sunt foarte fericită pentru faptul că primul meu contact cu lumea Fantasy a fost prin intermediul acestei serii — cu siguranță va rămâne seria mea de suflet, cea care a reușit să mă conecteze cu minunata lume a acestui gen. M-am atașat de aproape toate personajele de la început până la sfârșit și am fost încântată să descopăr că autorul continuă povestea prin intermediul trilogiei „Nightfall Saga”.

Înainte să încep să scriu despre „Miezul”, dar și despre întreaga serie, aș vrea să vă avertizez că această recenzie va conține câteva spoilere, iar parcurgerea acestui text se va face pe propria răspundere.
Seria Demon este una fantastică foarte bine scrisă ce conține elemente care deși pot părea întâmplătoare te surprind când te aștepți mai puțin. Am citit cu sufletul la gură „Omul pictat” care m-a făcut să mă atașez de personaje încă din copilăria lor, apoi în „Sulița deșertului” am descoperit personaje care aveau să fie opuse celor din primul volum, dar care, în mod surprinzător, mi-au plăcut la fel de mult. Volumul al treilea „Războiul la lumina zilei” a fost despre femei puternice, conturate încă din copilărie și până în prezentul cărții — a fost una dintre cărțile cele mai puternice ale acestei serii, iar volumul al patrulea, „Tronul de Cranii”, a fost probabil cel mai static din punctul de vedere al tensiunii, dar a pregătit terenul pentru ultimul volum al seriei, „Miezul”.

Ultima carte a seriei a fost tot ceea ce am sperat să fie. Toate personajele construite cu mare atenție pe parcursul poveștii au reușit să se alieze pentru a înfrânge adevăratul dușman — demonii din Miez. Alegerea autorului de a pune accentul pe puterea femeilor și pe rolul lor important în această bătălie finală nu a făcut decât să mă țină conectată la poveste și să ofere autenticitate întregii serii. Faptul că, într-o societate precum Krasia, în care, la început, doar bărbații dețineau puterea și puteau decide soarta femeilor după bunul plac, se produc schimbări de așa natură încât femeile ajung să lupte cot la cot cu bărbații, depășindu-i în forță și inteligență, dar și în curaj, mi s-a părut absolut minunat de urmărit. Modul în care aceste femei evoluează și deciziile pe care le iau în momentul în care li se permite demonstrează o forță ieșită din comun care susține acest război cu demonii și ajută la înclinarea balanței în favoarea omenirii.

Suplimentar față de povestea extraordinară, mi-a plăcut foarte mult metafora luptei cu demonii interiori, una foarte actuală cu care mulți dintre noi ne confruntăm. Deși creați de noi înșine, demonii ne perturbă existența în moduri îngrozitoare și ne împiedică să ne trăim viețile, ivindu-se în mințile noastre în cele mai nepotrivite momente. Această poveste despre victoria asupra demonilor motivează și oferă speranța că avem puterea de a ne depăși fricile, anxietatea și neputința într-o lume care se hrănește cu vulnerabilitatea noastră. Cel mai frumos lucru este că accentul este pus pe puterea prieteniei și a devotamentului oamenilor din jurul nostru care au puterea de a oferi sprijin prin cele mai mici gesturi. Mesajul mi-a plăcut enorm și mi-a dat o stare foarte bună. Finalul oferă și el speranța mult așteptată. Noi suntem proprii noștri salvatori.

Personaje generate cu AI

În ceea ce privește personajele mele preferate, evoluția celor precum Inevera, Leesha, Ashia, Renna, Amanvah și Sikvah, Briar, Wonda și mi-au atras în mod special atenția în ultimul volum.
Inevera mi-a plăcut încă de la început până în final. Aceasta supraviețuiește și preia, cu demnitate și clarviziune, responsabilitatea de a ghida noile generații. În scena finală este vocea autorității și a echilibrului. Nu mi-aș fi imaginat cartea fără ea.
Leesha devine lider și mamă, dar rămâne cea care vindecă și oferă alinare. Încheie seria cu o viziune matură asupra reconstrucției lumii, susținând ideea de unitate și progres. De Leesha m-am atașat foarte mult în primul volum, dar am ajuns, cu timpul să mă îndepărtez de ea. Față de crezul de a tămădui, nu mi se pare că s-a dezvoltat foarte mult, ci doar a ajuns să se maturizeze. Din păcate, pentru mine, Leesha rămâne personajul feminin care și-a pus singură piedici și care nu învață din propriile-i greșeli. Cu toate acestea, rămâne o figură autentică a acestei serii.
Ashia a fost o adevărată surpriză pentru mine. Curajoasă, puternică, mamă iubitoare, ea reprezintă noua generație de războinici femei și are un rol activ în câștigarea războiului cu miezingii. Modul în care își duce la bun sfârșit misiunea pe care i-o încredințează Inevera, purtându-și copilul în spate în cele mai dificile momente, demonstrează o determinare ieșită din comun. Parcursul ei mă interesează foarte mult și sunt sigură că în trilogia „Nightfall Saga” va avea un rol foarte important.
Renna este personajul feminin surpriză al acestei serii. Deși la început nu am crezut că va rămâne cu Arlen sau că va reuși să supraviețuiască Miezului, ea, nu numai că se dovedește a fi extrem de curajoasă, ci redă speranța în umanitate în cel mai întunecat loc din miez unde își va aduce pe lume copilul. Renna reprezintă forță, hotărâre, loialitate. În momentul în care simte că are o cauză pentru care merită să lupte, ea se dedică în totalitate.

Briar, generat cu AI

Personajul masculin surpriză al acestui volum a fost Briar. Este un personaj vulnerabil, care se ascunde sub o mască a seriozității și.. a mirosului. El descoperă o plantă care alungă miezingii, o mănâncă și se tăvălește în ea în fiecare zi. Dezavantajul însă este acela că ține și oamenii la distanță sau, mai degrabă, îi triază. Doar cei care țin cu adevărat la Briar, îl îmbrățișează și-i arată prietenie. Traumele suferite l-au îndepărtat de oameni și l-au determinat să trăiască în sălbăticie, chiar sub nasul demonilor. Însă busola lui morală funcționează perfect, iar aptitudinile sale sunt greu de egalat. Cu siguranță că Peter V. Brett i-a rezervat un loc special lui Briar în trilogia „Nightfall Saga”; eu cel puțin îmi doresc să-l reîntâlnesc și să văd cum îl va transforma traiul printre oameni.

Peter V. Brett face o treabă extraordinară cu această serie, căreia nu-i lipsește nimic. De abia aștept să descopăr continuarea, dar și alte cărți ale autorului. Recomand această serie atât celor care încă nu au descoperit genul fantasy, cât și celor cu experiență în acest gen. Vă va purta printr-o lume extraordinară, în care realismul se îmbină perfect cu fantasticul.

Demoni generați cu AI

Găsiți cărțile aici:

eMAG


Peter V. Brett 

Despre autor
Peter V. Brett s-a născut pe 8 februarie 1973 și a crescut, după cum el însuși povestește, cu o dietă neîntreruptă de romane fantasy și benzi desenate. A scris povestiri fantasy de când se știe. În 1995 a primit de la Buffalo University o diplomă de licențiat în literatură engleză și istoria artei, apoi și-a petrecut un deceniu activând în domeniul literaturii farmaceutice, înainte de a se întoarce la pasiunea lui. Brett este cunoscut pentru seria DEMON, din care a vândut mai bine de trei milioane și jumătate de exemplare, romanele fiind traduse în douăzeci și șapte de limbi. (sursa nemira.ro)

2 gânduri despre „Miezul, Peter V. Brett

  1. N-am citit recenzia pentru că spoilere și eu abia am citit doar primele două volume. Dar înțeleg ți-au plăcut. Adevărul e că și mie, Peter V. Brett și Robin Hobb m-au făcut să mă întorc la genul fantasy, pe care îl cam evitam în ultimii ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *