„De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiște, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.”
Îmi doream de ceva timp să citesc „Theodoros”; aveam cartea în bibliotecă, dar parcă niciodată nu reușeam să ajung la ea. Sincer, mă cam înspăimânta, nu atât grosimea cărții, cât autorul său: Mircea Cărtărescu. De fiecare dată când treceam pe lângă cartea din bibliotecă sau o ștergeam de praf, mă cutremuram la gândul că atunci când o voi citi nu voi fi pregătită pentru ea, că ar trebui să mai citesc un teanc de cărți înainte pentru a o înțelege. Probabil ar mai fi rămas o perioadă necitită, așteptând cuminte în bibliotecă, dacă nu ar fi fost clubul de carte organizat de Dan Byron. Așa că mi-am luat inima în dinți, pregătindu-mă să mă holbez la cuvintele din pagini ca la o limbă demult pierdută, fără să pricep nimic, dar dorindu-mi cu ardoare. Aveam până și asistentul meu personal, ChatGPT, pe apelare rapidă pentru a-l putea consulta în momentul în care vreun moment istoric îmi depășea cunoștințele acumulate de-a lungul timpului.
În momentul în care am deschis cartea, teama de a nu înțelege mi-a încețoșat privirea și, o vreme, am orbecăit, pierdută printre pagini, fără să-mi dau seama unde mă aflu mai exact. Limbajul straniu, nararea la persoana a doua, povestea în sine m-au făcut să mă clatin puțin și să mă îndoiesc de faptul că aveam să-l descopăr pe Theodoros mai mult decât din titlul romanului. Ceva m-a făcut să continui, poate chiar aceleași lucruri care inițial doreau să mă țină la distanță. Ambivalența aceasta m-a intrigat și am știut că abandonarea acestui roman nu mai reprezenta o variantă.
Am început să citesc Theodoros fără a ști mai exact la ce să mă aștept. Nu m-a interesat sinopsisul sau alte detalii; îmi doream doar să parcurg această lectură fără ca propriile-mi proiecții să-mi schimbe cumva perspectiva de-a lungul romanului. În acest mod l-am descoperit pe Tudor, Theodoros sau Tewodros – toate cele trei nume însemnând darul lui Dumnezeu – în fiecare etapă a vieții lui, traversând epoci istorice diferite, fiind martorul unor evenimente majore și participând activ la ele.
În lumea complexă construită de Mircea Cărtărescu în centrul căreia se află Theodoros, personaj absolut uman, granița dintre realitate și ficțiune este foarte fină, uneori cele două contopindu-se în moduri neașteptate. Autorul a povestit la întâlnirea clubului de carte despre dragostea sa față de lumea basmelor care a început încă din copilărie și care se simte din plin în acest roman. Regăsim câteva elemente fantastice care ne duc cu gândul la basmele copilăriei noastre, la zmei și prinți și Ilene Cosânzene ce trebuie salvate. Universul fluid creat, în care spațiul și timpul sunt distorsionate, îl conectează atât pe Theodoros, cât și pe noi, cititorii, cu o lume onirică, asemenea unui basm.
Deși la început ne șochează atât narațiunea la persoana a doua, cât și limbajul folosit, acestea reprezintă două caracteristici care, din punctul meu de vedere, transformă acest roman într-o capodoperă. Niciodată nu m-am simțit mai aproape de un personaj. Natura sa pur umană, în ciuda realității suprarealiste, m-a ajutat să nutresc sentimente puternice pentru Theodoros, de la simpatie și afecțiune la tristețe și dezamăgire profundă. Este incredibil cum o carte poate trezi atât de multe emoții într-un simplu cititor.
Romanul este presărat cu simboluri și teme extrem de interesante, ce nu pot fi cuprinse într-o singură recenzie, însă pe câteva aș dori să le menționez. Realismul magic este prezent din plin, lumea onirică fiind cea în care totul poate fi posibil, în lipsa rigurozității și așteptărilor lumii reale. Destinul și identitatea personajului Theodoros reprezintă o temă principală ce ne însoțește de la început și până la final când conștientizăm că regulile după care vom fi judecați s-ar putea să fie total diferite de cele ce ne ghidează viețile în prezent. Așa că nu mă pot abține din a mă întreba: merită oare să trăim în funcție de așteptările societății? Cine suntem noi dacă trebuie să îndeplinim ceea ce este de așteptat din partea noastră? Theodoros este de admirat dintr-un motiv important: el și-a dorit încă de la început să devină împărat și a trăit având acest lucru în minte. Cu toate acestea, așa cum veți afla când veți citi acest roman, ceva s-a întâmplat pe parcurs.
Simbolurile religioase care însoțesc acest roman de la început până la neașteptatul final au darul de a accentua natura umană și de a crea contraste ce uneori ne trezesc reacții puternice. Destinul lui Theodoros este ghidat de forțe superioare, dar acestea nu intervin cu nimic în natura sa omenească. Deși călătoria sa poate fi considerată destinul său, modul în care Theodoros se dezvoltă spiritual este alegerea sa.
„Căci lumea nu se va sfârși cu tine, oricât de mare o să ajungi, ci un nou ev, plin de mașinării și de sânge, de minți strălucite și de minți ticăloase, de monștri și de sfinți va răsări din cel muribund, și miliarde se vor naște, și miliarde vor pieri mai departe ca și când n-ar fi fost, vărsându-se-n nevăzutul și necunoscutul Vieții de Apoi.”
Relația dintre Theodoros și mama sa, Sofiana, este una extrem de specială. Existența acestui personaj introduce realismul magic în destinul fiului său. Scrisorile pe care Theodoros i le va scrie mamei sale păstrează tonul basmelor spuse de mama sa în copilărie, acestea fiind presărate din plin de proverbe din bătrâni, toate amintindu-mi de vorbele bunicilor din copilărie.
„Căci socot eu de-acum, cu mintea mea cea proastă, că nu fericirea este darul cel mai de preț al Cerurilor către muritori, ci un cuget senin și o inemă netulburată.”
De-a lungul romanului, autorul inserează în poveste mici evenimente istorice reale extrem de comice care detensionează atmosfera și ne ajută să-l urmărim în continuare curioși pe Theodoros. M-am distrat mult descoperind că acele evenimente caraghioase sunt cu adevărat reale, autorul dezvoltându-le într-o manieră care accentuează comicul situațiilor.
Mi-a plăcut foarte mult acest roman și recomand tuturor să descopere povestea lui Theodoros pornind de la această recenzie care este doar vârful aisbergului.
Dacă v-am făcut curioși, găsiți cartea aici:
Despre autor
MIRCEA CĂRTĂRESCU s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. A publicat următoarele volume: Faruri, vitrine, fotografii, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1980; Poeme de amor, Cartea Românească, Bucureşti, 1982; Totul, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1984; Visul (în ediţiile următoare Nostalgia), povestiri, Cartea Românească, Bucureşti, 1989; Humanitas, Bucureşti, 1993; Levantul, poem epic, Cartea Românească, Bucureşti, 1990; Humanitas, Bucureşti, 1998; Visul chimeric, studiu critic, Litera, Bucureşti, 1991; Humanitas, Bucureşti, 2011; Travesti, roman, Humanitas, Bucureşti, 1994; a devenit roman grafic în limba franceză; Dragostea, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1994; Orbitor. Aripa stângă, roman, Humanitas, Bucureşti, 1996; Dublu CD, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1998; Postmodernismul românesc, studiu critic, Humanitas, Bucureşti, 1999; Jurnal I, Humanitas, Bucureşti, 2001; Orbitor. Corpul, roman, Humanitas, Bucureşti, 2002; Enciclopedia zmeilor, carte pentru copii, Humanitas, Bucureşti, 2002; Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, publicistică, Humanitas, Bucureşti, 2003; Parfumul aspru al ficţiunii, audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2003; Plurivers vol. I şi II, poeme, Humanitas, Bucureşti, 2003; Cincizeci de sonete, poeme, Brumar, Timişoara, 2003; De ce iubim femeile, povestiri şi audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2004; Baroane!, Humanitas, Bucureşti, 2005; Jurnal II, Humanitas, Bucureşti, 2005; Orbitor. Aripa dreaptă, roman, Humanitas, Bucureşti, 2007; Dublu album, Humanitas, Bucureşti, 2009; Nimic, Humanitas, Bucureşti, 2010; Frumoasele străine, povestiri, Humanitas, Bucureşti, 2010; Zen. Jurnal 2004–2010, Humanitas, Bucureşti, 2011; Ochiul căprui al dragostei noastre, publicistică şi proză, Humanitas, Bucureşti, 2012; Fata de la marginea vieţii, povestiri alese, Humanitas, Bucureşti, 2014; Poezia, Humanitas, Bucureşti, 2015; Solenoid, roman, Humanitas, Bucureşti, 2015; Peisaj după isterie, Humanitas, 2017; Știutorii. Trei povestiri din Orbitor, Humanitas, Bucureşti, 2017; Un om care scrie. Junal 2011–2017, Humanitas, Bucureşti, 2018; Melancolia, Humanitas, Bucureşti, 2019; Creionul de tâmplărie, Humanitas, Bucureşti, 2020; Nu striga niciodată ajutor, Humanitas, Bucureşti, 2020; Theodoros, roman, Humanitas, Bucureşti, 2022. (sursa humanitas.ro)
