„Mereu, mereu, în toate, era vorba doar despre noi, despre talentul nostru, despre ceea ce suntem noi și ceea ce-am putea deveni, despre ceea ce trebuia neapărat să ajungem. Mai târziu, erau convinși că voi ajunge profesoară de engleză. Neapărat ceva legat de copii. Dar nu o simplă educatoare, ca străbunica. Așchia trebuia să sară mult mai departe de trunchi! Însă eu am ajuns să nu mă mai pot uita la copii. Să nu mă mai pot uita la copii fără să…”
Sinopsis
Silvia Albu este o tânără librăreasă întoarsă de curând în orașul natal, după o absență forțată de aproape cinci ani. Suntem în România anului 1983. Mâncarea e raționalizată, nu se mai găsește aproape nimic în magazine, lumina se ia timp de o oră pe zi, avorturile sunt interzise și metodele de contracepție inexistente, dragostea vine laolaltă cu amenințarea morții. În cartierul de la marginea Piteștiului, Complexul este un întreg univers, planetele ce se rotesc în jurul propriilor axe sunt Alimentara, Măcelăria, Cofetăria, Merceria, Librăria, Ceasornicăria, Poșta. În viața librăresei, marcată de traumă pe când avea doar 17 ani mișună o mulțime de copii. De-a lungul verii, o idilă se înfiripă între ea și ceasornicar, un bărbat cu șapte ani mai în vârstă. Apariție atrăgătoare, ceasornicarul pare să-i promită că o va duce cu el către alte orizonturi – dar poți să crezi în promisiuni sau totul e scânteiere fugară? Toți copiii librăresei este un cântec al însingurării și-al dragostei care poate fi aducătoare de moarte, din vremurile trăite de cei ce-au fost tineri în anii ’80. Un cântec pe-al cărui fundal este etalat un întreg evantai de povești cu copii. (sursa polirom.ro)
Cartea începe cu fuga unui băiețel prin cartierul de la marginea Piteștiului care, în căutare de monede pentru a cumpăra mult-doritele timbre de la poștă, regizează propriul scenariu în centrul căruia el este principalul actor. Pentru că băiatului i se dă numele de Mădălin, mă atașez de el din prima clipă și aștept cu nerăbdare să văd care-i va fi parcursul în cadrul romanului „Toţi copiii librăresei”. Dar romanul nu este despre Mădălin; el este doar un spectator ce asistă la povestea adevăratului protagonist, librăreasa Silvia.
Silvia este naratorul acestui roman, dar împarte scena cu un altul, ce apare uneori doar pentru a scoate în evidență mici aspecte pierdute de Silvia printre frământările ei zilnice. Intervenția sa nu este deranjantă, dar mă împiedică uneori să mă atașez de melancolica Silvia.
La doar șaptesprezece ani, Silvia trece printr-o traumă ce se accentuează odată cu abandonul părinților pe care societatea i-a modelat în așa măsură încât fuga de stigmatizare pare să fie mai importantă decât iubirea și speranța. Partea bună este că, odată dezamăgiți părinții, Silvia este liberă să-și trăiască viața exact așa cum dorește. Dar ce-și dorește? Este oare ghidată de forțe mai puternice decât ea? Deși uneori pare lipsită de personalitate și pierdută în rutina zilnică, speranța încă există pentru Silvia.
Acest cartier de la periferia Piteștiului mi-a amintit foarte mult de propria copilărie dintr-un orășel mic de lângă Dunăre. O singură librărie – citind descrierea autoarei m-am simțit de parcă m-aș fi întors în trecut -, o cofetărie cu clasicele savarine și amandine, o alimentară cu produse puține, singura măcelărie și eterna poștă cu telefoane publice și cărți poștale de care eram și încă sunt fascinată. Deși copilăria mea s-a desfășurat începând din anii ’90, multe lucruri au rămas la fel. Ba mai mult, în povestea Silviei am întâlnit titluri ale unor cărți pe care nu le-am găsit niciodată în librăria din orașul meu. Acesta este motivul pentru care, deși inițial am fost intrigată de tot acest decor, pe parcurs mi-am pierdut interesul pentru aceste aspecte deja cunoscute și trăite.
Veronica D. Niculescu introduce în romanul „Toţi copiii librăresei” câteva personaje interesante printre care măcelarul, care dintr-un motiv misterios îi trimite Silviei periodic pachețele cu carne, ceasornicarul, a cărui alură enigmatică o intrigă pe Silvia și o seduce treptat, și copiii care sunt prezenți la tot pasul și care stârnesc sentimente mixte în sufletul Silviei.
Alături de scurtul episod din viața lui Mădălin descoperim altele din viețile altor copii, precum surorile Adina și Diana. Silvia, având o soră pe nume Crina de care se simte înstrăinată, vede în cele două fetițe copilăria pierdută a sa și a surorii sale. Povestea celor două fetițe pare a avea câteva elemente cheie în comun, așa încât, la un moment dat, am senzația ca citesc un roman cu elemente de realism magic, dar, în final , descopăr că nu este așa și nu înțeleg scopul acestor detalii.
Mi-a plăcut stilul poetic și melancolic al autoarei, descrierile pe care ni le oferă și atenția la micile detalii reușind să creeze o atmosferă autentică a acelei perioade. La un moment dat, fetițele se joacă un joc în care fiecare descrie detaliat felul de mâncare preferat, lucru ce contrastează puternic cu lipsurile realității și emoționează cititorul. Veronica D. Niculescu presară prin filele cărții scurte bancuri care, în contextul neajunsurilor zilnice, sună mai mult tragic decât comic.
De-a lungul romanului, povestea principală este întreruptă de trimiteri la provocările traiului din timpul comunismului, iar deși în prima parte trecerile mi s-au părut firești, cu cât am avansat mai mult în lectură, cu atât mai fragmentată mi-a părut. Acesta a fost principalul motiv pentru care nu m-am putut conecta cu personajul Silvia, iar modul în care a evoluat nu a rezonat cu mine. Poveștile copiilor ale căror nume sunt menționate sunt interesante și te captivează și, deși am înțeles că reprezintă imortalizări ale unor momente din viețile lor, mă așteptam să ajungă undeva cu povestea. Mi-ar plăcea să citesc o continuare sau o poveste dedicată exclusiv lor. Partea cu copiii observați de Silvia pe străduțele orașului sau în librărie mi s-a părut relevantă până la un punct, în care aceștia funcționau ca un barometru al evoluției sale emoționale, însă anumite pasaje nu au adus informații în plus. Titlul m-a indus puțin în eroare pentru că, deși Silvia este librăreasă, aceasta putea la fel de bine să lucreze la poștă sau la cofetărie de unde ar fi putut observa copiii în același mod.
„Cozile se formează cu mult înainte să se știe exact ce se aduce, e și-un banc cu o coadă lungă-lungă, unde nimeni nu știa ce se vinde. Se aștepta, cum se așteaptă.”
Aș recomanda acest roman copiilor născuți în secolul actual pentru a descoperi efectele unui regim comunist, ca o completare adusă informațiilor istorice care documentează acea perioadă.
Găsiți cartea aici:
Descoperă alte articole aici.
Despre autoare
Veronica D. NICULESCU (n. 1968), scriitoare şi traducătoare. A publicat: Adeb, povestiri (Limes, 2004, Liternet, 2005); Orchestra portocalie, povestiri (Cartea Românească, 2008); Basmul Prinţesei Repede-Repede, în colaborare cu Emil Brumaru (Polirom, 2009); Roşu, roşu, catifea, povestiri (Casa de Pariuri Literare, 2012); Floribunda, povestiri alese (TipoMoldova, 2012); Simfonia animalieră (Casa de Pariuri Literare, 2014); Cad castane din castani, dialoguri, în colaborare cu Emil Brumaru (Polirom, 2014); Hibernalia (Casa de Pariuri Literare, 2016); Spre văi de jad şi sălbăţie, roman (Polirom, 2016); O vară cu Isidor, carte pentru copii (Polirom, 2017); Toţi copiii librăresei, roman (ediţia I, Polirom 2020); Luchian. Ochii, sufletul, mâna, biografie romanţată (Polirom, 2020); Iarna lui Isidor, carte pentru copii (Polirom, 2020); Simfonia animalieră (ediţie definitivă, împreună cu Hibernalia) (Polirom, 2021); Pescăruşul de la geam. Jurnalul unui cuib (Polirom, 2021); Grădina pământeană a Prinţesei de Marţi, carte pentru copii (Arthur, 2022); Quilt, povestiri (Polirom, 2023). Cărţile sale au fost nominalizate la cele mai importante premii naţionale şi au primit Premiul pentru Debut al USR Sibiu (2005), Premiul revistei Tiuk! pentru proză scurtă (2013), Premiul „Cercul Literar de la Sibiu”, USR Sibiu (2015), Premiul „Cartea anului”, USR Sibiu (2017), Premiul pentru Proză, USR Sibiu (2021), Premiul Observator Lyceum în cadrul Premiilor Observator cultural (2021). A tradus din Vladimir Nabokov, Samuel Beckett, Don DeLillo, Lewis Carroll, Siri Hustvedt şi alţii. Premiul „Antoaneta Ralian” pentru Traducere la Târgul de Carte Gaudeamus (2016). Premiul pentru Traducere la Gala Premiilor Observator cultural (2017). (sursa polirom.ro)
