Alice și-a dorit dintotdeauna să fie scriitoare. Are un talent înnăscut, însă poveștile ei urmează un stil sigur și detașat, până când un eveniment tragic o face să-și deschidă sufletul și să-și scrie uimitorul roman de debut. Cuvintele ei ajung, rând pe rând, la diverși cititori: o adolescentă fără adăpost, un scufundător care-și forțează limitele, o artistă furioasă pe lumea din jur, un librar aflat în căutarea iubirii, un văduv copleșit de durere. Fiecare dintre ei este captivat de romanul lui Alice; fiecare în parte descoperă ceva diferit, care îi schimbă perspectiva și îi oferă o nouă cale în viață.
Împreună, poveștile lor ne dezvăluie cele mai frumoase și mai neașteptate moduri în care cărțile ne pot influența destinul și ne arată că suntem cu toții mai strâns legați unii de alții decât ne-am fi putut imagina. (sursa litera.ro)
„ În anul în care Alice a împlinit nouă ani, o scriitoare a venit în vizită la școala ei. În ziua aceea, Alice a înțeles pentru prima oară – într-un fel care a fost totodată deprimant și teribil de fascinant – că oamenii scriau cărțile.”
Atât de mult mi-a plăcut acest roman încât, spre final, mi-am dorit să mai existe câteva pagini pe care să le mai pot citi. Erica Bauermeister are talentul de a crea personaje ce cu greu pot fi uitate, poveștile fiecăruia dintre ele simțindu-se cât se poate de reale și emoționante.
Titlul ales de editura Litera, „Perspective”, mi se pare extrem de potrivit pentru acest roman al cărui fir principal urmărește impactul pozitiv al cărții scrise de Alice, Theo, asupra mai multor personaje cu vieți, percepții, interese și preocupări cât se poate de diferite.
Fiecare personaj dintre cele la care ajunge cartea lui Alice are o poveste surprinzătoare și este interesant de observat modul în care această carte își face loc în existența fiecăruia.
„Există lucruri pe care nu le poți vedea până nu ești pregătit să le vezi.”
Lara lucrează ca asistentă în cadrul unei foarte importante agenții, Madeline Armstrong Literary, ce se ocupă cu publicarea viitoarelor bestselleruri, sarcina sa fiind, printre altele, citirea manuscriselor. Astfel, aceasta este prima care descoperă puterea romanului Theo și insistă să fie publicat, decizie ce va avea un impact mare asupra multor persoane, așa cum vom descoperi în continuare.
La un an distanță de la publicare, un actor a cărui carieră se apropie de final din cauza unei vești neașteptate, descoperă că poate continua să facă ce iubește fără a-și arăta chipul și devine astfel narator de cărți. În momentul în care romanul lui Alice este livrat la adresa lui, acesta începe să evolueze în moduri neașteptate și să se auto-descopere treptat.
Un an mai târziu, o artistă talentată din Washington încearcă să iasă din umbra unei mame dominatoare și să se conecteze cu adevărata sa pasiune, arta. Romanul Theo va face parte din povestea ei care, în mod surprinzător, o va inspira pe Alice după o lungă perioadă de doliu.
În anul 2013, în Florida, un scufundător profesionist își testează limitele în căutarea confirmării că în sfârșit își va fi mulțumit tatăl și va fi cel mai bun. Tyler are o poveste asemănătoare cu cea a lui Theo, însă, din fericire pentru el, acesta va descoperi romanul la momentul potrivit, iar deciziile sale viitoare vor fi bazate pe o doză de acceptare și iertare.
Povestea adolescentei Nola este una dintre preferatele mele. Aceasta descoperă romanul într-un moment în care dorința sa de a continua să lupte era singura care o ajută să supraviețuiască. Mi-a plăcut mult acest personaj pe care am avut surpriza de a-l regăsi mai târziu în carte. Nola este cea căreia i-am dorit să reziste și să reușească, sperând că-și va croi destinul pe care îl merită.
În anul 2016, librarul Kit descoperă romanul Theo, iar pentru el funcționează ca un semnal de trezire la realitate, la renunțarea unei vieți ghidate prin inerție și la asumarea și acceptarea propriilor decizii.
Povestea administratorului William a fost cea mai emoționantă dintre toate. După moartea soției acesta decide să accepte un job de paznic al unui oraș părăsit. Dorința sa de a fugi de oameni și a se izola este schimbată de mesajul lăsat de soția sa, spre finalul vieții, într-un mod inedit.
„Ca loc peste care dădeai din întâmplare, ar fi putut fi interesant. O descoperire. Dar acum, William stătea în mijlocul tăcerii, cu aerul încărcat de viețile abandonate.”
Un an mai târziu, romanul Theo îi va marca viața coordonatoarei de intimitate Juliet pe care o va ajuta să-și înțeleagă mai bine existența și fie conștientă de lucrurile care o fac cu adevărat fericită, iar, în final, ne vom reîntoarce în locul care a făcut posibil ca această carte să ajungă la cât mai mulți cititori, Madeline Armstrong Literary. Aici o vom descoperi pe Madeline, dar ne vom reîntâlni și cu câteva dintre personajele a căror crâmpeie de soartă am avut ocazia să o descoperim anterior.
Dacă v-am făcut curioși, găsiți cartea aici:
Despre autor
Erica Bauermeister este autoarea a cinci bestselleruri New York Times, inclusiv The Scent Keeper, The School of Essential Ingredients și cel mai recent, No Two Persons (Perspective). De asemenea, a scris o carte de memorii, House Lessons: Renovating a Life, și este coautoare a două ghiduri de lectură, 500 Great Books by Women și Let’s Hear It for the Girls. Cărțile sale au fost alese la Reese’s Book Club și Indie Next Picks și au fost publicate în peste douăzeci de țări. Locuiește în Port Townsend, Washington, împreună cu soțul ei și 238 de căprioare sălbatice.