Romanul „Come closer” a fost scris de Sara Gran în 2003 și, deși l-am descoperit de curând atrasă fiind de coperta superbă pe care o are, a fost ca o întâlnire cu un prieten vechi: mi-a reamintit de toate filmele de groază văzute în copilăria mea.
„There was no reason to assume anything out of the ordinary was going on. Strange noises in the apartment. Impulsive behaviour. Intense dreams. It wasn’t like everything went wrong all at once. Shoplifting. Fighting. Blackouts. There must be a reasonable explanation for all this.”
La prima vedere, Amanda are o viață liniștită și împlinită. Are o căsătorie fericită cu Ed, are cariera dorită, fiind arhitect cu un viitor promițător și are un apartament frumos pe care l-a decorat cu foarte mult entuziasm. Duce o existență liniștită de care se bucură și se scaldă într-o rutină plăcută pe care o împarte cu soțul ei.
Cu toate acestea, ca în viață, uneori apar și obstacolele pe care dacă le depășim cu răbdare, reușim să evoluăm datorită lecțiilor învățate. Obstacolul întâmpinat de Amanda însă pare mai greu de rezolvat sau depășit sau chiar de acceptat. Nici lecția nu este foarte clară.
Povestea începe cu o glumă proastă la birou făcută la adresa șefului, care îi este atribuită Amandei. Datorită faptului că se termină cu bine, este uitată fără prea multe întrebări existențiale, această alegând să nu piardă prea mult timpul gândindu-se la persoana care i-ar fi putut atribui această glumă.
Acasă, în apartamentul lor, Ed și Amanda încep să audă un sunet ca o bătaie, a cărei sursă nu o pot identifica exact, dar pe care îl pun pe seama conductelor vechi sau a vreunui șoarece care trăiește în pereți. Ca în orice poveste horror în care totul se leagă de un obiect sau un loc vechi, blocul lor era situat la marginea orașului într-o fostă zonă industrială transformată de curând în cartier rezidențial, locația fiind destul de pustie în prezent. Bizar este faptul că sunetul persista doar în prezența Amandei.
Într-o noapte, Amanda are un vis ciudat cu un ocean roșu și o plajă cu nisip stacojiu întunecat. În ocean era o femeie frumoasă cu ochi mari și negri ce se juca în valurile roșiatice, părul său lung și întunecat cu șuvițe murdare și încâlcite fiind în contrast cu întregul său chip.
Numele ei era NAAMAH, iar Amanda a îmbrățișat-o și a primit-o înăuntrul său datorită asemănării cu o prietenă imaginară din copilărie.
Noi, cititorii și fanii horror știm că acum v-a începe lungul șir de lucruri stranii și intuim că Naamah este un demon care se pregătește să o posede pe Amanda. Acesta din urmă însă, reacționează așa cum oricare dintre noi am reacționa în viața reală, ignorând.
„We could devote our lives to making sense of the odd, the inexplicable, the coincidental, but most of us don’t. And neither did I.”
Naamah, așa cum autoarea dezvăluie mai târziu, a fost cea de-a doua soție a lui Adam, prima fiind Lilith. Conform textelor cabalistice, Lilith fiind nepotrivită pentru Adam, atât din cauza originii sale, cât și a refuzului de a i se supune, a ales să se refugieze lângă Marea Roșie și a devenit mama tuturor demonilor. Dumnezeu văzând toate acestea, a hotărât să-i creeze lui Adam o nouă soție, pe care a numit-o Naamah, la a cărei naștere a putut să asiste și viitorul soț, pentru a-i fi îndeplinite toate cerințele. Dumnezeu a început cu oasele, apoi cu organele, apoi a continuat cu mușchii, sângele, iar când a terminat, Adam era așa de scârbit încât nu a vrut să aibă nici un fel de legătură cu Naamah.
Reputația ei de mamă feroce și mândră al cărei scop secundar, după seducție, de a elimina toți copiii care nu sunt ai ei, derivă din mai multe povești precum seducerea lui Adam, Geneza sau Regi 3:16, Înțelepciunea lui Solomon.
„In the doorway of the building was a small, pale woman with long black hair in a tight black dress. She was smoking a Midwood Medium, my favorite. The Satisfying Smoke.”
De-a lungul instalării acestei posedări, comportamentul Amandei se modifică treptat, ajungând astfel să facă tot felul de lucruri atipice pentru ea, care, în mod evident, îi afectează relația cu Ed.
Este ușor comic modul în care Amanda încearcă să afle dacă este sau nu posedată, completând un test într-o carte numită Demon Possesion Past and Present, lucru care mi-a amintit de quiz-urile din revistele din copilărie, în genul Bravo sau Popcorn, privind geanta potrivită în funcție de tipul personalității sau ce culoare a părului ar fi potrivită în funcție de momentul anului.
La un moment dat, Amanda decide că are probleme psihice și preferă chiar să meargă la psihiatru, decât să accepte un lucru atât de absurd precum acela de a fi posedat de un demon.
„Come closer” mi-a plăcut foarte mult, în special datorită faptului că finalul poate merge în două direcții diferite, care, deși sunt previzibile, cel corect nu poate fi intuit, ci doar descoperit. Mi-a plăcut că, deși este vorba despre o posedare demonică, ideea de a ne pierde mințile din cauza singurătății este un subiect real și total valid.
Cine știe, poate și biata de Neemah și-a pierdut mințile în urma traumei trăite cu Adam.
Dacă v-am făcut curioși, găsiți cartea aici:
Despre autor
Sara Gran este autoarea romanelor „The Book of The Most Precious Substance”, „Marigold”, „Dope”, „Come Closer”, „Saturn’s Return to New York” și a seriei „Claire DeWitt”. Lucrările sale au fost publicate în zeci de țări și în tot atâtea limbi. De asemenea, ea scrie pentru TV și film și ocazional scrie și eseuri, pamflete, tirade, mistere, profeții, și așa mai departe.
Născută și crescută în Brooklyn, acum locuind în California, Sara Gran a lucrat ca scriitoare, librar și colecționar de cărți pentru cea mai mare parte a carierei sale. (worldsbestdetective.com)
