„Până la urmă, în toate aceste vâltori și întorsături ale evenimentelor politice, economice și militare, care au luat cu ele nenumărate vieți, singura insulă statornică rămâne, în ciuda tuturor, spre uimirea unora, spre necazul altora, această poveste de dragoste – cea mai hulită, cea mai bârfită și, în secret, cea mai invidiată din istoria României.”
Una dintre cele mai controversate povești de dragoste ale secolului trecut, ce a luat naștere între noile granițe ale României Mari, trebuie să fi fost cea dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu.
În acest roman, „Regele și duduia”, contrar așteptărilor unora dintre cititori, scopul Tatianei Niculescu nu a fost acela de a dezbate situația politică a vremii respective, ci de a evidenția, cu ajutorul dovezilor, modul în care dragostea celor două personalități a impactat și a fost impactată de schimbări politice interne și externe.
Eu l-am perceput ca fiind un roman biografic, al cărui scop a fost acela de a prezenta această poveste de dragoste dintr-o poziție obiectivă, fără a-i lipsi elementele unei biografii romanțate pentru care autoarea este, de altfel, cunoscută.
Despre copilăria Elenei Lupescu nu cunoșteam foarte multe, așa încât, am apreciat abordarea autoarei de a începe cu explicarea rădăcinilor acesteia, cu scopul de a ne oferi o imagine completă asupra copilăriei sale. Aflăm astfel că Elena provine dintr-o familie de evrei, care, pentru a se adapta antisemitismului vremii, își schimbă numele și trec la religia ortodoxă; astfel aceasta va fi botezată la biserica ortodoxă și va fi evreică doar din punctul de vedere al istoriei și tradițiilor familiei sale. Familia Lupescu, în primii ani de viață ai Elenei, își mută des reședința, având ca scop principal dezvoltarea afacerilor, iar contactul, pe de o parte, cu creștini de toate confesiunile, iar pe de altă parte, cu multitudinea de limbi vorbite precum ebraica, româna, germana, franceza, poloneza sau maghiara, va contribui, fără îndoială, la conturarea personalității Elenei.
„Iașiul copilăriei lor e un mozaic de etnii și de meserii. În saloanele micii burghezii și ale boierimii se vorbește franțuzește, casele în care locuiesc sunt spațioase și mobilate cu bun-gust austriac, orașul e plin de tineri, de parcuri, de magazine franțuzești, germane, evreiești, grecești și de prieteni și rubedenii care se strâng cu orice prilej ca să schimbe păreri și bârfe despre cele mai fierbinți evenimente ale momentului și să etaleze rochii, coafuri și costume la modă în Europa Occidentală.”
La vârsta de optsprezece ani, Elena se va căsători cu primul ei soț, Ion Tâmpeanu, în vârstă de treizeci și patru de ani, căpitan decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler. După suferința provocată de pierderea a doi copii, Elena începe să aibă diverse idile, căsătoria lor degradându-se rapid. Probabil că în momentul în care Elena se maturizează, ajunge să conștientizeze că nu are atât de multe în comun cu Ion Tâmpeanu, ajungând, în cele din urmă, să divorțeze.
„Pentru el, ea este ceea ce se cheamă o soție-trofeu.”
În timp ce Elena Lupescu era căsătorită de numai șase luni cu Ion Tâmpeanu (anul 1918), Carol le trimite părinților o telegramă de înștiințare: căsătorit cu Zizi Lambrino. Din fericire pentru el, căsătoria a fost anulată aproximativ două luni mai târziu, „din romantismul temerar al aventurii lui sentimentale” rezultând un copil, Carol Mircea, ce nu va fi recunoscut de familia regală.
Mai târziu, în primăvara anului 1921, cuplul proaspăt căsătorit format din principele moștenitor Carol și fiica regelui Constantin I al Greciei și a reginei Sofia a Prusiei, principesa Elena, se vor muta în Sinaia, iar în cursul aceluiași an se va naște primul lor copil, care va primi numele de Mihai.
Situația începe să se complice în momentul în care Elena Lupescu și Carol s-ar fi întâlnit. Deși nu se cunosc exact circumstanțele, autoarea pare să fi găsit cel puțin patru scenarii posibile ale acestei prime întâlniri.
La aproximativ patru ani de la căsătoria cu principesa Elena, Carol și Elena Lupescu formau deja un cuplu, el fiind căsătorit, iar ea proaspăt divorțată. Deși în condiții normale, vorbind despre oameni obișnuiți, această situație poate părea imorală, când vorbim de principele moștenitor Carol, viitor rege, lucrurile sunt de-a dreptul revoltătoare.
Toată lumea se opune acestei relații și poate chiar acest lucru a fost cel care a susținut-o la început. Ideea de „noi doi împotriva lumii” poate fi extrem de incitantă pentru doi tineri îndrăgostiți. Carol ajunge atât de departe încât acceptă să renunțe la tron, dar se răzgândește în momentul în care regele Ferdinand își pierde viața, iar micul Mihai va trebui urcat pe tron.
„Perspectiva neașteptată a morții tatălui său și a urcării pe tron a fiului său de cinci ani îi va fi adus lui Carol în față spectrul totalei ratări.”
Carol se va întoarce, între timp, în țară pentru a prelua puterea, iar Elena Lupescu va rămâne pentru o perioadă departe de el. Scrisorile de dragoste, dintre cei doi, prezente în această carte nu fac decât să întărească ideea puternicei iubiri dintre cei doi. Loialitatea, afecțiunea, dar și dorința ce reies din aceste schimburi de dovezi amoroase dezvăluie o dragoste dusă până la obsesie, fără de care niciunul dintre cei doi nu ar fi putut exista. La un moment dat, am simțit că mă strecor pe gaura cheii unei uși, pe bună dreptate, zăvorâte special pentru a conține o pasiune mistuitoare.
„Dacă n-aș avea pozele tale, care mă însoțesc peste tot și eterna-mi țigară, m-aș simți cu totul și cu totul singur.”
Evenimentele de la urcarea pe tron al lui Carol și până la abdicarea sa vor reprezenta adevărate obstacole ce vor fi uneori dificil de trecut. Cu toate acestea, dragostea dintre cei doi îi va călăuzi și le va fi baza unei căsătorii fericite împreună.
Mi-a plăcut această carte, am aflat câteva lucruri noi despre Carol, unele interesante, altele destul de intime din relația sa cu Elena Lupescu, însă cumva titlul nu reflectă în totalitate conținutul cărții: „Regele și duduia. Carol II și Elena Lupescu. Dincolo de bârfe și clișee”. În mod cert, există pasaje întregi în carte ce pot trece lejer la categoriile de „bârfă” sau „clișeu”, poate neavându-i ca subiect pe cei doi, dar sigur făcând referire la alte persoane din viața lor.
Cartea are acest magnetism specific romanelor autoarei, încât îți este greu să te dezlipești de ea, iar structura este una bine aleasă. Mi-ar fi plăcut să conțină mai multe informații privind perioada de după 1940 și poate o analiză a celor două personalități la un nivel mai profund.
Sunt curioasă ce părere veți avea despre această carte. Aștept impresiile voastre în secțiunea de comentarii.
Găsiți cartea aici:
Despre autor
TATIANA NICULESCU este scriitoarea care a impus în literatura română contemporană genul biografiei.
A publicat volumele Singur: Viața lui Mihail Sebastian (Humanitas, 2022); Nepovestitele iubiri: 7 minibiografii sentimentale (Humanitas, 2021); Seducătorul domn Nae: Viaţa lui Nae Ionescu (Humanitas, 2020, tradusă în italiană); Regele și Duduia: Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (Humanitas, 2019); Ei mă consideră făcător de minuni: Viaţa lui Arsenie Boca (Humanitas, 2018); Mistica rugăciunii și a revolverului: Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu (Humanitas, 2017, 2021, tradusă în poloneză); Mihai I, ultimul rege al românilor (Humanitas, 2016, 2020, 2022); Regina Maria: Ultima dorinţă (Humanitas, 2015, 2016, 2018, 2020); Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006, 2008, 2021, Polirom 2012; piesă de teatru în regia lui Andrei Șerban, cu premiera la New York în 2007, și film premiat la Cannes în 2012, în regia lui Cristian Mungiu, cu titlul Dincolo de dealuri; cartea a fost tradusă în italiană), Nopţile Patriarhului (Polirom, 2009, Humanitas, 2019), Povestea domniţei Marina și a basarabeanului necunoscut (Polirom, 2013), Tăierea fecioarelor (Humanitas, 2018, ed. a doua), Brâncuși contra SUA, piesă de teatru (ebook, Humanitas, 2021).
A coordonat volumele colective Iubirea din oglindă: Despre sex și identitate (Humanitas, 2017) și Cartea întâmplărilor: Mistere, ciudăţenii, uimiri (Humanitas, 2019) și a îngrijit volumul Maria, regina României, Gânduri pentru vremuri grele (Humanitas, 2020).
Traduceri: Fundamentele lumii fizice de Frank Wilczek; De ce, Doamne? O radiografie a suferinței de C.S. Lewis; Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus și Isus Mirele: Cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor de Brant Pitre.
Între 1995 și 2008, Tatiana Niculescu a fost redactor și realizator de programe, iar apoi redactor-șef la secția română a postului de radio BBC World Service, la Londra și București. (sursa humanitas.ro)
