„Fata mecanică” a Annei Mazzola reprezintă povestea a trei femei din clase sociale diferite, legate între ele printr-un secret surprinzător, învăluit de elemente fantastice, într-un Paris al mijlocului de veac al XVIII-lea.
De la perioadă, la personaje și poveste, „Fata mecanică” nu te lasă pradă plictiselii, ci te captivează în așa măsură încât nu o poți lăsa din mână până nu-i deslușești misterele.
Sinopsis
Paris, 1750. Păsările cad înghețate din cer, iar orașul e amorțit de un ger cumplit. Săracii, pribegii și nefericiții care își duc cu greu zilele pe străzile pline de miasme – le bas peuple – sunt în așteptarea unui prilej de a da glas mâniei lor, iar Ludovic al XV-lea are ambiția ca domnia lui să o depășească în strălucire pe cea a ilustrului său străbunic. Madelaine are și ea un vis: să-și salveze nepotul de mizerie și viciu. Ajunsă în casa unui bizar ceasornicar, cameristă a nu mai puțin neobișnuitei lui fiice, Véronique, ea va trebui să-și ascundă cu dibăcie trecutul, intențiile și chiar sentimentele. Este doctorul Reinhart, stăpânul ei, un geniu al mecanicii și-al anatomiei, sau e înrobit forțelor răului? De răspunsul pe care va reuși să-l dea Madelaine depind nu numai viața ei și cea a firavului său protejat, ci chiar liniștea marchizei de Pompadour și, în ultimă instanță, a Franței. (sursa humanitas.ro)
Mărturisesc! M-a atras coperta într-o proporție foarte mare și m-a intrigat atât titlu, cât și sinopsisul, acestea fiind motivele inițiale pentru care am ales această carte. Ca de fiecare dată, nu mă ghidez după ratinguri sau alte păreri, prefer să descopăr eu însămi cartea și să trag propriile-mi concluzii. Așadar, vă invit să descoperiți părerea mea despre „Fata mecanică”.
Înainte să trecem la recenzia propriu-zisă, aș dori să analizăm puțin perioada în care are loc acțiunea romanului „Fata mecanică”, începând cu suveranul Franței la momentul respectiv.
Ludovic al XV-lea al Franței, cunoscut și sub numele de Ludovic cel Bun (Louis le Bien-Aimé), a fost rege al Franței și Navarei între 1715 și 1774. El a fost strănepotul lui Ludovic al XIV-lea și a domnit timp de 59 de ani, fiind unul dintre cei mai longevivi regi ai Franței. Ludovic al XV-lea a fost numit „cel Bun” datorită popularității sale în rândul poporului francez în primele decenii ale domniei sale. Cu toate acestea, mai târziu în domnie, el a fost criticat pentru gestionarea ineficientă a problemelor sociale și economice, precum și pentru implicarea în războaiele europene costisitoare, lucru ce a dus în mod indirect la revoluția franceză din 1789.
Jeanne Antoinette Poisson, cunoscută sub numele de Madame de Pompadour, a devenit amanta lui Ludovic al XV-lea în 1745 și a deținut o mare influență asupra vieții politice și culturale a Franței în acea perioadă. Ea a fost o susținătoare a artelor, a științei și a filantropiei și a influențat deciziile politice ale regelui într-o mare măsură. Relația lor a fost una dintre cele mai cunoscute și controversate ale vremii lor și a avut un impact semnificativ asupra politicii și societății franceze. Madame de Pompadour a reușit să-și păstreze influența și puterea până la moartea sa în 1764.
În jurul anului 1750, Franța se afla într-o perioadă de tranziție și schimbare. Economia franceză era afectată de o serie de probleme, inclusiv datorii mari ale statului, cheltuieli excesive ale coroanei și o administrație ineficientă a finanțelor publice. Aceste probleme au pus presiune asupra populației, mai ales asupra claselor sociale inferioare și a țăranilor, care sufereau de sărăcie și foamete.
În același timp, în sfera politică, autoritatea regală era tot mai contestată, iar monarhia absolută începea să fie pusă sub semnul întrebării de către diferite grupuri de gândire critică. Corupția și incompetența în administrarea afacerilor statului au subminat și mai mult autoritatea regală.
Cultura și societatea franceză erau, de asemenea, în plină schimbare în această perioadă. Iluminismul și alte mișcări intelectuale aduceau idei noi despre libertate, egalitate și drepturile omului, care aveau să influențeze în mod semnificativ viitorul țării.
În ansamblu, Franța la 1750 era o țară în pragul unor mari transformări sociale, politice și culturale, pregătind terenul pentru evenimentele dramatice care aveau să urmeze în deceniile următoare, inclusiv Revoluția Franceză.
Madeleine este prima femeie pe care o descoperim la începutul acestui roman. Fiind nevoită, după moartea tatălui ei, să-și vândă trupul, Madeleine ascunde foarte multe traume la care a fost supusă de propria-i mamă. Matroană a propriului bordel, Geneviève Chastel este descrisă ca fiind o femeie lipsită de dragoste pentru cele trei fiice ale sale, amenințând să le trimită pe străzi dacă le scade valoarea și nu reușesc să mai aducă venituri. Madeleine simte această presiune, în mod special, din cauza faptului că ultimele incidente au împiedicat-o să mai producă bani, iar grija față de fiul surorii sale moarte este singura care o mai motivează să reziste într-o lume lipsită de refugii.
Viața acesteia se va schimba în momentul în care i se propune să fie informatoare a poliției (mouche) în casa misteriosului ceasornicar Reinhart. Aici Madeleine o va întâlni pe Véronique, a doua prezență feminină importantă a acestui roman.
După copilăria petrecută la mănăstire, orfană de mamă, Véronique se întoarce în casa tatălui său la șaptesprezece ani, iar evenimentele ce vor urma o vor transforma dintr-o tânără naivă și copilăroasă, într-o femeie spirituală și încrezătoare. Fiind curioasă de invențiile tatălui său, Véronique își dorește să învețe secretele meseriei acestuia, împărtășindu-i pasiunea pentru automate. Legătura dintre aceasta și Madeleine începe să se consolideze pe măsura trecerii timpului, capacitatea de înțelegere a lucrurilor a lui Véronique fiind elementul care le va aduce împreună. Madeleine are la început o părere greșită despre Véronique, pe care și-o va schimba ulterior.
Cea de-a treia femeie a cărei soartă este legată de a celorlalte două este, după cum probabil ați ghicit deja, Jeanne, marchiza de Pompadour. În încercarea de a-l proteja pe rege de latura sa macabră, dar și de anumite decizii luate din imaturitate, precum și din dorința de a-și consolida poziția și puterea la curte, marchiza va încerca să descopere toate secretele lui Ludovic al XV-lea. În ciuda tuberculozei care o chinuie și a rivalilor care-i doresc moartea socială, marchiza se dovedește a fi un inamic greu de învins, dar nu fără sacrificii. Salvarea sa va fi dată de revelația pe care o va avea privind modalitatea de a-și păstra puterea. În acest caz, inteligența va câștiga în detrimentul frumuseții carnale.
„…nu era timp de odihnă la Versailles, caruselul aurit unde trebuia mereu să organizeze serate sau balete, să urmărească îndeplinirea proiectelor arhitecturale, să scrie scrisori și să facă impresie bună demnitarilor; să se pună bine cu regina, delfinul și delfina, cu fiicele regelui și încă vreo sută de persoane care o urau. Unde erai judecat după haine, familie, avere, maniere și unde, orice ai fi făcut, nu era lăsată să uite că e fata unui escroc scăpătat.”
Foarte interesant de observat este modul în care autoarea a reușit să capteze atmosfera mijlocului de secol al XVIII-lea, atât pe străzile lipsite de speranță ale Parisului, cât și pe coridoarele pline de bogăție ale palatului Versailles. Alăturarea celor două locuri nu face decât să accentueze lipsa de speranță a locuitorilor Parisului.
Prin ochii lui Véronique, Parisul pare pierdut:
„Simți duhoarea dejecțiilor, a morții și a trupurilor nespălate, atinse cu mâna vopseaua scorojită și ușile ruginite, simți sub tălpi moliciunea resturilor putrezite. Văzu femei așezate în pragul ușilor, curățând păstăi de mazăre sau cosând; bătrâni cu obraji ridați trăgând din pipe de argilă sau privind în gol. Din când în când văzu copii desculți jucându-se cu cercuri de lemn și începu să recunoască pe fețele lor supte acea expresie încordată care îi făcea să pară mai bătrâni decât erau, semnul de netăgăduit al foamei, al stomacului niciodată plin.”
În momentul în care Madeleine pășește în Versailles, ea observă deosebirile de clasă și opulența acestui palat, accentuându-se însă ideea de scenetă sau decor fals, pe când le bas peuple (sărăcimea) de pe străzile mizere ale Parisului oferă mai multă autenticitate.
„Cam așa își închipuise Madeleine că e când intri într-o țară străină sau poate în altă lume. Toți cei din jur, de la curtenii care mergeau printre copacii portocalii la femeile care se plimbau braț la braț, făceau pași atât de mici și ușori de ziceai că alunecă pe roți nevăzute. Aveau crinoline mari cât o trăsură și părul pudrat alburiu le era ridicat atât de sus că erau cu un cap mai înalte decât orice locuitor al Parisului.. În timp ce mergeau zări saloane sclipitoare, galerii aurite, tablouri în rame bogate.. Totul era frumos, dar… peste tot mirosea urât… întreg palatul duhnea ca și cum sub parfumuri și flori se ascundea putreziciunea.”
Întregul roman, deja interesant mulțumită personajelor și a cadrului ales, este învăluit de realism magic tocmai datorită a ceea ce reprezintă „Fata mecanică” și a misterului din jurul acesteia. Eu am intuit ce va urma până într-un punct, însă finalul a fost neașteptat.
Mi-a plăcut faptul că romanul este scris din punctele de vedere ale celor trei femei din clase sociale diferite; acest lucru ajută cititorul să-și facă o idee privind viața pe care o duceau oamenii la vremea respectivă. Încă de la început am intuit că Jeanne este madame de Pompadour și, din acel moment, am realizat că aceasta va fi o carte pe gustul meu. Descrierile străzilor Parisului și a grădinilor și coridoarelor palatului Versailles, mi-au dat senzația că mă plimb eu însămi prin ambele locații, Anna Mazzola reușind să redea aceste cadre oferindu-i cititorului senzația că el însuși observă aceste locuri, fără intermediar.
Fiecare dintre cele trei femei demonstrează istețime prin capacitate de a înțelege lumea din jurul lor și de a se adapta.
În mod cert, această carte are un ton feminist, într-o perioadă definită de reguli patriarhale în care puterea femeilor stătea în răbdare, inteligență, negociere, comunicare și manipulare. Este interesant de observat cum femeile, în ciuda tuturor obstacolelor, reușesc să găsească soluții care să le asigure supraviețuirea, pentru situații străine minților bărbaților de la acea vreme.
În cazul în care v-am stârnit interesul, găsiți cartea aici:
Despre autor
Anna Mazzola este o scriitoare de ficțiune istorică și gotică. Al treilea său roman, „Fata mecanică” a cărui acțiune este setată în Paris, la mijlocul secolului al XVIII-lea, a fost alegerea Sunday Times Historical Fiction a anului 2022. Romanul ei de debut, „The Unseeing”, a câștigat premiul Edgar Allan Poe. Cel de-al patrulea său roman, „The House of Whispers”, publicat în aprilie 2023, este o poveste cu fantome, cu acțiunea într-o Italie fascistă.
Anul acesta, Anna Mazzola a decis să abordeze și genul thriller, publicând sub numele de Anna Sharpe.
În plus față de a fi autor, Anna este avocat specializat în drepturile omului și justiție penală, lucrând îndeaproape cu victime.
Anna Mazzola locuiește în sudul Londrei, împreună cu soțul și cei doi copii, un șarpe și o pisică. Adoră să audă părerile cititorilor săi și să păstreze contactul cu aceștia pe Goodreads sau pe rețelele de socializare. (sursa annamazzola.com)
