Cu complexitatea sa psihologică și pe fundalul unei Franțe post-revoluționare, „Roșu și Negru” de Stendhal oferă o incursiune plină de intrigi în lupta pentru putere, pasiune și identitate, într-o lume plină de contradicții sociale și personale.
Povestea ne poartă prin labirintul vieții lui Julien Sorel, un tânăr ambițios și inteligent, hotărât să se ridice deasupra condiției sale modeste și să-și croiască un drum către înalta societate. Caracterizat de idealuri mărețe și de o ambiție aprigă, Julien se confruntă cu o lume ostilă și plină de prejudecăți, unde regulile jocului social sunt greu de înțeles și de acceptat.
Cu o inteligență ascuțită și ambiție ieșită din comun, Julien se angajează ca preceptor în casa domnului de Rênal, primarul local. Aici, el se îndrăgostește de soția acestuia, Madame de Rênal. Julien reușește să își facă loc în societatea locală, dar intră într-o relație complicată cu Madame de Rênal, acțiune ce are consecințe dramatice pentru amândoi. După o serie de evenimente tensionate și trădări, Julien se mută la Paris, unde ia contact cu înalta societate a vremii.
În capitala Franței, Julien se implică în intrigile politice și în jocurile de putere, căutând să își îndeplinească ambițiile personale. Însă drumul său este presărat cu obstacole și conflicte interioare, iar el se confruntă cu consecințele alegerilor sale morale și politice.
Încă de la începutul romanului, autorul trasează regulile vieții dintr-un oraș mic precum Verrières, în care, motto-ul locuitorilor este: A ADUCE UN VENIT. Acest argument este cel hotărâtor în acest oraș, sugerând astfel ideea că orice acțiune este justificată și susținută de motivația banului. Dată fiind această regulă care planează asupra locuitorilor ca un nor cenușiu, putem înțelege de unde vin pornirile lui Julien de a-și dori mai mult: „Cine ar fi putut ghici că sub acest chip de fată, atât de palid și de blând, se ascundea o hotărâre de nestrămutat de a muri mai bine de mii de ori decât a nu face avere!”. Nutrea o simpatie pentru Napoleon, dar nu datorită politicii sau a ideilor sale, ci datorită renumelui, a succesului, a poziției sociale. Se compara des cu Napoleon și își hrănea orgoliul folosindu-se de asemănările dintre condițiile sociale inițiale ale amândurora: „Erau mulți ani de când Julien nu-și petrecea poate nici o oră din viață fără să-și spună că Bonaparte, obscur locotenent lipsit de avere, devenise stăpânul lumii doar cu sabia sa.”
Relația cu tatăl și cu frații săi spune multe despre tânărul Sorel. Pentru moș Sorel, care se ghida după aceeași lege ca și restul locuitorilor din Verrières, Julien era neadaptatul familiei, „un pirpiriu ce nu putea face față unor munci fizice grele, fiind în această privință atât de diferit de frații săi”. Neînțelegerile dintre el și frații săi și nevoia lui Julien de a fi acceptat, aprind în el dorința de a-și găsi locul, de a aparține unei familii cu care să aibă mai multe în comun, el considerând uneori că ar putea fi copilul de viță nobilă al unui tată necunoscut.
Tocmai nevoia de a fi acceptat și de a se integra stă la baza dorinței sale de a face parte din alte clase sociale, în mintea sa conturându-se ideea că atât timp cât ai o situație și ai bani poți avea acces la un alt tip de oameni, mai puțin ignoranți.
De-a lungul romanului, Julien trece prin tot felul de conflicte interioare declanșate, pe de o parte, de dorința sa de a-și face un renume și de a se îmbogăți, iar, pe de altă parte, de alegerea unei vieți simple, în care iubirea să fie mai importantă decât banii. Neavând încredere în el, se îndoiește de orice urmă de prietenie sau de iubire arătată, punând des la încercare aventura sa cu Madame de Rênal. Proveniența sa modestă, lipsa încrederii în sine și, deși inteligent, încercarea de a fi mereu la înălțimea celor din jur, vor fi adevăratele piedici pe care și le va pune Julien până la final.
În cele din urmă, va vedea lucrurile așa cum sunt, ipocrizia și incultura celor la a căror viață râvnea, apărându-i ca o ultimă revelație:
„Pe măsură ce aș fi ajuns să nu mai fiu înșelat, atât de mult, de aparențe, își spunea el, aș fi văzut că saloanele populate din Paris sunt populate fie de oameni cumsecade, ca tata, fie de niște șarlatani isteți, ca ocnașii ăștia. Au dreptate, niciodată cei din saloane nu se trezesc dimineața cu cumplitul gând: Ce-o să mănânc azi? Și ce se mai laudă cu cinste lor! Și, chemați să facă parte din juriu, îl condamnă cu mândrie pe cel care a furat un tacâm de argint pentru că simțea că leșină de foame.”
Ceea ce este interesant de observat în modul în care Stendhal narează acest roman este faptul că el creează protagonistul, ale cărui calități și defecte sunt evidențiate, atât prin intermediul relațiilor cu cei din jur, care nu sunt dintre cele mai bune, cât și prin intermediul gândurilor proprii. În ochii lui Stendhal, Julien Sorel nu este acel erou ale cărui experiențe îl vor transforma în cea mai bună variantă a sa, dimpotrivă, autorul are momente dese în care nu-l simpatizează pe Julien și dă senzația că el nu e atotștiutor, ci doar un observator, ca și noi: „Mărturisesc că slăbiciunea de care Julien dă dovadă în acest monolog nu îmi dă o prea bună părere despre el.” Povestea pare că se inventează pe parcurs și tocmai aceasta este frumusețea acestei cărți; cu excepția unui mic detaliu redat la începutul cărții, nimic nu relevă viitorul lui Julien.
Stendhal descrie romanul „Roșu și negru” într-un mod foarte frumos:
„Ei, domnule, un roman este ca o oglindă plimbată pe drumul mare. Uneori, îți arată seninul cerului, alteori, noroiul din băltoacele de pe drum. Și dumneata îl acuzi de imoralitate pe cel ce duce oglinda în spinare! Oglinda lui nu face decât să-ți arate noroiul, și dumneata acuzi oglinda! Acuză mai degrabă drumul unde se află băltoaca, ba și mai bine încă, pe inspectorul de la drumuri, care lasă apa să zacă acolo.”
Deși autorul afirmă, la un moment dat, că nu-și va face personajele să abordeze teme politice, pe măsură ce parcurgem această carte, descoperim detalii care relevă situația politică din Verrières, Besançon, Paris și chiar și Franța. Aceste detalii istorice nu fac decât să accentueze ipocrizia și patetismul anumitor personaje.
Relația sa cu Mathilde nu este bazată pe vreo pasiune mistuitoare, ci pe jocuri de putere și strategii, pe rațiune și pe dorința de a controla. Julien depune eforturi pentru a demonstra că este demn de Mathilde, că lipsa statutului nu reprezintă cel mai mare obstacol în calea unei posibile iubiri, iar Mathilde este genul fetei bogate plictisite care caută o nouă pradă pe care s-o chinuie. Este interesant de observat că, pentru Julien, motivația acestei pasiuni nu se baza decât pe amorul propriu, deși acesta va reuși să vadă lucrurile cu claritate mult mai târziu. Mathildei, în schimb, deși sigură pe inteligența și pe frumusețea sa, aroganța îi va întinde cea mai mare capcană.
„în ochii ei voi fi un laș. Și voi pierde nu numai persoana cea mai strălucită din înalta societate, așa cum spuneau toți la balul domnului duce de Retz, dar și plăcerea divină de a vedea cum îl sacrifică pentru mine pe marchizul de Croisenois, fiul unui duce care va fi el însuși duce… Niciodată un biet pârlit ca mine, azvârlit de soartă atât de jos, nu va mai da peste o asemenea ocazie…”
„Roșu și Negru” de Stendhal este romanul meu preferat datorită faptului că a influențat puternic atât literatura secolului al XIX-lea, cât și pe cea contemporană, aducând astfel contribuții semnificative în dezvoltarea romanului modern și în înțelegerea complexității umane și sociale în literatură.
Dacă vă doriți să citiți acest roman, îl puteți găsi aici:
Despre autor
Stendhal este pseudonimul literar al lui Marie-Henri Beyle, unul dintre cei mai importanți romancieri francezi din secolul al XIX-lea.
Biografie: Stendhal s-a născut la 23 ianuarie 1783 în Grenoble, Franța, și a murit la 23 martie 1842 în Paris. A trăit într-o perioadă tumultuoasă în istoria Franței, marcată de Revoluția Franceză și ascensiunea și căderea lui Napoleon Bonaparte.
Opera literară: Stendhal este cunoscut în principal pentru romanele sale, printre care cele mai cunoscute sunt „Roșu și negru” („Le Rouge et le Noir”) și „Mănăstirea din Parma” („La Chartreuse de Parme”). Operele sale sunt recunoscute pentru analiza psihologică profundă a personajelor și pentru abordarea narativă originală.
Influențe și stil literar: Stendhal a fost influențat de filozofia iluministă și de ideile revoluționare ale timpului său. Stilul său literar se caracterizează prin observații precise asupra comportamentului uman, ironie subtilă și analiză introspectivă.
Contribuții la literatură: Stendhal este considerat unul dintre pionierii romanului psihologic și realist. Operele sale au influențat profund literatura europeană ulterioară și au inspirat scriitori precum Marcel Proust și Fyodor Dostoevsky.
Viața personală: Stendhal a avut o viață agitată și a călătorit mult prin Europa. A fost implicat în afaceri diplomatice și a trăit perioade de exil în Italia și Elveția. Relațiile sale personale au fost complicate, iar viața sa privată a fost marcată de solitudine și conflicte interioare.
Aici puteți descoperi alte articole: andreeajuvina.ro
