Anca VIERU este absolventă de politehnică şi are un master în comunicare. A publicat în volumele colective Moş Crăciun & co. (Editura Art, 2013) şi Ficţiuni reale (Editura Humanitas, 2013), proiect iniţiat de Florin Piersic jr. În anul 2015 i-a apărut la Editura Polirom volumul de proză scurtă Felii de lămâie, nominalizat la premiile revistei Observator cultural şi reeditat în 2018 în colecţia Top 10+. A mai publicat, tot la Editura Polirom, romanul Spulberatic (2018) şi volumul de proză scurtă Fără poză de profil (2022), nominalizat la Premiile Sofia Nădejde. I-au apărut povestiri şi fragmente de roman în revistele iocan şi Familia. (sursa polirom.ro)
Am descoperit „Pallady. Ulise legat de catarg” cu ocazia ultimei întâlnirii a anului 2023 aparținând clubului de carte moderat de Emilia Chebac, la care a participat și autoarea, Anca Vieru. Ca de fiecare dată, alegerea lecturii s-a dovedit a fi absolut minunată. Descoperirea acestei biografii romanțate nu doar că mi-a îmbogățit cultura generală privind viața unui pictor român despre care cunoșteam destul de puține, ci mi-a amplificat dorința de a afla mai multe despre diverse curente artistice abordate de pictorii români.
Deși pictura lui Pallady nu mi-a vorbit de la bun început, descoperindu-l prin intermediul Ancăi Vieru, am început nu doar să înțeleg, ci să și nutresc sentimente de admirație față de acest om interesant.
Autoarea îi construiește caracterul folosindu-se de calități, dar o face și prin intermediul defectelor, ambele fiind relatate prin diferite întâmplări aparținând mai multor surse. Acest lucru nu face decât să-i adauge greutate personajului Pallady, alegerea de a-l admira sau iubi fiind a cititorului.
De-a lungul acestei lecturi, cititorul are ocazia, în plus față de informațiile despre Pallady și arta sa, de a descoperi scurte cadre ale locurilor prin care acesta trece.
„Dresda acelei vremi era un oraș în care barocul îți lua ochii: palate și biserici, grădini și fântâni, toate îi atrăgeau privirea cu arabescurile și încărcătura detaliilor, cu formele curbe și culorile puternice ale picturilor de pe tavane.”
Aflam, de asemenea, lucruri interesante despre stilul său vestimentar, atemporal și complet ieșit din comun.
„Înalt și suplu, cu păr rebel și barbă deasă, purta pălărie cu boruri late și lavalieră și fuma pipă…cu nelipsitul baston cu mâner de fildeș sau, în zilele ploioase, cu umbrela terminată în cap de rață.”
Cu Matisse, care deși avea un stil diferit de cel al lui Pallady, a rămas prieten până în ultima clipă a vieții. În timpul războiului, au continuat să corespondeze, cea mai interesantă scrisoare fiind cea în care Matisse îi trimite o fotografie alb-negru a tabloului Le Rêve (Still Life with Sleeping Woman), împreună cu instrucțiuni de colorare, astfel încât Pallady să-și poată face o impresie asupra tabloului.
Viața amoroasă a lui Pallady nu a fost lipsită de pasiune. Logodit fiind cu Alisa Vidrașcu, sora prietenului său din copilărie, Pascal Vidrașcu, Pallady alege să rupă această logodnă pentru că, așa cum se va dovedi, ispitele Parisului vor fi prea mari pentru un pictor tânăr și plin de viață. Două mari iubiri ale vieții sale vor fi, Jeanne Diamandi, cu care se va căsători, și Yvonne Cusin, cu care își va petrece restul vieții.
Este interesant de remarcat înclinația spre a picta nuduri feminine, astfel că, la un moment dat, în România devenise o modă să deții un nud al lui Pallady. Criticii au observat că la Pallady, femeile aveau rar ochii evidențiați, aceștia fiind redați doar prin câteva tușe. Motivele ar putea fi multe, însă putem presupune că pictorul a vrut să redea o stare, un moment și nu o persoană anume.
„Pictura e o artă extrem de dificilă, o artă precisă. Uite, de pildă, în literatură, când citești o carte, chiar dacă întâlnești pagini mai slabe, la sfârșit rămâi cu impresia lucrurilor bune care te-au impresionat…În pictură însă nu merge cu impresii vagi. Aici ai lucrarea în față și orice defect e vizibil, îl contempli în voie și nu poți face abstracție de el.”
Mi-a plăcut tare mult această biografie și o recomand cu drag, iar în ceea ce o privește pe Anca Vieru, de abia aștept să descopăr atât cărțile deja publicate, dar și pe cele ce vor urma să apară.
Dacă sunteți interesați, puteți găsi cartea pe:
Dacă doriți să citiți și alte articole, le puteți accesa aici: andreeajuvina.ro