Scris în ultimii ani din viața lui Roberto Bolaño, 2666 reprezintă vârful absolut al unei cariere literare prodigioase, un roman total care reușește să creeze ceea ce puține cărți au realizat în istoria literaturii: o frescă gigantică ce reprezintă Iadul. Așezat sub cuvintele enigmatice ale lui Charles Baudelaire, „o oază de oroare într-un deșert de plictiseală”, 2666 îmbină destinele unor personaje unite doar de căutarea unui scriitor enigmatic și le așază pe fundalul unui oraș mexican ficțional, Santa Teresa, un adevărat tunel spre infern. (sursa edituratrei.ro)
Am început să citesc această carte datorită Clubului de Carte al Emiliei Chebac ale cărei alegeri mă inspiră întotdeauna, discuțiile de la club oferindu-mi de fiecare dată perspective noi asupra literaturii, artei și vieții.
Mărturisesc că, atunci când am început romanul lui Bolaño nu am știut la ce să mă aștept, nu am văzut prea multe recenzii pe Instagram, iar scurta descriere a romanului nu mi-a dat prea multe de înțeles și în niciun caz nu m-a pregătit pentru ce a urmat.
2666 este un roman masiv, împărțit în cinci părți distincte, fiecare având o narațiune proprie, dar toate fiind legate subtil printr-un mister central: disparițiile și crimele nerezolvate ale unor femei dintr-un oraș de frontieră din Mexic. Romanul explorează teme complexe precum violența, obsesia, pierderea și haosul lumii moderne. De-a lungul celor cinci părți, cititorul este purtat prin diverse spații geografice și mentale, de la investigațiile unui grup de critici literari în Europa, la brutalitatea fără sens din deșertul mexican.
Un lucru interesant pe care l-am aflat despre acest roman a fost faptul că inițial Bolaño a dorit să publice fiecare dintre cele cinci părți separat, nu într-un singur volum. În final, nu se știe exact dacă înainte să moară a luat decizia că publicarea sub forma unui singur roman va avea un impact mai mare sau dacă editura a luat decizia post-mortem. Este un exercițiu interesant acela de a ne imagina această carte fragmentată; oare ar fi avut același impact?
În ceea ce privește contextul în care acest roman a fost scris, putem corela viața personală a lui Bolaño cu evenimentele din prezentul său care au avut loc în Mexic.
Bolaño a început să scrie 2666 în ultimii ani ai vieții sale, pe fondul unei lupte cu o boală gravă (insuficiență hepatică) care i-a grăbit moartea în 2003. Știa că timpul său era limitat, ceea ce poate explica de ce romanul are o structură complexă și expansivă, ca o încercare de a cuprinde întreaga lume, cu toate fețele sale contradictorii. Este posibil ca această conștientizare a propriei mortalități să fi influențat temele puternice de haos, moarte și violență care străbat romanul.
Un alt context important este violența reală din Mexic și în special crimele din Ciudad Juárez, un oraș de la granița cu SUA, care au inspirat cea mai complexă parte a romanului care are ca subiect uciderea femeilor din Santa Teresa (un oraș fictiv, bazat pe Juárez). Aceste crime, deseori trecute cu vederea de autorități, reflectă o formă extremă de violență sistemică și indiferență, iar Bolaño folosește acest cadru pentru a reflecta asupra unei lumi în care răul devine o parte normalizată a vieții de zi cu zi.
Temele care mi-au atras atenția cel mai mult au fost violența și influențarea maselor.
Violența în 2666 apare în diverse forme – de la violența fizică, precum crimele brutale din Santa Teresa, până la forme mai subtile de violență psihologică, politică și socială. Bolaño explorează cum violența devine omniprezentă într-o lume aparent lipsită de sens și cum aceasta corodează țesutul social. El nu oferă soluții sau explicații clare, ci mai degrabă pune accent pe această violență ca pe un rău inerent, o realitate care pare imposibil de evitat.
Modul în care masele sunt manipulate sau influențate, fie prin media, fie prin structurile de putere reprezintă, în opinia mea, o altă temă importantă a romanului. Criticii literari care încearcă să înțeleagă viața unui scriitor misterios (Archimboldi) pot fi văzuți ca o metaforă pentru căutarea unui adevăr imposibil de definit, în timp ce cititorul asistă la diversele moduri în care individul și societatea se pierd în fața unei realități brutale și manipulatoare. Bolaño explorează și temele globalizării și cum violența este perpetuată și întreținută de sisteme economice și politice mai mari, care rămân adesea invizibile pentru mase.
De-a lungul acestui roman, câteva personaje mi-au atras atenția în mod special.
Benno von Archimboldi: Este un personaj central și misterios, în jurul căruia gravitează o mare parte din intrigă. Deși apare destul de târziu în roman, viața și identitatea sa sunt esențiale pentru înțelegerea temelor cărții. Archimboldi reprezintă figura scriitorului obsesiv și distant, dar și legătura cu atrocitățile și violența secolului XX, de la al Doilea Război Mondial la crimele din Santa Teresa. Încă de la începutul romanului, nu înțeleg fascinația criticilor literari față de acest autor, iar pe parcursul descoperirii ultimei părți nu m-am putut abține de la a-mi pune întrebări precum:
- Dată fiind copilăria acestui autor și atracția sa față de școală care tinde către zero, cum se poate, urmărindu-i parcursul, ca acesta să devină acest geniu neînțeles, acest Kafka descoperit doar de către unii?
- Este un autor excepțional sau efectul romanelor sale este potențat de dorința editorului de a avea confirmarea că încă are fler și pricepere în identificarea minților ilustre?
- Contribuie criticii la consolidarea statutului autorului din motive reale sau datorită proiecțiilor personale?
Roberto Bolaño, deși ne oferă o grămadă de indicii pe parcursul romanului, păstrează totuși ambiguitatea realității în ceea ce-l privește pe Benno von Archimboldi, această decizie fiind cea care conferă acestui roman o aură de mister, dar și de haos.
Criticii literari (Jean-Claude Pelletier, Manuel Espinoza, Piero Morini, Liz Norton): Acest grup de critici literari călătorește în căutarea lui Archimboldi, și ei deschid romanul 2666 cu „Partea criticilor”. Fiecare are propriile obsesii, iar interacțiunile dintre ei explorează tema influenței literaturii și obsesiei pentru artă. Deși călătoria lor este în mare parte un eșec, aceste personaje arată cât de departe pot merge oamenii în căutarea unui adevăr imposibil de atins, chiar și într-un context de violență și haos.
„…figura cu patru unghiuri pe care o formau archimboldienii era impenetrabilă.”
Amalfitano: Apare în „Partea lui Amalfitano,” și este unul dintre personajele care trăiesc în Santa Teresa. El este complex, prins între realitatea brută a orașului și o viață interioară bogată, dar tulburată de frică și incertitudine. Amalfitano este imaginea izolării și a absurdității într-o lume plină de violență și moarte.
„Nebunia este contagioasă.. și prietenii.. sunt providențiali.”
Oscar Fate: Este protagonistul „Părții lui Fate” și este un jurnalist american care ajunge în Santa Teresa pentru a scrie despre un meci de box. El intră, însă, în contact cu crimele violente din oraș, iar prezența sa simbolizează felul în care media și Occidentul abordează problemele din regiuni devastate, fără să înțeleagă pe deplin amploarea violenței și suferinței.
Femeile ucise din Santa Teresa: Chiar dacă nu sunt dezvoltate ca personaje individuale, victimele ucise în Santa Teresa reprezintă poate cel mai tulburător aspect al romanului. Ele simbolizează dezumanizarea extremă și indiferența societății față de violența împotriva femeilor. Aceste crime rămân nerezolvate, ceea ce subliniază sentimentul de lipsă de putere în fața violenței sistemice.
„De știut, ceea ce se zice știut, nimeni nu știe nimic sigur pe lumea asta, fiule.”
Lalo Cura: Este unul dintre personajele mele preferate și este printre puținii polițiști din Santa Teresa care asistă la investigația unora dintre crime și care își pune întrebări. Deși el nu poate controla haosul din jur, Lalo reprezintă efortul inutil de a aduce justiție într-un sistem corupt și indiferent. Numele său este foarte interesant ales, la locura în spaniolă având sensul de nebunie, acest joc fonetic și semantic sugerând o legătură subtilă între personaj și tema nebuniei sau haosului.
„Realitatea este ca un proxenet drogat în mijlocul unei furtuni cu tunete și fulgere.”
2666 este un roman monumental, plin de ambiguitate și complexitate, care nu oferă răspunsuri simple. Violența omniprezentă și influențarea maselor, temele centrale ale cărții, fac din acest roman o experiență uneori copleșitoare, dar profundă. Bolaño nu ne oferă soluții, ci ne arată o oglindă a unei lumi dezorganizate și brutale, în care granițele dintre bine și rău, între genialitate și nebunie, se estompează. Cu toate acestea, tocmai această ambiguitate face din 2666 un roman de neuitat.
Recomand acest roman celor care caută o lectură provocatoare și celor dispuși să intre într-o lume în care haosul și violența sunt realități de zi cu zi. Este o carte care cere timp și atenție, dar răsplătește cititorul cu o perspectivă unică asupra naturii umane și a lumii în care trăim.
Din păcate, crimele și abuzurile împotriva femeilor continuă în prezent în Mexic, indiferența și corupția autorităților, dar și violența extremă fiind cu ușurință, dacă nu acceptate, atunci ignorate. Vă las aici o melodie, care pe mine mă emoționează de fiecare dată, ale cărei versuri articulează vocile victimelor pierdute, dar vii în amintire.
Găsiți cartea aici:
Despre autor
Născut în Santiago, Chile, Roberto Bolaño (1953–2003) s-a mutat cu familia sa în Mexico City în 1968. S-a întors în Chile în 1973 pentru a „ajuta la construirea socialismului” (așa cum a scris în povestirea sa „Dance Card”), dar la mai puțin de o lună de la revenirea sa, Pinochet a preluat puterea. Bolaño a fost arestat și închis în Concepción. După eliberarea sa, s-a întors în Mexic înainte de a se muta la Paris, iar apoi la Barcelona. Bolaño a fost aclamat drept „the real thing and the rarest” (Susan Sontag), „un fermecător” (Newsweek) și „niciodată mai puțin decât hipnotizant” (Los Angeles Times). Câștigător al multor premii, inclusiv Premio Herralde de Novela și Premio Rómulo Gallegos, Bolaño a scris zece romane, două colecții de povestiri și cinci volume de poezii înainte de a muri la vârsta de 50 de ani, pe 15 iulie 2003.
