„Soarele dispăruse și lumina roșie care cuprindea marginea lumii devenea trandafirie. Deasupra, cerul își schimba încet culoarea, din azuriu într-un albastru-cenușiu, ca oul de prigoare, și liniștea nepământească a asfințitului de țară se întindea pe nesimțite în jurul ei. Văluri de umbră lunecau pe câmpie[…]Fără să-și dea seama, îi era drag acest pământ, cum îi era drag chipul mamei ei sub lampă, seara, la ora rugăciunii.”