-
Miezul, Peter V. Brett
La aproape opt luni de la terminarea primei cărți a seriei Demon a lui Peter V. Brett, „Omul pictat”, iată că am reușit să ajung, în cele din urmă, să descopăr întreaga poveste. Sunt foarte fericită pentru faptul că primul meu contact cu lumea Fantasy a fost prin intermediul acestei serii — cu siguranță va rămâne seria mea de suflet, cea care a reușit să mă conecteze cu minunata lume a acestui gen. M-am atașat de aproape toate personajele de la început până la sfârșit și am fost încântată să descopăr că autorul continuă povestea prin intermediul trilogiei „Nightfall Saga”.